Mai țintește-mă

cu setea

gurii tale dintr-o vară,

când din nouri

curgea noaptea

în acorduri de chitară.

Mai aleargă-mă

cu gânduri

presărate cu descântec,

fluturi albi

roiască rânduri

în albastrul meu din pântec.

Mai colindă-mă

cu cetini,           

cu miros de…

Stau în mijlocul reflectoarelor și continui

să sting pe rând, felinare, spre mirarea

ultimilor artiști care coboară cortina.

Felinarele pâlpâie ușor, într-un duios 

rămas bun și intră-n întuneric.

Eu, însă, știu că lumina lor are alt drum,

negândit, trasat de mâini nevăzute.

Mai știu că la capătul drumului,

flacăra nearsă izbucnește în mii 

de artificii, care pornesc spre alte

labirinturi, pe căile…

Scriitorul Ion Lazăr da Coza s-a născut de drept la 21 martie 1963, ziua echinocţiului de primăvară și a poeziei, dar a fost înregistrat, printr-un hazard, pe 2 aprilie – ziua păgubosului Tândală –, cum îi plăcea lui să spună. Nu am înțeles niciodată de ce înregistrarea se făcea atunci mai târziu. În amintirea acestei zile speciale, postez următorul poem care-i poartă semnătura. E unul dramatic, l-am tot evitat, dar azi, se pare, i-a venit…

Adam izgonitul din Rai

Colindând singur marginea lumii

Cu toate vorbele înconjurându-l şi păsările răului departe strigând că nu au ţărm

Adam însinguratul

Cu toate iubirile deschizând cărţile stelelor să murmure

Cuvântul lacrima ori durere

Şi păsările trădării

Ţipând la orizont că nu au cuiburi

Adam nefericitul

Punând întrebări

Şi nici un val nu răspundea doar nisipul îi sărută urmele

Şi…

Vai nu sunt în stare

nici măcar să valorizez cerul

din noroaiele istoriei naționale

ce să mai vorbesc despre tezaurul focloric

din sudoarea în versuri a țăranului român de pretutindeni

dacă poftim satul românesc nu-i decât un muzeu

cu exponatele date pe invizibil

iar sentimentele materne ale ultimei fecioare de la țară

seamănă izbitor cu un tablou nesemnat Nicoae Grigorescu

cum să mai trăiești dacă și arta a luat-o…

tata m-a luat de la joacă la morgă

like i said

ai nevoie de-o armă să-ți păstrezi mințile

întregi oameni așa cum i-au scos apele

azi avem bani

de mâncare

niciodată nu atinsesem vreun mort

preotul în pânză de sac împarte cărbuni

de tămâie albă pe crucea dispăruților

în misiune tropăie o reptilă

m-am ascuns de cei veniți să-i îngroape

par dintr-o țară creștină

tata rupe cămașa primită la…

                                       culori în iarbă

                                             cerul senin

                                                 retrăiesc

                                                     zborul

                                                         plin

                                                                culori în iarbă

                                                                martie-n…

O poezie ca un fluviu învolburat de gingașe bulboane

cu valuri înspăimântătoare de tăcere

cu firmament unde faci nudism în fiecare vers

prăjindu-te la stele negru ocazional

scoțând din minți simultan dragostea și moartea

hai că ți-am făcut-o și de data asta frumoaso

am coborât prin față și m-am înălțat prin spate

te rog pune mâna pe aripa mea de plumb

se…

orașul injectează cu râvnă toxine

în case

peste fantome ghemuite în spaime

trotuarele scot cu forcepsul din borduri

disperări

fără anestezii locale



timpul nu mai semnează

fișa de pontaj

cu smerenie

în anticamera iubirii



felida își ascute caninii de jugulară

în reflectoare

și nimeni nu vrea să…

SONET IX

În noaptea asta negrul se-mpletește

Și ramuri bat în pleoape lacrimi grele.

Deși ți-am scris în versuri, dar în ele

Tu nu asculți chemarea ce-ți șoptește.

Își plimbă timpul zilele rebele

Mi-e frig, nu simt cum, încă, încălzește,

Chiar și secunda mă mai risipește

O ceață densă gândul vrea să-mi spele.

M-aș face curcubeul ce grăiește,

Cuvintele încearcă să mă-nșele,

Timpul zburdalnic…

Cu traista-n băţ am pribegit prin lume,

La timp pierdut am stat voios la rând,

Perfecta rimă-n juru-mi căutând –

Un pact cu muza aptă să mă-ndrume.

Mi-a oferit doar un contract plăpând –

Un biet sonet şi câteva volume,

Zicând că are dreptul să prezume

Că spleenul mă va cotropi curând.

Aceste exprimări „vaticinante”

S-au dovedit a nu avea temei –

Mă paşte chinu-a două variante:

Mă prăbuşesc…

nu-ți spun te iubesc din cauza privirilor

pe care le păstrez pentru momentul morții

mai important decât ziua nașterii

am învățat lucrurile despre care mama

mă trezea supărată să nu cred

în orice religie

cuvântul dumnezeu îndeamnă la gânduri

puternice

simțurile scapă de natura lor explozivă

iar cana cu apă pusă de azi noapte pe masa

din dormitor

umple camera cu bacterii pro invazie

pline de…

prețuiesc Natura- preacurata Madona,

cu minuni și splendori m-a crescut,

sănătatea mi-o cumpăr la farmacia Dona

și restaurez amintiri din trecut.



vocea spiritului răsună în forță,

cu litere de aur destinul mi-e scris,

zi și noapte ard precum o torță,

rețeta fericirii cerul mi-a prescris.



mă simt ucenica Marelui Arhitect,

contemplu în tihnă a stelelor pleiadă,

să produc lumină este al meu proiect,

am început în univers o…

Sunt un copac privind apusul prin gardul de nuiele, răsfirat.

Aici fusese-o casă cu oameni buni,

ce miroseau a grâne și-a răbdare;

Aici se înălțară semințele de soare și fântâni,

și suflete dormind desculțe pe pridvoare.…

Ning zăpezi întârziate, pieptul cerului e-o rană –

Primăvara asta-mi este cu un cântec mai orfană.

Ning zăpezi întârziate, scârțâie din chingi caisul –

Tot mai goală mi-e clepsidra, tot mai însetat abisul.

Ning zăpezi întârziate, se chircește pruncu-n floare –

Tot mai des mă-mbie noaptea la o lungă neumblare.

Ning zăpezi întârziate, mor nădejdile în teacă –

Pârtie îmi fac în suflet, viforul aștept să…

în singurătatea mea locuiești doar tu

te știu bine

de pe vremea când mama

din raiul cărților

mă alunga la joacă

pitit între pagini

uitai să-mi spui că te voi iubi

an după an

vuia marea

orizont în spatele soarelui

te zăream

sete                     

în sufletul trecătorilor

unde înmugurea cărarea îți simțeam pasul

într-o sâmbătă am găsit mărul

după roadele…

Alăptat la sân de zee și-nfășat în clar de lună,

În parfum de azalee, ursitoarele adună.

Fac în cerc vraja chemării, șoptindu-și secretele,

Pregătesc clipa serbării, aranjând planetele.

Să-l primească pe întâiul prinț de seamă în ținut,

Care stă la căpătâiul veacului ce a trecut.

Va fi cunoscut în soartă ca Prințul de Diamant,

Ce deschide-ntregii lumi porțile către Levant.

Să-l cuprindă o iubire, ursitoarele-i…

șezlonguri fără reședințe

se legănau în dorul lelii,

trecea tramvaiul cu dorințe

printre redutele-ndoielii.

era târziu și parcă dracii

se pieptănau peste alei

când luna-și pune vârcolacii

să-și roadă carnea de pe ei.

dintr-un resort de vis, rigid,

înferecați sub armături,

ieșeau, ca din azot lichid,

oștenii tristelor figuri

porniți să tragă un perdaf

zeiței nopților, succint,

c-un neaoș aladdin valah

scăpat în lacul de…

recunosc prefer să scriu decât să fac genuflexiuni…