Am locul meu sub soare și nimeni, niciodată,

Chiar risipindu-mi umbra, nu-l va putea lua.

Pe valurile sorții, plutind debusolată,

Doar eu îmi caut țărmul unde să pot visa.

Mi-e ancora suspinul care mă ține-n viață

În marea de iluzii, pictată cu rechini,

Ori clipa muribundă, din plăsmuita piață,

Vândută la tarabe, pe stive de ciulini.

Constat că mai sunt vie, da`-mi plânge rădăcina

În lutul de fantasme,…

Vor trece peste noi trei anotimpuri.

Trei stropi de vânt vor ține în balans

Povești de dor venind din alte timpuri,

Cu epiloguri încă în suspans.

Sunt vara ta, abstractă și fierbinte,

Valsez spre toamnă răsfirând scântei,

Tu iarnă-mi ești și-mi ningi în păr cuvinte

Și visuri dulci ca florile de tei.

Tăceri albastre aruncate-n lună,

Culori aprinse,-ntinse pân’ la cer

Ne dau un fel de dragoste…

Prin galbenul zăbuşitor,

Vedeam aievea sau în vis,

Ningând, purtate-n vânt uşor,

Miresme pure în dichis.

În lacrimi aruncate-n zbor,

Căzute dintr-un ochi ucis,

Prin galbenul zăbuşitor,

Vedeam aievea sau în vis,

În drumul lui mângâietor,

Alaiul ca-ntr-un paradis,

Priveam cuprinsă de fior,

Ningând petale de cais,

Prin galbenul zăbuşitor...

Mergea pe străzi cu paşi de crin

Iar eu m-am poticnit puţin

Când ea cu tocul cui călca

Exact peste aorta mea

Şi cât de tare-am suferit…

în tăcere
numai copacii
țipă a sicriu
sub candele stinse
întunericul joacă barbut
pe viață
se așază nepăsarea
unei lumi sinucise
înaintea speranței
ultimul zelot
murmură aramaic
tatal nostru

Ala, bala, portocala,

omul negru cu sucala.

Cine vrea din noi să-nceapă,

dă cocoșul peste groapă,

o voronă, și-n pănușă

scârțâitul de la ușă.…

Plouă cu nu-uri mari, ascuţite şi tari, direct pe asfaltul din…

zilele deveneau tot mai scurte

Azi fumăm țigara vieții-n profunzime, pân` la muc,

Ne jucăm, pe-o nouă gheață, cu același jalnic puc.

De sub mantia candorii, prăbușiți drept în Infern,

Devenim plebei cu ziua-n al fantasmelor concern.

Pe genunchii decăderii, amorțiți în tristul somn,

Muribunzi în devenire, am uitat rolul de „domn”.

Liliecii ne-mpresoară și lumina ne-o ucid,

Ne-agățăm cu disperare de-un cer palid, translucid.

Ne-am pierdut…

Mi-am lăsat sufletul în soare,

Ca să-l vezi aşa cum e,

Să nu îmi reproşezi vreodată că ţi-am ascuns

Stângăciile mele sau că uneori disonez

În goana sentimentelor când iubesc.

E limpede, nu?

Nu ştiu să cânt la vioara inimii tale,

Nu ştiu să apăs pe corzi în aşa fel încât

Să provoc o simfonie care să ne dezbrace

De lumea dezacordată.

Mai bine încerc numai să te ating,

Şi atunci muzica ar începe să curgă de pe buzele tale

Precum…

    Trupul cuvântului

Când iarba s-a trezit

Și cântă furnicii ce-a obosit,

                    Cuvântul tace.

Când floarea de tei

Vorbește cu suratele ei,

                    Cuvântul zace.

Când banii se ceartă

Că n-au o soartă dreaptă,

                    Cuvântu-i pe ace.

Când omul umilit

Să tacă s-a plictisit,

                    Cuvântu-i place.

In memoriam Mihai Eminescu

Aseară iar te-am aşteptat

În vechiul parc însingurat

Când pe cărările pustii…

şi-a strălucit hangerul ochiului!...

  nu trupul mi-a străpuns

  unduitoarea lamă rece!...

  de undeva, ca dintre friguri,

  mirarea mă încremenea

  că lamă  ochiul tău era,

  iar eu prin el am putut trece

  fără să vezi ce-mi sângera.

Dă-ne, Doamne, ploaie,

Curaţă văzduhul,

Strânge-n funii grele

Arşiţa şi vântul,

Varsă apă vie

Pe câmpia stearpă

Şi întreg pământul

Spală-l şi-l adapă.



Fă să-i încolţească

Iar în pântec rodul,

Lacrima-Ţi cerească

Va curma prohodul

Florilor ce-n taină

Pleacă nenuntite

Şi corole-n doliu

Mor nedespletite.





Slobozeşte cerul

Fă-l să strângă-n braţe

Tot ce încă este

Cu miros de…

Aseară Ninlil,

a coborît de pe stela a patra

lăsându-şi blestemele grele

să i le care piatra

şi-n setea brațelor mele-a sărit:

''Domnul şi…

Doamne, n-am știut că aveam fiecare

starea noastră de moarte indecisă să iasă...

am lăsat storul privirii peste cumpene,

am sărit ca un acrobat primejdii, dureri și neputințe.

Am oftat dacă pasul nu s-a urnit cînd am vrut.

Am strâns din dinți și am privit la cer.

Doamne, vistiernic al durerilor mute,

închide-le pe toate și lasă liniștea să bată

la poarta timpului pierdut,

când firul de nisip se subțiază

și nu-i mai sunt…

 Simţirea mea eu o împart cu Nimeni

Nimeni cu Nimeni vorbesc tăcerile toate

în liniştea dintre două gânduri

corbii bat clopotele

se aud păianjenii cum ţes

plasă uitării

încerc să trec dincolo de cortină

istovită de oboseala ploilor

aripi frânte-n îmbrăţişarea pământului

auzi cum strigă bezna

nu de moarte mi-e frică

ci de durerea trupului

când cerul se desprinde

din el

oare…

ne-am tatuat limitele la nivelul epidermei 

nu reușim să trecem de bariera cărnii 

să contemplăm frumusețea profundă a sufletelor 

ne împodobim trupurile cu pietre prețioase 

iar spiritul zace dezvelit în iarna nepăsării 

suntem doar oameni 

fascinați de forme 

de pielea aproapelui acoperită cu însemne tribale 

ne desenăm zeii și ne închinăm lor 

de fapt suntem oameni în oameni în oameni în oameni în oglinzi 

ce reflectă…

n-am zis nimic despre ea până astăzi

când venită fără preaviz de dimineaţă

mi s-a așezat pe preşul din faţa uşii

şi am călcat-o cu tocurile cui ale pantofilor roşii

ea a urlat de durere înţepată în lumina ei de moarte

până când tu ai luat-o, ai mângâiat-o şi mi-ai dat-o în braţe

iar eu am primit o moarte fără să ştiu a cui

a mea, sau a ta

ori poate e o moarte oarecare

grăbindu-mă să o ascund în spatele uşii, să n-o vadă nimeni altcineva

să nu…