între mine şi Ea un punct
o linie continuă şi iarăşi un punct
de pe marginea liniilor infinite
doar o privire şi un semn de rămas bun

nevoia de dragoste pătrunde prin
fereastra deschisă a cerului
pare un fleac
un genunchi aşezat pe
muchia uscată a lutului
cere îndurare

liniştea străpunge aşteptarea
iar eu
mă pierd mă pierd mă pierd...

Opreşte-mi călătoria spre moarte

pământul sub paşi suportă cu greu,

tristeţea ce timpul mereu o împarte

la cel ce voi fi şi cel ce sunt eu.

Mă lasă-ntre anii trăiţi până-acum,

sub sălcii o barcă aşteaptă de mult

să-mi ducă ecoul pe-al apelor drum,

mă lasă de mine, să nu mai ascult.

Fă zilei ce vine un mal mai abrupt

să cugete-n taină destinul pierdut,

iar crengile vieţii ce vântul le-a rupt

aruncă-le-n valuri…

Duminicile mele sunt triste

că iarba timpului este păscută de rele.

Nu știu ce a pățit viața.

O văd la ușa bisericii

cum face genoflexiuni

cu o balanță plină de viitor gâfâind

pe umeri.

Cineva îi întinde o mână

cu degete improvizate din lumânări

cărora li se topește…

În zori se leagănă luceferi

Pe trupu-ţi diafan şi cald,

Împodobindu-ţi ai tăi umeri

Cu nestemate de smarald.

Tu simţi şi te laşi mângâiată

Precum oceanul nesfârşit;

De-a mea privire zvăpăiată

Şi el se lasă cucerit!

Aş vrea să fiu rază de lună

Prin părul…

dintre respiraţii îmi aduce pieptul

la gură. Bătăile le simt din stomac

cum coboară în picioarele cocoţate

în pat

şi

mâinile-mi

scrijelesc hârtia cuvintelor goale.     

Mi-atârnau braţele,

cum ramuri de salcie

în oglindirea apelor...

Parcă totul se răsturnase,

Cerul devenise Pământ,

iar oamenii îl călcau în picioare.

Se murdăriseră norii şi stelele

de urmele paşilor,

aşa erau de multe,

încât luna se acoperise de scrum.

Şi-L tot călcară în picioarele goale,

până când îngerul…

Grădina sufletului meu e veşnic înflorită

Poartă parfum de iasomii în lacrimi miruită,

În poartă-i stau umili străjeri să vă arate drumul

Prin labirinturi cu tăceri şi umbre cu duimul.

Dar uneori trec în galop prin macii încă-n floare,

Sălbatici cai fără de şei călcând la întâmplare,

Petalele devin pe loc  o mare sângerândă

Fără de maluri şi-n furtuni, speranţele se-afundă.

Când ploi răzleţe cu-amintiri îmi umezesc ţărâna

Cu…

Cu tine-am învăţat să trec prin rouă

când zorii-alungă noaptea din pervaz,

şi-mpart culoarea şoaptelor în două

îndepărtând tristeţea din obraz.

Ne despleteam cuvintele din gânduri

strângând la piept întregul răsărit,

sperând din ele s-aşezăm în rânduri

fără să le ştirbim respectul cuvenit.

Eram doar noi prin dimineţi cu rouă

privind cum stele-apun în depărtare,

şi frunze cad din ramuri câte…

Compatrioţi e scumpă viaţa
dar şi mai scumpă e prostia
eu din grădină îmi fac piaţa
şi-n cărţi am toată România

Costel Zăgan,AXIOMELE LUI DON JUAN

timpanele sparte ale nopții

 simt greieri pedalând gregar

 timpul își ciocnește oasele de sticlă

 ca un erete captivitatea lividă

 răsar gratii la ferestre (in)vizibile

 îngeri caterisiti    își împart 

 falii inexpugnabile

 lumina eretică scoate

 ochii puritani ai statuilor

 copaci volubili își crestează 

 coaja pentru roiul cuvintelor 

 iedera sălbăticită…

sap să te adun din mine

cu amânările mele.

Niciodată nu te-am văzut color,

doar umbrele tale aşteptau

la poarta deschisă prea târziu.

Mi te cuveneai până nu ai mai fost,

eram doar eu pentru amândoi.

Te privesc un corp înţepenit

într-un răsărit inutil,

pleoapa ta, aripă frântă

pulsează în clipa suspendată 

de care îmi agăţ frica.

Nu ştiu ce mă doare mai mult,

plecarea ta sau străinul rămas,

blocat în neputinţa de a-l…

Ne cad în urechi

cuvinte stâlcite

în graiul străbun frumos curgător

s-au prins ca omida pe frunza-nverzită

emoticoane, consoane alături...

Copii cu priviri aţintite-n ecrane

agaţă lentile în fragede vârste

războaie stelare îi țintuie-n scaun şi uită adesea

chiar să mănânce.

În baruri ivite ca ciupercile-n ploaie 

răsună manele şi sunete frânte

amorezii  nu se mai ţin de mână

şi setea de apă…

are sufletul gri

şi flecuri metalice

(pentru aleile nepietruite

din oraşul iubirilor tomberon)

în fiecare dimineaţă

cu singurătatea la braţ

îşi bagă dezinvoltă

 toate picioarele ei lungi

în albastru

şi numără

(din nou)  gropile

din trecutul său şi de pe bulevard

până la metrou

se îngroapă cu mulţimea grăbită

 spre nicăieri

să adune ochi lipitori de…

Cine mă întreabă încotro mi-e calea,

Îi răspund atâta: căutând mirarea,

Mă abat apusuri și mă-ntoarnă-n toamne

Zâmbetele crude și frumoase doamne.



Vara asta-și țese pânzele-n surdină-

Chiar și pe-ntuneric bâzâie-o albină.

La femeie,-n zestre, cântecul candorii,

Mână-n zări pustia și aduc cocorii.



Crășmele de-o seară se-ntețesc de sete-

Cât…

Pereții vorbeau alor mei cu înflăcărarea

căldurii revăsate din sobă

despre iarna aceea care trudea

să-și ia doctoratul

în albul turbat de-afară.

Era o dis-de-dimineață pe gânduri.

Vibrândă.

Ca o membrană de zori…

RUGĂ



cine-i demn de fericire

să ia plânsul frunzei verzi,

să-l transforme în iubire,

prin pădure, prin livezi.

dintr-o lacrimă sărată,

pernă facă-si trupul meu,

ca să doarmă-n veşnicie,

străjuit de dumnezeu.

timpul nu mai are febră,

nu mai arde și e rece,

în clepsidra lui nebună,

timpul toarce, timpul trece.

ca un copilaş suav

te- aşezi pe umărul meu,

şi din lacrima-ţi…

cer să-mi iert durerea ce-mi umple

golul dintre două bătăi de inimă,

să uit de mine

când (mă) zboară gândul

din liniştea unui cânt

în balastul de clape apăsate haotic

de timp fără timp.

Se apropie.

Tic-tac, tic-tac

şi

sufletul...