Îmi erai dimineaţă când ţi-eram înserare.

Doar în zarea iubirii mi-erai val, ţi-eram mare.

Inserasem în rânduri multă sete de tine,

Ancorasei apusul unei umbre străine.

Ţi-eram fum şi ispită într-o lume nebună,

Mi-erai ziuă şi noapte şi senin  şi furtună.

Înnodam între sensuri coborâri şi suişuri

Ne găseam adăposturi, ne pierdeam ascunzişuri.

Urmăream cavalcade în zăpada tăcerii,

Curcubeie desculţe prin livezile…

Sub influenţa

tensiunii,

asculta şuvoiul de cuvinte,

simţindu-se singur,

într-un fel romantic

cu ochii

încreţiţi la colţuri,

concentraţi,

când asculta

mărturisiri ce veneau

mult prea repede

să verifice

dacă sentimentul de linişte

era tot acolo,

să-l rânduiască

şi să-l pună

sub semnul întrebării.

În rătăcirea minţii

trăgea adânc aer în piept

urmărindu-şi umbra

cum luneca pe lângă el.

Orele se târau cu viteza melcului,

i se părea că zorii

nu aveau să mai vină niciodată.

Când durerea şi spaima

i-au invadat inima, încerca

să-şi imprime în memorie

(că) opusul morţii

este dragostea.

Spre tine m-am întors, copilărie,

Cu ochii altui cer, neobosit!

Săreai şotronu-n colb de veselie

Şi mă chemai. Pe loc m-ai molipsit.

Când mi-am mutat în raiul tău cireşii,

Surâsuri largi, instant s-au pârguit.

Pe chipul meu s-au oglindit expresii

Ce mă-nfloreau! De mult n-am mai simţit

Atât senin şi-atâta bucurie!

Din joacă-n joacă şi din vis în vis

Săream râzând, cu paşi de fantezie

Fiindcă trăiam…

Iubirea-i lacrima de dor

din nopţile cu stele căzătoare,…

Surâsu-ţi... fluturare de batistă

Când nu există “astăzi”, nu există.

Şi cerul ca o apă-ngândurată

Curgea dinspre mereu spre niciodată.

Iar noi ne roteam, ne roteam, ne roteam

Până lumina se-nvârtoşa pe geam.…

Să nu te-opreşti din mersul lin

când zorii păru-ţi despletesc,

cu tine stropi de rouă vin

ca un tablou frumos şi nefiresc.

Calcă uşor prin iarba-nrourată

când noaptea se retrage-n flori,

lăsând privirii tale-o poartă

s-o poţi deschide gândului în zori.

Deschide-ţi braţele să duci în ele

eternitatea clipei ruptă în fâşii,

când răsăritul plămădit din stele

dintre tăceri te-a aşteptat să vii.

Rămâi cu…

Copilăria mea

umbla prin rouă

desculță

sprijinind, primăvara, cu palma

cocorii

și-alerga odată cu norii

în rochii strângând romaniță.

Copilăria mea

desena rândunele și fluturi,

merii în floare și zorii,

ploi calde și greieri

în prag,

bunici legănând-o cu drag.

Copilăria mea

era o fetiță

cu ochii de iarbă

și maci în cosiță

privind cum Timpul torcea

nevăzutele fire-ale vremii…

La capătul privirii

trec turme de viţele

la primul lapte

pasc iarbă albastra, sunt

frumoase ca mamele tinere

eliberate de durere

durerea

a trecut în ţipătul pruncului

şi va sta acolo, nestingherită,

până intră în gară

ultimul tren

Mama surâde…

poate pruncul ei

va fi pescar de culori

sau sculptor de poeme în gheaţă

poate pruncul ei

va atinge…

Cu o durere fioroasă

ce-i strângea craniul,

descria în aer

cercuri nefiresc de ample.

A întors spatele

înainte să poată vedea

zbuciumul dinlăuntrul ochilor

cu umbrele ce se lungeau

şi timpul

topit în neant.

Cu ochii pironiţi în umbre,

se sfârşea într-un ritm alert.

Zăcea ghemuit

cu genunchii la piept

şi braţele în jurul trupului.

Cu faţa tensionată

într-o grimasă de spaimă,

maxilarele atârnau

şi ochii

i se rostogoleau sub pleoape.

S-a închis în sine.

Îşi consumase furia

în tăcere.

Copilul meu, izvor de veacuri,

Şi-al vieţii gri verde nervură,

Îţi iei puterea din adâncuri ,

Şi-nalţi ecou de viaţă pură;

Copilul meu, tu eşti lumină,

Din raze de soare şi stele

Şi, din privirea ta senină,

Se vor hrăni zilele mele;

Copilul meu, tu eşti răcoarea ,

Din dimineţile de vară,

Îmi ştergi in sufletu-mi dogoarea,

Mi-arăţi că viaţa-i floare rară;

Tu mă-nfăşori cu glas divin,

Mă-nveţi…

Punând

piciorul

pe

gâtul

fulgerului



Copilul

se

bucură



Ce jucării

luminoase



Mi-aruncă



Tata

din

cer



Costel Zăgan, Poeme infracţionale…

te-ai gândit niarne*

că-n fiecare dimineață renaștem

cu același dumnezeu circumscris în noi

sprijinindu-ne pe el

la fel cum cerul

își sprijină pe noi stâlpii de lumină

vechile obiceiuri

se hrănesc cu amănuntele acestei vieți

uneori…

în peşteră

aprind mâna dreaptă torţă

grăsimea degetelor a palmelor

mi se scurge pe braţ

rafale de lilieci mitraliază ecouri de urlet de lup

lumina pâlpâie pare a fi supărată

Chin Liu din China îşi duce la culcare copilul

busola temporală arată un nord oarecare

mâna-mi dreaptă doare şi miroase

curând ninge în caverna aceasta de doi lei

simt cum inima mi-este strânsă de o palmă…

E pentru prima dată când mă certi, nevinovat fiind

s-au rupt cuvintele prin gând, s-au dezlegat tăceri

şi tot la tine vin cu braţe tremurânde să-ţi cuprind

tristeţea ochilor rămasă-n umbra clipelor de ieri.

Nu ţi-am greşit, nu vreau nicicând să-ţi fiu povară

dar visele te-aduc în somnul meu cu fiecare noapte,

încep o altă zi când soarele în mine se strecoară

şi paşii răscolesc ţărâna ce-o lasă glasul între…

Eşti floarea albă din cireşul sufletului meu     

Pe care-l ud cu lacrima de dor aprins…

conturul luminii

pupila albă și blocul acela de…