Tăcerile s-au înșirat pe drum, le-am învățat cum să se poarte cu străinii,

mă asigură că nu se rătăcesc și nu vor întârzia la nicio aniversare

unde se simt acasă.

Cândva eșuaseră în sufletul unei zile oarbe,

m-am prefăcut că nu știu nimic, le-am lăsat să se descurce,…

Se unduiau în voie macii sub cerul fără niciun nor:

Dorința se-ntrecea pe sine într-un îndemn stăruitor!

Alăturea, salcâmul tânăr povestea verii plămădea:

Mânat de setea așteptării, simțeam cum vii în calea mea!

O vrabie zorise zborul spre puișorii ei vioi:

În cânt se-nveșmânta câmpia, în dor nestins de amândoi!

Amurgul trimitea în taină timide raze-n roș'-aprins:

Urma să știm doar împreună că…

pe unde te-ai ascuns să numeri

duminicile în fervoare

când părul nu-ți cădea pe umeri

ci pe nisipuri mișcătoare;

când dintre pagini de ierbar

puneam pe aripi de condor

uzate foi din calendar

și le lansam spre…

Peste peronul cu smocuri de iarbă oamenii coboară obosiți, cu pași

obosiți, căutând cu gândul la casa locuită puțin, firav legată

prin câteva ore înserate de ziua de mâine.

Peste podul plin de mașini, cu ochii usturător adânciți cu linii de cearcăne…

Coridoare –

înguste ca niște șerpi

înalte ca niște ceruri

cu ferestre deschise

spre tine

cu ceasuri lângă ceasuri

atârnând în vânt

și țipând a apă −

orele lor înțeapă

drumuri fără sfârșit

în mine −

atât mi-e de piatră

cât mi-e de orb.

În zilele astea, în care cerul se unește cu pământul, am înțeles

mai multe vorbe care vin spre noi ca norii grei, într-un șir

ce nu se mai termină,

un șir de oameni frumoși care se transformă trist în eul

aceluiași tu; dar precis…

Nu cred în adevăr

doar într-un ochi de împrumut –

al omului din colțul gropii

al femeii pădure din colivie

al semnului triplu de-acasă

pe ăsta mi-l atârn la gât

duminică noaptea

ca pe-un trofeu

și atunci văd –

avem aceeași culoare.

Ei urcau, urcau cu pași mărunți și dificili, urcau până dincolo

de vârful muntelui, ca niște copii ce văd florile și le pun în păr,

ce văd apa și-o prind în palmele lor.

Urcau cu bunul simț legându-se cu privirea unul de altul,

iar eu îi…

Dacă cerul este albastru, îmi voi face ziua frumoasă;

dacă norii gri îl vor umple, îmi voi face ziua plăcută;

și de dimineață voi mirosi teiul, până în seară...

și pământul, și liliacul.

Roua ar fi…

Din turnul speranței

rămas fără ceas

se văd brațe întinse

spasmodic

răstignirea înțeapă cerul –

se moare

incolor ca o apă –

ultimul copil

cu pletele albe

privește fluturii prinși

cu bolduri

de brațele lui

reci –

la orizont

se ghicesc bufnițele.

dacă e vis nu vreau să mă trezesc așa ziceai

cuvintele tale luminau mai strălucitoare ca ploaia



te-am întrebat dacă și gândacii au inimi

mi-ai spus că nu știi

știm atât de puțin despre lucruri simple m-am gândit

îngerul care ne privea alerga cu noi prin ploaie

ploaia era un tigru avea o mișcare de copac

ce intră în noapte



ce straniu e…

Nu mai exist în timp, el există prin mine –

Un punct în nesfârșit, pornit să se termine...

Acum văd în clepsidră un gol și-un infinit;

Și-n ceas aud cum geme Sisiful ostenit...

Eu nu mai cred în stele, ele răsar din mine –

Lumini și flori... petale... și cioburi de iubire.

Eu nu mai cred în nori, ei se desprind din mine –

Idei în vânt... morminte... bucăți de fericire.

Nici nu mai simt cu pielea, trăiesc doar cu…

Pe mână simt apa rece care-și face cărare spre infinit,

cu obrazul simt căldura sufletului tău

care-și face potecă spre al meu.

Pe frunte simt picăturile de ploaie cum se fac nevăzute

în ochii mei; în nări simt mirosul roșu de…

Lumea părea pe sfârșite,

apusul moale-și ascundea

incandescenta rușinare

vâltori de pleavă - ca năluciri de stea -

roiau pe-ntinsul culmilor pe care

hulita Veșnicie tot…

Te-aștept din nou la malul mării

Să-ți văd privirea înspumată

Ce rătăcea pe culmea zării

S-adune-nvolburarea toată.

Și scormonesc printre nisipuri

Ce străjuiesc adânci vestigii

Când norii adunați în gânduri

Se…

Curg în liniștea ta

ca-ntr-un pat al lui Procust –

mai tai din frică

mai trag de râsete

după cum îți ard ochii

și îngheață oasele –

așternut de mătase

în celulă spoită cu vin

cu fereastră unică

spre negru –

așa m-a desenat

un zeu ponosit

hrănindu-mă

din îmbrățișarea ta –

cu gust de amforă.

Am coborât de pe scară, la lumina zilei pomii erau colorați,

paginile cărții mele la fel erau... colorate, și au căzut

două gene lăsând semne de carte, până s-a întunecat.

Culorile au dispărut, a rămas doar lumina pală a stelelor țesute…

De mi-ai dărui o zi,

Ghind' de Drag aş încolţi,

Fum de cânepă m-aş face

Peste minţile opace.

De mi-ai da măcar o oră,

Şoapte vii în ritm de horă

Le-aş trezi din pomenire,

Înjurând în glas de mire!

Un minut de mi-ai mai da,

Ochii ţi i-aş îmbăta

Cu-n sărut nemărginit,

Smuls din piatră de granit.

De-aş avea înc'un secund, -

Cel mai scurt sau cel mai scund -

Te-aş privi eternizat

Cu-Ochiul…

Vara are peroanele curate

o dată la un schimb de vieți ‒

trenurile îşi urcă şinele

în palmele noastre

unele peste altele

apoi nu mai pleacă nicăieri ‒

rămân nerespirată

precum toţi călătorii clandestini

cărora nu le mai aparțin

de mult −

doar noi suntem la fel

muşcaţi de cătuşe

până la vis.