altfel nici cã aş putea trãi nimicul cu speranţa cã e ceva important

sunt un trãitor normal chiar banal şi insipid

aşa de imperfect aşa de pãcãtos atât de pãtimaş

un amestec de carne şi pãcat

indecent şi vulgar nedrept şi ingenuu

lipsit de elementarul unei statui a închipuirii

sunt ceea ce se cheamã om

un animal ciudat care din când în când vorbeşte cu cerul

se rãsteşte la ţãrânã

îşi…

Zamfire, dragă  Zamfire, 

Naiul  tău parcă-i psaltire,

Rugă-ntru Dumnezeire …

Degeaba îmi pun centura de siguranţă iubito

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

părea că nu mai are timp şi a stat. A stat

din clipa în care cutia poştală îmi ţinea

un aviz. Avizul în care erai tu, să merg  

la poştă şi să ridic coletul. Nici nu ştiu  

cum am ajuns şi te ţineam în braţe. Abia

când

am privit

limbile ceasului

că se mută, mi-am dat seama. Era o carte.

Dar o carte cu o frântură din tine-

sufletul meu în ea.

Aleargă acum timpul ştiind că eşti cu…

Am văzut cum moartea şi-a zidit o casă

nu departe de speranţele mele

curios că din interior nu se putea privi în afară

deşi ferestrele păreau luminate şi împodobite cu

perdele albe

se intra pe rând fără a prezenta

vreun act de identitate

fotografiile nu mai erau de actualitate

registrul în care semnai cu sufletul la trecere

era atât de vechi

încât atunci când moartea l-a scos

din cutia cu stele negre

şi-a pierdut câteva file…

când acopăr lumea cu pleoapa unui ochi

mereu uit pe cineva

dincolo

și plouă

de parcă aș avea un prieten ce a lăsat ușa la apă

deschisă

și uitarea se urcă pe funii la cer să scoată din fântână…

Împotmolit prin irișii mei verzi

Te tot preumbli râu prin mine

Și clocotești când nu vrei să mă pierzi

Fierbând pe maluri clandestine



De-atâtea vini ți-s ochii tot mai grei

Nici noapte n-ai să ți-i adoarmă

Mă cerți adesea fără ca să vrei

Ca un nebun lovit de karmă! 



De mă alungi tot mai aproape-ți sunt

Mă ai de-a lungul și de-a latul

În…

                      Iolandei

     

Toate florile se-adună

doar la umbra ta de jar

şi-ntr-o horă mai nebună

câmpia ţi-o arde iar



Doar la umbra ta de jar

ceru-şi află adăpost

şi-ntr-o rugă eu măcar

  învăţ lacrimi pe de rost



Ceru-şi află adăpost

într-o horă mai nebună

muzica e tot ce-ai fost

toate florile…

blândețea îmbracă chipul verii 

în ochii tăi marea mai face un pas printre stânci

în (ano)timpul femeii dragostea ridică velele

neștiute gânduri construiesc corăbii de iluzii

d(o)ar tu le dai drumul una câte una

și lumea devine un lampadar de vise.

01 iul. 2014

s-au dus toate încălțările mele cu tot cu talpa improvizată

made în china și prenadez nu știu de câte ori

lipirea-i doar de fațadă ca să mai treacă durerea 

asfaltul și-a terminat partea netedă 

s-a trecut la macadam și merg tiptil printre cioburi

măcar să mai parcurg o distanță să văd ce este după

doare mușcătura și-aud osul cum se macină acolo în pielea lui

am ajuns  la genunchi

nu știu când și cum 

merg așa 

Dumnezeu mă…

în care oricâtă zi ai turna peste mine

mă întunec

e momentul când se rup zăgazurile

fără constructori

doar istoveala de a rămâne ceea ce am fost

e zadarnică

râul se așază în matcă mai apoi

doar eu mă însingurez -

drum prăfuit peste care pasul se teme să revină

să nu întrebați pe unde cad stelele

în mine, au uitat să moară iubirile

de aceea păstrez semințele de…

dormea pe mine în dimineaţa asta şi eu

nu puteam să mă mişc decât să beau

lacrimile obrajilor curse din ochi

de sete

de soare,

de lumină, să-mi hrănesc lutul

şi să răsară floarea dorului,

să creasca. Poate sufletul plecat

în fâlfâiri de aripi, o va vedea

şi până-n iarna vieţii mele,

se va întoarce.