Cică asta-i norma cotidiană a poetului

Cu un semn

de nelinişte în încercări

brutale de siluire

de a înfrânge piedici,

îl măgulea

stăruinţa aprigă

a cuvintelor lunecătoare

pe care le lăsa să treacă

schimbând

şirul gândurilor

libertăţii de a trăi.

Sub lumina

ce cădea

oblic din spate,

într-o linişte

nefiresc de adâncă,

cu fruntea umbrită

se vedea nud, schematic.

Într-o vagă reminiscenţă

de moralitate,

se lovea parcă de aerul rece

cu o oarecare ezitare

schimbând cuvinte întâmplătoare,

jucându-se

cu vorbele.

SOCLUL ZILEI DE MÂINE

din arcul patimii am căzut

statuie de flăcări

jăratecul vântoaselor îmi face din gânduri

corzi de vioară pe care lumi se plimbă-n octavă

coperţile cerului ascund intersecţii

merg spre casă ascunsă în pereţi…

golgota

Printre suliţi, ghimpi şi cuie,

Pe o cruce-ndurerat

Suie dealul-carăruie

Domnul nostru Impărat.

Între moarte şi-nviere

Sângele din…

cu precizie

înfășoară minutele mosorul timpului

ca și calciul

oasele mele

treaptǎ cu treaptǎ

de-a lungul inelelor

mai demult

de la un capǎt la altul

am fost chintesențǎ

desprinsǎ  dintr-un tipar

ce îi fusese…

O lacrimă ce se deschide dulce-n noapte



Totul se şterge prin balansul timpurilor,

Ce e în noi tainic, iubitule, în tine, în mine?…

Te tac de mult timp
De când te-am zărit te tac
Prinsă într-o cochilie de rapana
Auzi doar sunetul mării
Izbind în ecluze
De aceea te tac
Nu vreau să închid vaietul mării
Cu geamătul meu
Te tac chiar dacă mâinile mele
Îţi desenează o inimă roşie şi mare
Într-o poezie despre o inimă roşie şi mare
Văzând-o
Tu ştii că aia e inima mea
Bolnavă de tine
Şi atunci îmi spui
Te tac de când te-am cunoscut…

sângerări rătăcite

din blestem exilați fără vină…

de ce copacii să înflorească

și să scoată sângele ochiului

din spitalul de pe umeri

să ia globulele roșii și albe și roz

dintr-o beție

de ce zbor lacrime flori să moară

către prada aceasta de pământ

nepieptănat ca un clopot

atunci când nu-și găsește brazda

să-i bată a grâu

de ce să-și arate aripile albastre cerul

când știu păsările să zboare

și fluturii

și luna și stelele și brațele viselor

până în…

Cum poţi să minţi în halul ăsta

moarte Cum adică mă cunoşti din

prima clipă Când doar mama era o

riginea universului Dar toate se

-nvârteau în jurul meu Ce frumos

curgea viitorul peste sat Ce ochi

albaştri avea Dumnezeu Ce departe

erau şi trecutul şi viitorul Cine

bate în inima mea Doamne Şi ni-

meni nu vrea să-i deschidă…

Într-o lume neprobabilă,

cu un surâs umbrit

în colţul buzelor,

vibra în pacea aparentă

împotriva timpului

o clipă de lungă tăcere.

În ordinea gândurilor

despărţite

în două bucăţi disparate

într-o vreme în care lucrurile

erau aşezate, încercând

să le caute

sub cuvintele ce ar fi luat

un aer de alcov  

se depărta (clipa).

RUGĂ



cine-i demn de fericire,

să ia plânsul frunzei verzi,

să-l transforme în iubire,

prin pădure, prin livezi.

dintr-o lacrimă sărată,

pernă facă-si trupul meu,

ca să doarmă-n veşnicie,

străjuit de dumnezeu.

timpul nu mai are febră,

nu mai arde, nu e rece,

în clepsidra lui nebună,

timpul toarce, timpul trece.

ca un copilaş suav

te- aşezi pe umărul meu,

şi din lacrima-ţi…

Într-o nuanţă

de imensă mirare,

capul era umbrit

de o lumină răsfrântă

în odihna totală.

Un strigăt nestăpânit

de gestul liniştit

îţi mângâie fruntea,

un mic zâmbet speriat

într-o vagă umbră de ironie

fără treceri nesimţite,

cu o frumuseţe adâncă

părea că începe

un timp nou.

DIN CREUZET DE LUMINĂ

în vânturile nordului

uşa se deschide

gândul mut

fracţiunea de secundă suspendată

trec dincolo de praguri

cu vifore în coastă

vestală în templele minţii…

aici se aflǎ paradisul niarne*

nu trebuie să mori să-i afli taina

simte-o

se află în aceşti maci sângerii

așeazǎ-te pe așternutul lor

și simte-le vibrația

zbǎtându-ți-se-n fiecare por

cerul li se despoaie de cămaşa-i azurie

când tu

te…

Nimeni nu-ţi acordă încredere deplină

indiferent ce schimburi oferi

falsitatea şi laşitatea au rang de onoare

interesul îşi vrea scopul atins

prietenia e un copil bolnav, necrescut

orfan, hrană şi mângâiere nu a primit

nu va primi, sufletele noastre sunt

orfelinate sărace, fără educatori

fără sală de mese

dorinţa fără recunoaştere, umilă recompensă

respir greu această duhoare

eu ştiu să iubesc, eu ştiu să plâng, eu ştiu să cânt

păcat că alţii…

Trandafir înroşit în iubire, 

cu pleoapa de lumină deschisă,

striveşte uitări…

înflorit subit sub paşii tăcerii,

în toamne cu lacrimi de nostalgie.

Cu un surâs şăgalnic în…

pe verticala cerului albastru

iar ne dăm huța pe boltă,

tu cu firea cea involtă,

eu planând ca un condor

peste tot ce-mi este dor.

 pe verticala cerului albastru,…