Până la Nil și dincolo,

până la potop,

în conuri mari de umbre

piramide solare,

mușuroaie incandescente,

vezuviene revelații

fără timp,

fără un timp,

fără un timpan

orchestra falsează

ritmuri clasice.

Pe străzi

duioasă trecere,

zbierete calme,

proximități anunțate,

simțurile ațâțate

și apoi domesticite

normal și nomad

în gregaritatea turmelor,

îmblănite

și pipăind prin viu…

Îmi imaginez clipele călătorind fără mine,

lăsându-mă tânăr undeva în anii din urmă,

rugându-mă doar să le privesc

cum trag în jugul timpului, să le număr

din când în când, să le încalţ cu păcatele mele,

multe la număr,

aşa trec mai uşor prin nopţile veşniciei

fără să lase riduri prin cuvinte

îmi imaginez o poartă fără prag între două ziduri fără

vârstă, fără tinereţe

mai am cheia tăcerilor, se potriveşte

la orice încuietoare, doar că…

Vine ploaia!

-         Vine ploaia!

-         Las’ că-i bună,

că n-a mai plouat de-o lună.

E urâtă,

vai, ce tună,

norii negri se-ncunună!

Cântă-n geamuri

ca pe strună,

apa plânge-n văgăună.

Puii cloştii

se adună,

semn că va porni furtună.

Plouă-ntruna,

gheaţa sună,

clopotul în sat răsună.

Şi, deodată,

se…

 Eu

 am să plec oricum

 cândva poate vei șterge  praful

 de-un deget așezat

 peste umila-mi urmă  

 

 eu am să plec oricum

 sub pietrele uitării

 căutând odihnă

 pe un tărâm făgăduit

 

 știi

 încă mai cred

 că voi veghea prin felinar divin

 sufletele celor ce-mi caută inima

 în filele scorojite de vreme

 

 rogu-te omule

 nu-mi scrie osândă

 pe-aceste cioburi de gând…

Gândul meu, șoldan albastru…

L-am pierdut prin astă lume,

Supărat, retras, sihastru

Tot  îl caut…

Mă doare lipsa ta şi nu mi-e bine,

Dar nu te strig, iar paşii-i las pe drum

Să rătăcească încă. Fără tine

Mi-e dat să trec vâltorile de-acum.

Pe câmpuri cu lumină-ntâmplătoare

Nu cresc lăstari de cântec. Nici iubiri.

Nu se-nfiripă vise fără soare

Şi n-ai să vezi vreodată trandafiri

Smulgând vreun zâmbet zării istovite

Când prea devreme-i pentru întremări.

Încă mă doare lipsa ta, iubite,

Iar…

Îşi aminti

panica întipărită pe chip

refuzând să accepte realitatea...

după un moment de linişte stânjenitoare,

întunericul...

                      de culoare

fu cuprins de un vechi sentiment de satisfacţie

                                         a întrebărilor

care nu se mai terminau

faţa i se lumină într-un zâmbet

trăgând aer în piept.

Alergând ,

aduna

picături de ploaie

pe limbă

cu greu să-i scape

vorbele

clătinate din cap...

dacă aș fi mai indiferentă

n-aș observa realismul norilor

acoperind zilelor

ochii

și nici câtă realitate încape în aer

aș aluneca printre firele de iarbă

îndrăgostită numai de ochii mei

a căror vedere-mi pipăie timpul

pulsându-mi sângele cu bătăile lui de…

înstrăinată din iubire

cine sunt eu

în amiaza împletită de suspine…

În cosiţe – flori de tei

şi privirea de cicoare,

la urechi cu dulci cercei,

vara vine cu mult soare.

Apa-i bună să te scalzi,

râd în lanuri spice pline,

vântu-adie printre brazi,

mângâind vara ce vine...

Sar copiii bucuroşi,

aşteptând cu nerăbdare,

plini de viaţă, sănătoşi,

să vină vacanţa mare!

Sus, pe boltă – nici un nor,

crângu-i plin de ciripit,

luncile şoptesc de zor:

vară, bine ai…

Flacăra iubirii

Incendiat de cuvintele dulci ale iubirii

Îmi gasesc mereu odihna

În grădina înflăcărată de trandafiri...

Unde numai glasul tău mă poate ghida

Înspre căldura inimii tale.

Rămas în mijlocul florilor,

Am cules focul iubirii...

Şi l-am aşternut peste noi;

Iar cuvintele noastre

Au rămas incendiate în iubire.

Trăieşte-mă cât este noapte

şi dăruieşte-mi dacă poţi,

parfumul fructelor necoapte

când stelele se trag la sorţi.

Sărută-mi spaima din privire

cum tărmu-i sărutat de val

şi schimbă-ţi numele-n iubire

cu nuferi galbeni lângă mal.

Apropie-mi cerul de frunte

şi dă-mi o stea din carul mic,

dintre minunile mărunte

doar prin ce eşti să mă ridic.

Dă-mi tot ce poate să mai fie

util şi…

ți-am vândut ochelarii

erau mascota unei magii

pe sunetele vântului

lasă…

Înnobilat mi-e blazonul

ce-l las în paragină!

 …

Cu mâinile

sprijinite pe umeri

şi ochii

adânciţi în fundul capului,

părea cuprins

de o nemişcare stranie.

Cuvintele

se întorceau asemenea

ecoului într-o peşteră...

Legănându-se cu gândul,

planta sămânţa îndoielii

lăsând emoţiile

să-i întunece mintea.

Vinovat ca păcatul,

trebuia să vadă

dincolo de ce se afla în faţa sa.

Cu o expresie încruntată,

nu ştia ce să simtă,

îşi alegea cuvintele...

te-ai îmbătat cu lacrima 

unei păsări oarbe 

ai vrut să fiu tu 

într-o oglindă fantastică…

Iubirea mea, să nu te miri

Că te-am vândut pe-un val de ceaţă,

Dar n-am fi fost nicicând zidiri

Ci zbor închis în fortăreaţă.…