Verdele încolăcit pe rochia ta

ca o umbră de seară

picură în iarbă colorându-mi privirea

se rotea apusul deasupra cuvintelor

învăţam să tac printre atâtea ţipete înăbuşite

haotic călcam pe verde

mergeam prin noroiul verde căutând rădăcini

pietrele de pe prund lăcrimau în verde

obsesie verde dusă la extrem

în pădurea fără copaci

genunchii tăi sprijineau sufletul timpului

arcaşi din cetăţile verzi vânau sub pleoape

focul…

cuvintele răscolesc

fosforescenta cenuşă

a unui timp ce a fost

săltare de aduceri aminte

de-o viaţă trăită în noi

şi niciodată afară

de ani şi ani ne construim blestemul

captivi pe două maluri de vis

peste care se aprinde…

Am primit lecții de viață, care nu m-au doborât,

Navigând prin labirintul de iluzii, mohorât,

M-am târât încet din groapă, sfâșiată chiar de lei,

Am purces înspre ieșire, pe-a` răniților alei.

Cercetând cu ochii minții un văzduh întunecat,

M-am pierdut de propriul soare, năzuind iar la păcat,

Prin metropole de gânduri, pașnic am călătorit,

M-am retras în mine însămi, pe-un traseu bătătorit.

Meditând la nemurire, m-am…

citește-mi aripile calde luminile din negre slove

un munte fulgerat în noapte se-încalță în papuci de brusturi

cât de amar e pasul nopții pe dunga lunii cea sihastră

simt soarele vânând apusuri ca să răsară-n dimineți

ce beau aroma unor tei  

ai fost o salcie la mal zefirul te-a pictat cu unghii albe

pe cerul nopților oval dorm stele roșii-n crengile pletoase

/comete ale sorții măsluite/

câinii liniștii îți latră singurătatea am bătut un par…

Nu-i piatra, cu care se înalță

zidirea,

jertfa adusă pe propriul ei altar?

Au nu-i din neamul

regescului jăratic?

Cand piatra turbează

în mâini de fanatic,

curatul cu moarte îl…

în ritm de pseudo-ursită

nu privesc în icoană

din iriși defrișez ploile uscate

spaime

respir moarte cu voluptate

gust umil adâncul din mine fără procură

chipul dintâi se-adună greu din țesături uzate

atâtea fețe

ruguri

ceruri înecate în aripi

Iocasta înfășoară cu grație absurdul

în urzeală

suveica zboară fără adresă exactă



în sămânță…

Frântă-mi e oglinda agăţată-n cui,

dincolo de riduri un copil priveşte,

trupu-n care stăm este-al nimănui

şi-n livadă floarea vântu-ncetineşte.

Nu cer să dau vieţii un alt privilegiu,

zidul se dărâmă într-o zi sau noapte,

cimitiru-aşteaptă singurul cortegiu

când rămân în ram merele necopate.

Gândul iar se-nchină vechilor ispite

sunt certat de îngeri în amurg târziu,

rup rama oglinzii cu gesturi grăbite

şi scutur din plete…

Un Sconcs, un tip energic, a reuşit deplin

Ca partener strategic în spaţiul carpatin.

El, licitând cu grijă cu alţi competitori,…

ecoul psalmilor din tǎcerile tale îmi trece peste piele

tandru

se apleacǎ sǎ-mi strângǎ pietrele la piept

în rest

fluieri câteva raze de soare

și mi le așezi pe fruntea drumului

vindeci luna de graba nopții

șlefuiești colțurile stelelor ca și cum într-o zi

mǎ voi izbi de ele

de-ți vor crește grǎdini verticale pe buze

sǎ-mi vorbești și sǎ-mi cânți din ele

mi-e greu în rochia asta de…

Doamne ce ghinion mişto
sunt român n-am încotro

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Conținutul a fost șters de administrație - nu corespunde regulamentului!

Stimă!

Azi m-am izbit de vocea ta cea rece

Și m-a pătruns neliniștea-n șuvoi,

Prin ochii tăi o lună neagră trece

Și-un uragan se zbate-n amândoi.

Mă năpădesc dramatice vedenii:

Pe chipul tău săpate-s răni adânci.

Escaladez pierdutele domenii

Ale iubirii-ascunse printre stânci.

Înfășurată-n pletele de ploaie,

Te urmăresc, ca un spion fidel,

Și pescuind cuvinte-ntre șiroaie,

Mă strânge noaptea-n chinga-i de…

 şi albastrul meu

un milion de culori

în travaliu

fluieră lumina

din ochii noştri strânşi

împietriţi de un sărut

fără buze

fără respiraţie

fără viitor

prin pântecul cerului

cineva ne pictează iubirea

cu nemurire

tăcerea aşteptării

muşcă din noi ucigător

monocolor

Eu de la zeii voștri,

ce bântuie

pe unde timpul cu hatul ne desparte,

am auzit dispreț din grai parșiv:

de trecere, de curgere, de moarte.

Cu tine-alături,…

Aș vrea să fiu pictor de suflete.

Să pot surprinde sub fiecare tușă

adâncimea astrală

din irisul căprui,

purtător dezghețat de privire ghidușă.



Oh, cum aș încresta pe pânza întinsă

strivirea de raze

în lungile gene,

să pot închega în rame măiestre

ferestre de suflet

deschise alene.



Penel va fi buza-mi cea roșă de tine

și ca orice pictor nedarnic,

trufaș,

folosi-voi doar pânza cea dalbă din fire!

Pe ea voi picta…

culorile cerului curg în curcubeie ca niște fante ale destinului

stoluri cu aripi de Icar îmi freamătă în piept 

iubesc cu toate ușile deschise cu cioburile destinului încrustate în iriși

nicio nestare nu îmi astâmpără setea de lună /ciutură neagră a morții/

mai albă decât floarea mă învăluie ziua

s-o cunun cu noaptea în care

stau să număr de câte ori ai spus nu

fără să mă privești

fără să cauți în spatele cuvintelor

rotunjite să nu doară

când aștepți secundele

ți se pare că timpul nu-i decât o altă piatră

pe care trebuie s-o ridici

ca un uriaș al destinului

și s-o arunci

fărâme să culegi înșirate

să fie cât mai lung drumul nostru

prin ziua…

amintirea aceea trebuia să rămână acolo ca un soldat în armata de teracotă

nimeni niciodată nu ar fi trebuit să conducă lumina spre el

să-i distrugă culorile feţei



s-a întâmplat altfel

unii scriu tot felul de tâmpenii pe wall-uri

de exemplu că totul se întâmplă cu rost

ce rost avea să-i găsesc telefonul pe net…

Mă enervează iarăşi lumea

deşi o iubesc ca-n prima zi

când ura va atinge culmea

atunci de ce-aş mai înflori

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

între filele trupului tău

am subliniat esenţialul

apoi i-am aşezat floarea într-un vas

să nu se usuce

să fie privită admirată comentată

ce frumos

unic

absurd

vinovat

îndrăgostit

la bătrâneţe

când alţii mor

dar nu mor toţi convinşi de această necesitate

ci prin gestul de onoare al altora

care din milă faţă de zborul lor nătâng

îi împuşcă

iar ei cad pe ape

şi devin…