Frunza, în pierdere, învață de la vânt

Lătratul toamnei, adulmecând pe pământ

O ultimă clipă, progresiv  ruginie,

Pe culme de deal ori în larg de câmpie.

Copacul privește abătut și stingher;

 În ochiul de apă, se îngroapă un cer

Cât noaprea inspiră senină și clară

Pe pânza datată - retușuri de…

Un abur gros se răzima pe ape,

iar gârlițe pe iaz se-ncăibărau;

Balauri alinare-și căutau

printre ruine slute și vârtoape.

       Din care șir 

       de litere

       s-aleg cuvântul 

       potrivit

       acelui simțământ

       ce a germinat

       în inimă

       și a-nflorit 

       pe chip?

Am zburat pe-un calul popii
sângeriu și ne-nhămat,
să aud cum cântă plopii
pe sub frunza de-nnoptat.

Întâlnii în cale fluturi
colorați cu flori de gând,
ce purtau pe-aripi de vânturi
câte-o nimfă suspinând.

De pe-o margine de seară
săgeta un făclieș
și căzui în somn de vară
ca o floare de cireș.

În aceste clipe sfinte, patimi pentru săptămână,

Iisus Domnul se pogoară

printre oamenii smeriţi…

Sufletul,

le uşurează

când îi ţine strâns de mână, când le-arată Calea Dreaptă,

nu-i mai lasă rătăciţi.

Doamne,noi, Te-am aşteptat!

Ieri,

în spicele de grâu…

Te-om fi căutat amarnic…

Pe crucea sfinxului din Lună

Nasc simfoniile dureri.

Cuvinte smulse din tăceri

Şoapte aprind de "Noapte bună!".…

Cum să te-agăţi de cer fără iertare

Şi cum să prinzi de toartă-un curcubeu,

Când printre nouri creşte-un aculeu,

Ce îţi străpunge palida visare?

Reanimându-ţi istovitul eu

Cu mici perfuzii de iluzii-amare,

Încrâncenată soarta ţi se pare,

Pe drumul şubred către Dumnezeu.

De la cheremul patimilor noastre –

Corăbieri captivi în propriul ghiol,

Plutim în vise aşa-zis albastre,

Regurgitând…

incolor cazi dintr-un țurțure

o lacrimă învinsă lăsând în urmă

cârduri de aburi

și de răni infidele ...

te izbești de resturile albului

abia transformat de cer în noroi

gata s-au trezit ferestrele

ți se șoptește

degeaba încerci

să scoți vreun sunet

tălpile grăbite ți-l vor sufoca

singura ta șansă acum e să taci

într-un rug sau într-o rădăcină

până la următorul…

Tu, Toamnă, coardă de vioară

ce începi acum să cânți la contrabasul verii,

ne-alungi pe toți din zări ce tainic se înfioară

când frunza îngălbenită îi cere vamă cerii…

Când frunza îngălbenită s-a supărat, sărmana,

pe hoțul de-a răpit-o nevrând a-i lua și rana…

Ce hoț, să lași dovadă

de întâlniri secrete, de vise clandestine

dintre o zi și-o noapte, dorind ca să o vadă

acei ce se iubesc făr’ a-și uni…

Visul nostru de aramă, visul nostru de granit

s-a pierdut în vechi palate printre vase de argint!

Visul nostru de aramă a plecat grăbit de-acasă

vrând a da de ştire lumii că iubirii nu-i mai pasă

nici de stele, lună nouă,

nici de lacrimi scurse în rouă...

Azi, iubirea se măsoară

cu arcuşul de vioară

şi, mai nou, se cântăreşte

chiar de ceru’ îl pângăreşte...

Visul nostru de aramă, visul nostru de…

tocmai a răsărit cea mai frumoasă lună plină
(nu mă voi duce să o văd)
lângă mine
într-un fotoliu mic
acoperită cu o eșarfă albastră
doarme prietena mea
din vârful buzelor vișinii
până-n tălpile menite să încapă
în cei mai mici pantofi albi
doarme toată

Mirosul cerbului mi-e pasul

purtat prin iarba argintie;

Descântec murmurat e glasul

de spic ce sufletu-mi adie.

Un foșnet arămiu mi-e gândul,

fior de ramuri prin desișuri,

un zmeu bătrân ascuns de vântul

strângând troiene de frunzișuri.

O clipă mută mi-e cărarea

pierdută-n inima-pădure,

descoperind uimit culoarea…

Câtă toamnă uită vântul prin păduri,

Măturând poteca cu frunziș de muri?

Tulburând izvorul plâns peste răzor,

Câtă ploaie cerne vina unui nor?

Ce îndemn urmează consacratul val

Să tivescă toamna frunzele în mal?

Fulgerând  în stâncă, cer de vreme rea,

Cătă împăcare murmură sub…

e a șaptea zi deja de când caut în mine zidul

un lătrat mă invită insistent afară

ploaia îți picta cu migală chipul pe poarta casei

aerul din golul lăsat de trupul tău

îmi intră tiptil în plămâni

rece și gustos ca un țipăt

e un lucru extraordinar chiar

faptul că n-a concurat nimeni cu spațiul în care

ți-ai ascuns cu grijă…

vreme afumată pe-un oraș maro,

stradă înfundată... dama de caro

învelește-n cușcă seara cu hașiș;

maidanezii mușcă luna pe furiș.

vine omul negru: adormirea, deci!...

un motan alegru pupă…

ți-am întins poteci prin poemele mele poate am săpat nopți întregi

să le trec prin fața lunii

dimineața respiram depărtările să te zăresc

trecătorule

apoi le-am sfințit

labirintul în care intri să nu te zgârie

am adus trandafiri sălbatici

unii au înflorit în brațele mele alții în suflet

dar toți sunt ai tăi

de unde să știi că dincolo de ele stau ziduri de cremene

sunt bucuroasă că le pot ridica din…