O lacrimă ce se deschide dulce-n noapte



Totul se şterge prin balansul timpurilor,

Ce e în noi tainic, iubitule, în tine, în mine?…

Te tac de mult timp
De când te-am zărit te tac
Prinsă într-o cochilie de rapana
Auzi doar sunetul mării
Izbind în ecluze
De aceea te tac
Nu vreau să închid vaietul mării
Cu geamătul meu
Te tac chiar dacă mâinile mele
Îţi desenează o inimă roşie şi mare
Într-o poezie despre o inimă roşie şi mare
Văzând-o
Tu ştii că aia e inima mea
Bolnavă de tine
Şi atunci îmi spui
Te tac de când te-am cunoscut…

sângerări rătăcite

din blestem exilați fără vină…

de ce copacii să înflorească

și să scoată sângele ochiului

din spitalul de pe umeri

să ia globulele roșii și albe și roz

dintr-o beție

de ce zbor lacrime flori să moară

către prada aceasta de pământ

nepieptănat ca un clopot

atunci când nu-și găsește brazda

să-i bată a grâu

de ce să-și arate aripile albastre cerul

când știu păsările să zboare

și fluturii

și luna și stelele și brațele viselor

până în…

Cum poţi să minţi în halul ăsta

moarte Cum adică mă cunoşti din

prima clipă Când doar mama era o

riginea universului Dar toate se

-nvârteau în jurul meu Ce frumos

curgea viitorul peste sat Ce ochi

albaştri avea Dumnezeu Ce departe

erau şi trecutul şi viitorul Cine

bate în inima mea Doamne Şi ni-

meni nu vrea să-i deschidă…

Într-o lume neprobabilă,

cu un surâs umbrit

în colţul buzelor,

vibra în pacea aparentă

împotriva timpului

o clipă de lungă tăcere.

În ordinea gândurilor

despărţite

în două bucăţi disparate

într-o vreme în care lucrurile

erau aşezate, încercând

să le caute

sub cuvintele ce ar fi luat

un aer de alcov  

se depărta (clipa).

RUGĂ



cine-i demn de fericire,

să ia plânsul frunzei verzi,

să-l transforme în iubire,

prin pădure, prin livezi.

dintr-o lacrimă sărată,

pernă facă-si trupul meu,

ca să doarmă-n veşnicie,

străjuit de dumnezeu.

timpul nu mai are febră,

nu mai arde, nu e rece,

în clepsidra lui nebună,

timpul toarce, timpul trece.

ca un copilaş suav

te- aşezi pe umărul meu,

şi din lacrima-ţi…

Într-o nuanţă

de imensă mirare,

capul era umbrit

de o lumină răsfrântă

în odihna totală.

Un strigăt nestăpânit

de gestul liniştit

îţi mângâie fruntea,

un mic zâmbet speriat

într-o vagă umbră de ironie

fără treceri nesimţite,

cu o frumuseţe adâncă

părea că începe

un timp nou.

DIN CREUZET DE LUMINĂ

în vânturile nordului

uşa se deschide

gândul mut

fracţiunea de secundă suspendată

trec dincolo de praguri

cu vifore în coastă

vestală în templele minţii…

aici se aflǎ paradisul niarne*

nu trebuie să mori să-i afli taina

simte-o

se află în aceşti maci sângerii

așeazǎ-te pe așternutul lor

și simte-le vibrația

zbǎtându-ți-se-n fiecare por

cerul li se despoaie de cămaşa-i azurie

când tu

te…

Nimeni nu-ţi acordă încredere deplină

indiferent ce schimburi oferi

falsitatea şi laşitatea au rang de onoare

interesul îşi vrea scopul atins

prietenia e un copil bolnav, necrescut

orfan, hrană şi mângâiere nu a primit

nu va primi, sufletele noastre sunt

orfelinate sărace, fără educatori

fără sală de mese

dorinţa fără recunoaştere, umilă recompensă

respir greu această duhoare

eu ştiu să iubesc, eu ştiu să plâng, eu ştiu să cânt

păcat că alţii…

Trandafir înroşit în iubire, 

cu pleoapa de lumină deschisă,

striveşte uitări…

înflorit subit sub paşii tăcerii,

în toamne cu lacrimi de nostalgie.

Cu un surâs şăgalnic în…

pe verticala cerului albastru

iar ne dăm huța pe boltă,

tu cu firea cea involtă,

eu planând ca un condor

peste tot ce-mi este dor.

 pe verticala cerului albastru,…

Ploua atunci? Sau poate era soare?

Nici nu mai ştiu… Parcă m-ai întrebat

Dac-am printat tot cerul,la-ntâmplare

Sau doar un fir de zbor adevărat!

Ca să-ţi răspund, am ridicat privirea

Şi te-am zărit zâmbind… A fost de-ajuns

Să încolţească-n mine amăgirea

Că aş putea să-ţi fiu chiar eu răspuns

Şi-n anotimpul indecis în vreme

Să-mi răsfoieşti cuprinsul până-n zori.

Fără  indicii clare, fără scheme

Să…

Suntem parcă de veacuri obosiţi

Ne naştem trişti trăim cu disperare,

De clipe dragi fugim mereu cerniţi

Cu griji mărunte-n aspră izolare.

Ne stăpânesc orgolii, ambiţie şi ură,

Uităm să dăruim, nu ştim nici a primi,

Iubirii ca ofrandă îi punem azi cenzură

Şi preţ dacă se poate și uşi să o reprimi!

Pierdut e sensul vieţii chiar şi valoarea ei

Plătim tribut mereu cu sănatatea noastră,

Grămezile de vise…

Mor lumini
Prin grădini
Printre flori
Mor culori
Cenuşii

Tu nu ştii
le aduni
în cununi
cenuşii
dar nu ştii
că-n lumini
naştem vini
existăm
încercăm
să ne fim
nu murim

tu îmi eşti
tot îmi eşti
eu îţi sunt
şi mai mult
luminăm
adunăm
din grădini
iar lumini
şi culori
de prin flori
amândoi
suntem noi

Se plimba agitat

cu buzele încleştate

şi aştepta cu teamă

o întâmplare

în căutarea

unei libertăţi pierdute.

Se credea pierdut.

Abia îndrăznea

să se mişte

în deşertăciunea zilelor

ce treceau goale,

fără sens,

cu capul înţepenit

pe grumaji.

Se mira de simplu’ fapt

că viaţa continua.

E sărbătoare astăzi

afară din cetate

poporul

îşi trezeşte leii

şi curge către Cruce

Legea e aspră, dar e dreaptă!

Cum a-ndrăznit Acesta

să ne iubească-aşa,

nemăsurat?

părinţii

nu i-au spus nimic

despre cumpătare, prevedere,

provizii albe pentru zile negre?

atâta darnică risipă

ne-a umilit.

Poporul

curge înspre Cruce

fremătând

foamea…