Vino tu lângă mine,

să desenăm stele pe cer

când violina cheamă instrumentele

să coloreze natura!

Vino!

Vino,

când aerul bate din palme la marginea somnului,

când lacrima se colorează cu iubire!

Hai! Hai!

Îmblânzește luciul nopții cu mângâierile tale,

spune timpului că e vremea somnului!

Noi o să rămânem înmănușați în cuvinte de-amor,

eliberați de noi,

cu ochii limpezi ai cerului

dincolo de…

cineva a pus prea mult în așteptare lumina

când mama a tras perdelele acestui delfinariu pentru mine

tăcerea orelor ce-mi adunau privirea curioasă din lucruri

mirosea…

aș fi vrut să spun că nu mă încadrez nicăieri

că apusul nu-și aduce omagiul zilei și pentru cei ca mine

care rămân cu privirea pierdută

în anii când îmi plăcea să plec de acasă

oricâți bani aș fi avut

îmi lipseau dragostea și necazurile pe care le aduce

odată cu ea

primăverile își pierduseră înțelesul

nu mă mai simțeam tânăr și al nimănui

nu îmi plăcea luna și aura ei de metresă pricepută la toate

și nu mă mai…

E primăvară!

Golul înghețat din sufletul meu

De anxietăți și disperări iernatice

Este topit de căldura umbrelor

Pe care le-am iubit și care m-au iubit...

Aș vrea din nou ca în copilărie

Să ajung în Poiana luminată din pădurea

în care ne-a dus să culegem flori

În ziua de Paște,

ca să nu mergem la biserică,

Doamna învățătoare...

Acum imaginea aceea

juxtapusă peste Primăvara lui Botticelli

Cu frumusețea imperfectă a zeiței…

Sângeră, mă sângeră, mă străbate peste toate,

Mă ridic când fulgeră inima și nu mai poate.

Strigă-mă, mai strigă-mă, sunt aici, tu ești departe

De mă uiți, visează-mă, v…

Dragii mei, pentru că aici e spațiul poeziei, vreau să vă prezint într-un alt mod poezia mea de început și pe mine ca om, ca poet. Această emisiune radio care durează aproape 3 ore a fost realizată, cu trei ani în urmă, de talentata scriitoare Carmen Popescu, administrator pe Însemne culturale și redactor la Radio Vocativ. Aș fi onorată dacă o veți asculta. Carmen a realizat multe emisiuni pentru membrii Însemnelor (Ion Lazăr da Coza, Gabriel…

                              eclipsă-n umbră

                                    fenomen rar

                                          vârcolaci

                                              muşcă

                                                    iar

                                                        eclipsă-n umbră

                                                      …

Vai de cap, unde nu-i minte, timpul nu-l dai înapoi;

La îngăduința popii și cu fala din sorginte, 

Arme, iarăși să descânte un imaginar strigoi, 

Dirijezi, de parcă-argila e săracă în morminte. 

Orice pace e mai bună, decât cel mai just război;

Liberare, dar si reazem, sunt luările-aminte

Furibunde, ce, cu mintea, timpul vor să-l dea 'napoi, 

Prin îngăduința popii și prin fala din sorginte. 

Uiți că soarele…

nu mai sunt om liber

sunt sclav într-un labirint întortocheat

de aduceri-aminte

m-am născut

în universul pierdut

nimeni nu m-a vândut

știu că era un continent bătrân

între două prăpăstii

gloanțele libertății au intrat adânc

în inima mea

am ales să alerg spre o lume neidentificată

sunt aici fizic

supraveghez zborul copiilor

în noua lume

lumea mea neînțeleasă

se-ntoarce în labirintul întortocheat…

Nu alegem câmpiile pe care carnasieri

Ne sfâşiem cerul retinei

Strângând în braţele de cositor

Afrodita din vitraliul roz

Pe care l-am purtat în spate ca o relicvă

Aruncând peste noi ploaia

Ce ne despoaie de zdrenţele pielii

Şi-n goliciunea albă doar umbra se va ridica

Să danseze în ritmul inimii

 La care stăm pe rând să ni se dea încă o zi

De ce doare sensul liniştii?

Nu mai este timpul să mângâiem…

SONET LXXVII

Aș fi vrut să ascund dorul tău în neant –                     

Doar așa aș putea timpul meu să-l străbat,

Dar o stea oglindea gândul viu preschimbat               

Când, din nou, tu curgeai în răstimpul flotant             

Existent pe Pământ, neputând să-l dezbat,

Nici să-l duc în alt sens, undeva... post-restant.

Nu găsesc nicăieri, printre stele, girant                       

Să…

... când timpul îți mângâie fața,

înflorind pe obraji bujori răsăriți

din iubiri retrăite sub umbra amintirilor,

se așterne tăcerea, în timp ce inima grăbește ritmul.

Nostalgia își spune povestea spre seară, sub clipocit de stele,

când copacii se-apleacă presărând pete aurii

peste istorii uitate în jurnale demodate.

... dar clipa ce poartă toate acestea

dispare odată cu primul clipit al pleoapelor.

în fiecare noapte vin și te învelesc cu

un gând cât pot să

visez orice în afară de tine

șiruri de ceață își pierd echilibrul

din vârful arătător spre

iubire

locul meu preferat e un pește cu spatele alb

mă las vindecat de liniștea lui

citesc răvașe pe sticle cu fața în sus

etichete rupte

ciocuri de vulturi

nicio amintire nu-mi lasă

sunete grave de pietre se iau…

reverberează credința în clopote,

eu privesc cu optimism înainte,

izvoarele glăsuiesc sporind șipote,

aurul sufletesc se reflectă-n cuvinte.



exultă codri cu rapsodii de mierle,

eu mă scald în liniștea apei albastre,

muguri de liliac rotunzi ca niște perle,

vorbesc de împlinirea visurilor măiastre.



timpul a împrumutat din blândețea oii,

în poiene de lumină zburdă zefirii,

se hrănesc câmpiile cu energia ploii,

în grădini iubite s-au trezit…

O, de-ar veni izbăvitoare ploi,
să curețe pământul de urât,
iar florile, ca niște îngeri goi,
să ne redea seninul absolut!

Acolo unde timpul e demult
aripă și visare pentru noi
mijesc albastre flori; Și le ascult!
O, de-ar veni izbăvitoare ploi...

Într-o zi pe înserat, m-apucă un dor nebun,

Să las totul terminat, dar să-mi iau și rămas bun.

Zis-făcut, n-aveam în casă nici pisică, nici cățel,

Și gândeam la idealul de a-mi fi stăpân de fel.

Doară singur și senin precum porțile de piatră,

Nu mai pot să beau un vin, timpul văd că nu mă iartă.

Iau în rucsac niște pietre, ce se spune că-s de leac,

Proptite pe lângă casă, de-mpliniseră un veac.

Le ridic  cu…

pe tine te zidește cerul... *

pe tine te zidește cerul în vis

pe mine doar norul într-o poezie;

dar frunzele bat la fereastră, mi-ai zis

și-o pasăre doarme pe sîrma din vie.

și-ntr-un târziu, totuși, din geam mă ridic

nici nu știi ce hoinar îmi umblă doar gândul

și coala-i tot albă, n-am scris mai nimic

nimic despre mine nu-ți spune nici vântul.

o toacă tot sună și…

                                                       iar echinocţiu

                                                        iarna înfrâng

                                                                mugurii

                                                                  de prin

                                                                   …