ne mințeam că urcam scări pe-o dungă albă și întunericul nu mușca din picior

ne mințeam că nu aveam nimic de a face cu sentimentalismul 

viața părea doar o trecere dintr-o stare în alta 

iar emoția era doar o înțepătură în ochi 

ne mințeam că ceasul exista numai pentru a ne trezi atunci când 

era momentul să prindem fluturii în eden

verbul își contemplă armura

dacă ar fi să te scriu cărnii mele consumiste

după ce ți-aș citi toate fiordurile

în care-mi ascunzi însingurările sulfurice

aș modula nervurile pietrei în filigran de veșnicie

să am pe ce-mi ciopli legile proprii…

Dacă doriţi cumva să accesaţi

Pe internet, frumoasa mea iubire

Vă dau un link să mi-o mai căutaţi…

șchiopătez  până la chiuvetă

nu am nimic la picior

nici în inima goală

doar o nălucă albastră

în gât

piaf stă fără regrete

pe robinetul roșu

mereu încearcă să-mi spele trecutul

afară minus infinit

în mine o mie și ceva

de neliniști

poate de la ploaie

mă amăgesc

sau poate din lipsa acută

de oxigen

de tine de fapt

     tu dormi…

La capăt de drum cu vise apuse,

Atâtea cântece  rămân nespuse.

Undeva adastă un dor nepătruns,

Un vis de iubire-n frunze ascuns.

În amintiri născute din visare,

Însingurarea-şi află alinare.

Iluzii aromate de vechi vibrări

Ascund nostalgic tăcute chemări.

Când soarele curge-n seară arămiu,

S-adoarmă la sân de lună argintiu,

La început de drum,  la capăt de cărare,

Unduie…

să-mi pot strânge în pumn

dimineața pentru tine

adun visele neperisabile pereții nopții își dilată misterul

spre colțuri

din cauza supraaglomerării centrul nu mai e atractiv

instinctul de conservare îmbracă voaluri stranii

arunc în tencuială compostul rămas

din ultimele voluptăți care ne-au secat arterele de însetări

odată cu îmbrățișările parțial colorate voi reveni

cu o tușă mai simplă după viitoarea eclipsă



caimacul…

pelerină a uitării

mai grea decât toate cuvintele tale

 rostite sau nu

e anotimpul apocalipsei

iubito

suflete nu mai sunt nicăieri de vânzare

totul e închis

pe planeta asta

doar crucile mai cresc

către cer

printre lacrimi

se așterne tăcerea

maiestuoasă

după tine liniștea

seamănă atât de mult

cu nimicul

Te văd trecând, măicuță, printre nori,

Iar chipul tău, icoană pe ninsori,

Adună stele. Toate-ncept să cadă

Și fac un cer de urme pe zăpadă.

Din calendar răsar mătănii albe,

Le prinzi șirag și, Doamne, câte salbe

Ai strâns la piept, și-s toate presărate

Cu toamne din potecile sărate!



Și ceața din fereastră e pustie,

Iar strugurii s-au copt în altă vie,…

ai dreptate iubitule

pereţii aceştia încercuitori au suliţe

unii smulg din ei

câteva sentimente

le numără degete

să fie neaparat zece

şi să fie toamnă

să fie inspita unui mâine

pentru toată viaţa

alţii se rânduiesc

pe viteze de reacţie

însă doar tu

reuşeşti să calci

capul viperei

şi ei nu

doar tu reuşeşti

să-ţi faci temele vieţii

şi ei nu

pe tine te salvează

malul unui gând

iar pe ei nu

pe tine nu te…

Hai să fugim iubite din bastilia alcovului

să evadăm din oglinzi paralele ce ne reflectă

în fiecare clipire mirifice selfie

zăbrelite în himere

mi se zvârcole-n vene gena ancestrală

de dor pentru raza fugitivă cernută pe ploape

să ne sărute îmbrățișați printre ramuri

să ne plouă codrul în plete culori și sonate

să ne aștearnă la picioare covor foșnitor

cu miros de veșted-cafeniu și de moarte

strânge-mă aproape iubite să mă îmbăt

de…

sunt un tip vesel

doar sufletul meu a fost trist

n-am nici un habar de ce sunt vesel

nici el nu mi-a spus de ce era trist

am fost un timp colocatari necunoscuți

aleatoriu aleși de un dumnezeu viciat de barbut

doar tu ne cunoșteai neîntâmplător pe amândoi

pe unul din ceruri pe celălalt de pe aici

și numai tu m-ai făcut trist iar pe el vesel

îl iubeai înaintea mea și chiar și după mine

deși amândoi…