Nemișcare-n piatră, nemișcare-n dor

Se aude-n munte fluier de izvor

Adoarme-ma-n șoapta vechiului pridvor

Să îmi fie somnul, somn cât mai ușor

Tu îmi dai lumina, eu mă-nclin celest

Când îți sărut pâinea și  o pun în…

Te visam cu apă-n pleoape,

Nori meniți să te adape,

Când, din sângele-mi fierbinte,

Val cu zbuciumul cuminte,

Murg cu coama-n vânt, învoaltă,

Mă inundă și tresaltă.

De atunci te văd prin ploaie,

Dorurile-mi curg șiroaie,

Prin bob acrișor de coarnă,

Dorurile mi se-ntoarnă,

Prin albastru strai ceresc,

Dorurile…

Dorința mea secretă de azuriu și soare,

Rătăcitor hoinar prin cel mai tainic gând,

Ești întruparea dulce a faunului care

M-a născocit ca iele în palma lui cea stângă,

Din ploaia primăverii - mătase grea, prelungă.

Te-oi adormi în cântec de liră și vioară

Și-ți voi mușca setoasă din suflet și din carne.

Ca să nu-mi storci puterea a nu știu câta oară,…

Sunt parte din raiul livezii de pruni

Străbat cu pas lent o umbroasă alee

9Și caut aici să îmi fac trei cununi

Din buchete de mici azalee

N-am să găsesc însă  flori în livadă

Realitatea-i doar imaginație…

Copacul se-ngrozea de-atâta ură,

de-atâtea păsări moarte, căzute ca o stea, 

de noile topoare ce sfârtecau lumina.

Contemplă-adânc…

pământul sărută soarele

norii lăcrimează 

și îngerii fac bungee-jumping

lupii au închis ușa pădurii 

iar râul nu se mai varsă 

în marea siderată…

motto:  Să nu pierdem timpul cu deșertăciuni, căci viața este adesea ca o umbră. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Clepsidrele au desprins nisipurile albe…

Stau visurile toate

pe brâu de neuitare

în magica poveste

lipsită de sfârșit,

lăsată într-o seară

sub umbrele amare 

venite fără veste

dintr-un apus…

Se-nchid în tăcere supape în timp

E modul în care purcedem din noi

Stindardul purtat demult în Olimp

Se-nclină spre zorile cele mai noi

Noi nu facem parte din lumea de ieri

Dar am fost în trecut, viitorul…

Să nu uităm că încă existăm,

Sub firele de iarbă avem semnul,

Că ne vor creşte macii pe o tâmplă,

Pe alta Luna îşi va face cuib

Atunci când verticala de tăcere

La un apus încet se va umbri,

Să nu uităm că încă existăm,

Suntem sortiţi a ne iubi

Şi dincolo de semnele de moarte

În noi se  naște lanul auriu

Ce ochiului îi pregăteşte alinare

Când căutând spre cerul prea pustiu

O pasăre…

mă aflu și eu printre ei
dintre toți sunt poate cel mai stângaci
îmi vine să le spun copiii mei
în piepturi le sângeră un fel de roșii maci

printre ei mă aflu cântând
aș vrea să le simt al mâinii lor strânsul
i-aud în jurul meu plângând
și-așa mă învinge și pe mine plânsul...

Facă-se vinul!

Să se reverse din zemoase podgorii,

din clocotitoare și diamantine

ciorchini, ce-și luminează în noapte

stranii dorințe de veșnicie,

cu gemete și plesniri în boabe

trecute cu coptul!

Îl simți pe buzele tale?

Este vinul meu, limpede ca trupul alb

de femeie a pământului tău.

Închide ochii... lasă-l să se prelingă,

lasă-l să-ți…

Furtuna o rupse din zborul spre cuib

și-o duse în locuri străine;

Zdrobită, năucă se zbate prin glod, 

în  trestii, sub ape saline.…

Bat clopote adânci ce te-nfioară

E semnul ce trezește arhiducii

De la Apus mergând în sensul crucii

Spre Estul ce miroase-a primăvară

Dincolo de orizont se pregătește

În pași mirifici veșnica-nchinare…

în dimineața aceasta

semnele așezate la geamul meu

strâng …

De ce să închid tot în versuri strâmte

Când chiar nu știu pe unde să mai calc

E ceață pe altarul meu din munte

Dacă iubesc, ce lege oare-ncalc ?

Se-nfige cu putere-un ac minuscul

În zorii dimineții argintate…

mă bucur că-mi simt ochii mai limpezi

(sufăr din când în când de-o boală-n priviri)

îmi șterg ochii apăsat și cu grijă

zâmbesc celor ce-n dar mi-aruncă zâmbiri...

prea bine nu-i văd, dar de mine-i apropii

șiragurile mele de vorbe le…

Privește! Distanța dintre noi e cât un pas.

Te caut în livada mea cu piersici coapte

Și te zăresc în puful fructului zemos și gras,

Te gust cu ochi închiși, să te visez la noapte.

Privește! Și vântul își lasă sufletul prin ram.

Îmi tot șoptește că te-ai gândi la mine,

Iară apoi pleacă haihui, netrebnic și infam,

Cu-mprăștieri de frunze printre-ale lui…