trec dintr-un mormânt ín altul

dintr-un cerc în altul

ascultând cântecul

rănii mele imense

care se înalță

cu fiecare picur

pământul se micește

sub talpa mea

cerul se face un făt

iar sângele meu tace

chiar atunci

când strigă cerul

născându-se în ochii mei

în care…

Se-ntunecă cerul, iar turme de oi

           coboară spre stână;

Sub măguri ascunse, un ochi de strigoi

               se face fântână.

Să se apere de-arici și-a pus casa-n mușuroi,

O armată de furnici, într-un lan de păpușoi.

Să fie ferit de brumă, lângă ele, fericit

Și-a săpat căsuța-n humă un greier, rapsod vestit.

De cu zori și până-n seară, vecini buni, dar nu amici,

Ca să-și umple-a sa cămară, a muncit lângă furnici.

Și-uite-așa, averi s-adune, noapte-ntreagă, până-n zi,

Din acordul lui pe strune, se-auzea…

Și dacă azi e-un timp când încă speri

Din viață numai binele s-aduni

Prietenii ți-i cheamă, cei de ieri,

Doar amintește-ți cât au fost de buni

Și dacă-n luptă trupul ți-e înfrânt

Tot la prieteni sprijin vei găsi.

Chiar de rostirea lor n-are cuvânt,

Tu scrie-le în fiecare zi

Și dacă răbdător vei aștepta

Răspunsul lor timid, oricât de mic,

Va licări în umbra ta o stea

Venită-n ajutor ca din nimic...

VPL, 6 aug…

ultimul sărut
copacu-mi despicat de fulger
mângâierea aceea pe obraz
tăciune viu sfârâind sacadat
tic-tac
tic-tac
ultima dată ne priveam în ochi
două fluvii în sens contrar
cu început concret
şi un sfârşit incert
cineva a stins lumina
de atunci
degetele noastre
sapă în stele
căutând în geneza unei raze
acel zâmbet

Mușcată de-a umbrei tristețe,

abisul de piatră-l coboară,

lucind fantomatic să moară

ca ambra sub creste semețe.

Sub Luna pătată de sânge

pădurea de-aramă se vaită;

Șacali o-adulmecă-n haită,

pierzându-se-n noaptea ce ninge.

Murirea se-ascunde-n maree,

zăpada se schimbă la față,

iar Steaua Polară îngheață…

Desprinse din ibovnicul ungher,

O seamă de nuanțe de-ntuneric

Mă sfătuiesc nemăsurat să cer

Încătușarea golului himeric.

Și ard de nerăbdări care mă sting,

O ploaie de regrete mă inundă -

Eu  sunt perdantul coborât din ring

În veșnicia prelevată din secundă.

O urmă caut, nu ca să…

ascult loviturile ciocanului

cuiul intră destul de greu

în lemnul acela uscat

mâna copilului e atât de fragedă

și neantrenată încă

semnul exclamării pe care îl privesc

e chipul meu

iar acest nume cu care mă iscălesc

cu nemărgintă mândrie

n-ar avea niciun sens

dacă nu era acea peșteră sau acel…

erai atent la detalii poate asta am apreciat cel mai mult la tine

fiecare culoare avea bucuria ei iubirea ei dorul ei grijile ei

ca o pădure care-și hrănește cerbii

ca un stup care-i dăruiește miere amurgului 

ba mai mult

am văzut cum duceai tabloul acela prin toate galeriile lumii

era al tău

cel mai drag cel mai simplu…

Dragă Kitty confirm nici eu nu dau înapoi

în fața adevărului Și înaintez împotriva

minciunii boala secolului Eu sunt neastâm

părat tu ești neastâmpărat el este neastâm

părat Ea își scrie amintirile din copilărie ca…

care umbră te-ar putea ascunde

suflet mântuit de dragoste

cea a aripii rupte-n sfânta cruce

a ochiului plâns pe orbita cosmosului

a mâinii drepte agățate de altar

in pieptul lor

trovanții 

nasc furtuni de nisip

de-acolo cad umbrele

se sparg

și nu te-aș mai găsi

insula pe care naufragiasem

o văzusem în somn

sau poate aveam doar ochii orbiți de lumină

o știam dimineața și seara dincolo de apus o știam

mă minunam cum am dat tocmai noi de ea aproape perfectă aproape cuminte

dar vinovată de iubirea noastră

ne-a întâmpinat ca o gazdă bună

și cam atât

nu știam ce să facem cu libertatea asta

am aruncat cheia și am strâns tot ce venise după noi

câteva ziduri un felinar și mai…

Se-nșiră-așa, prin ceața aghiasmată,

Ei, muritori, cu aripile frânte

Şi nu mai au nimic de dinainte,

Doar amintiri de umbra de lopată...

Trec roiuri de altare-nveşmântate

Cu fir de-argint şi tiv suflat cu…

plaja era pustie 

ceasul de buzunar topit pe o dună 

ca-ntr-o pictură de dali

brizanții mistuiau voluptuos stâncile

sângeriul soare colora marea

de mii de ani peștera mea privește un râu imens



un râu cu sânge de culoarea cerului



peștera mea îl mângâie doar când vine ploaia

cu praful ei și cu puțin din pielea frunții sale

copacii îl împodobesc

cu câte-o frunză moartă

iar pietrele scot din gura lui

din când în când

câte-un geamăt



de mii de ani peștera mea își…

Există

o clipă care mă pândește

cântărindu-mi destinul

creierul

inima dezgolite de iluzii

să le întoarcă în piatră

și dacă

 mai rămâne ceva

quantum satis

până când cocoșii unui alt răsărit

desferecă obloane

și toți morții refugiați în mine

încetează să mai joace telegraful fără fir

(neștiind că refugiul lor este subterfugiul meu)

am să mă aflu

dezrobită  de…