(în cocon fluturele țipă)

te prinzi de-a mea privire

cu irişii sculptaţi 

prin vinele din tine 

azi bântuie piraţi

lasă-mă!

lasă-mă dracului și du-te,

du-te învârtindu-te

ia-ți umbrela, poșeta,

ia-ți pisica,  

numerele de telefon ale amanților...

ce dacă plâng?

a plâns Isus, a plâns Ahile, a plâns Băsescu,

plânge și glasul roților de tren...

să nu te mai văd!

o să-mi treacă:

pun la pik-up o romanță

cu efecte retro...

sunt…

locuiește undeva în centrul inimii

are un imperiu

totdeauna râvnit de hoți

din care îndepărtează păianjenii zeloși

uneori adună concerte într-o vioară

apoi le duce la intersecții



și eu i-am dat cândva

un ban de cremene

dar n-am aflat niciodată câte scântei

aveau ochii aceia cameleonici



într-o zi a ucis un oftat

și-a lăsat cântecul lângă o statuie

și a invitat-o la dans

curgeau perle din…

Cu câte stoluri mă îmbraci spre seară

 Și câte drumuri ni se scurg sub pași?

 A câtă oară măștile tu lași

 Să cadă obosite, bunăoară,

 Mânjite de mult praf și de furtună,

 De întristarea unui plâns păgân

 Ascuns în macul roșu de sub sân?

 Cam câte gânduri tac fără să spună

 De ești tu speriat sau eu nebună?

 Din câtă iarbă să-mi cosesc cetate?

 În care ciob de spaimă mă mai tai?

 A câta oară lupilor mă…

ai întins mâna
mi-au crescut straie de poveste
uşor
am alunecat
pas în doi
intrigând curteni de ceară

în urma noastră
răsărituri dospite
de pleoapa fierbinte a lunii

Şş!
am ascuns sub un vis
cheiţa ce răsucea balerina
pe muzica sferelor

și se făcea că eram virgulă-ntre puncte
neghina tolerată în lanul de orez
voioasă bocitoare a verilor defuncte
tiveam albul zăpezii cu griuri ecosez

piteam păcate știrbe în muchii de candoare
sub pragul porții-n casă mimând roiale chinte
mă prelingeam uimită în semnul de-ntrebare
cu varul stins în sensuri învolburam cuvinte

un ciripit albastru topește noaptea-n ceară
și visul se amână dar… e și mâine-o seară!

între altarul ochiului

și deșertul existenței

stai acolo cu aura snoabă

și surâzi complice atotțiitorului

de vizavi

între voi liniștea

crește hățiș

urcă în clopotniță

din mine

 încet

zboară o golgotă

mă gândesc

la femeia ce umblă dezbrăcată prin ploaie

la ceaiul din coji de nucă

la oglinda din care mă privește

moaca  unui motan ce-și linge dragostea de pe musteți

mă gândesc

la papucii de casă

moi și pufoși

în care s-a cuibărit liniștea

ca o pisică sătulă

căreia

popa i-a tăiat…

*grădina hesperidelor sub lupă*

Duc pâinea mea rănită la templul neputinței,

zăpezi din arsul sânge pocalul îl răsfață. 

Amețitoare piscuri cresc scările ființei, 

numărătoarea-ncepe cu treapta din postfață.

Zădărnicie toarsă pe fusul șui al morții,

metafora-i zdrelită de constelații oarbe.

În nopți îndoliate când țese straiul cărții,

se cuibărește-n palmă, tic-tacul îi absoarbe.

Din călimara rece, aroma și risipa …

De zece ani suntem plecaţi dinTroia

Şi-am rătăcit pe mări, fără să vrem,

Cînd pe Poseidon îl luase paranoia…

Of, inimă nebună și-nțeleaptă,

De ce nu-mi spui când pleci și uiți să vii,

Te-am așteptat c-o cheie-n mâna dreaptă,

Să te încui în șapte colivii.



Am adunat toți vracii de prin lume,

Le-am povestit c-ai fost a mea cândva,

Dar tu nu știi decât un singur nume,

Pe drumul dintre ieri și undeva.



M-au ascultat în prag de lună nouă,

Apoi au râs de mine și mi-au zis:

Nicicând iubirea nu se-mparte-n două,…

Cu filamentul unor spirocheți

În seara asta te aștept în stal,

În buletinul meu oriental

Și poza-n care mi-am lăsat musteți.

Să mă mânjești cu frișcă și peltea

Și suc de dude stoarse în secret,

Ca  dracii  goi să trecem în caret,

Să ne-învelească toată pacostea.

Să-ți fiu până în zori chou a la creme,

Să mă trimiți în visele cu…

 Realizând  un rebus  în a vieții carte

 Încrucișează stele în veșnicii scăldate

 Destinele mărunte ce reușesc să scrie

 Cu tușul existenței a vieții poezie

 Icoană-nsângerată din flori de iasomie…

pusă-n ziduri de porfir

și ardezii lamelate

apa sufletului bate

ca-ntr-un ochi de hidrargir...

când din umbre geana-i scoate

firul lung de serasir,

dintre ziduri, nu mă mir

că-mplântați în noutate

ochii apelor uitate

nu mai văd fără colir.

cuvânt edenic

spune-mi iubito

câți biți are epifiza ta

cât loc mai am eu

în cele 21 de grame ale tale?

de pildă eu

am rămas fără memorie

sunt atât de plin de tine

încât am tendința să cred

că îmi trăiesc ultima viață

deși consultându-mi dharma

constat mereu că sunt

doar la prima

nu știu unde se află eroarea

și nici nu mai îmi pot accesa

pineala fără…

Lanțul Livezii în semne ( ligament I )

Ziua, stăpânită de Regele Soare,  cerne, parcă, mai rapid,  se schimbă cu noaptea căreia îi surâde Luna. Oamenii trec prea repede de la o stare la alta, greu poți avea încredere și, totuși,  mai afli câte un microclimat, ca o livadă, în care uscăturile nu rezistă printre pomii altoiți.

Am găsit o astfel de  livadă împrejmuită de un lanț protector.  Mă bucur că m-au acceptat, m-au ajutat  să mă…

dansând de rusalii

Aș putea inventa pentru povestea mea

și un spiriduș care se furișează după copaci

și ne urmărește,

și iele dansând de rusalii cu luna

să-ți imite alunecarea spre iaz.

Dar tu știi că am avut azi-noapte un vis

Că eram la mesteceni, în crâng, cu un condur în mână

Implorând: scoate-mă din povestea asta, scoate-mă!

Că, uite! Tot spuneai: „Unde-o să mai găsești

tu pantofiori care să…