Pedepsesc vântul

La zvârcolire,

A profitat prea mult

De, liniștite, pletele tale.

Condamn lumina

La flăcăruie,

S-a bucurat prea des

De blândețea-ți din ochi.

Oxigenul

Te-a sărutat destul,

Așa că, azi, îmi țin

Răsuflarea.

21 12 2012

ȘTEFAN OANĂ

Eu știu să plâng

cu lacrimile strălucind în soare,

eu știu să râd

în hohot ne-ntrerupt,

în zbor înalt de berze

m-am ascuns de soare

și minereuri de lumină

strâng în pumni.

Periculos e tot ce fac,

prin vreme,

va exploda în jerbe de lumini,

în curcubeie mistice

și diademe

când doar speranța mai alină,

cel puțin.

Am timpul tot

să îl descânt în versuri,

cuvinte potrivite

după rost,

să dea trăire zbaterii…

chiar dacă îngerii erau de pază

te-aș fi lăsat să pleci pe-aceeași rază

și m-am ascuns în ochii nemuririi…

Încerc să-ţi scriu ce simt

să-mpodobesc realitatea cu vise iluzorii

să-ţi culeg chipul furat de privire

frânturi pe fiecare geană

să desenez cu piciorul în nisip

amintirea zilei de ieri

să las vântul plângând lângă pietre

până se va acoperi de noapte

recunoscându-mi cel puţin mie

că eşti frumoasă, că semeni cu tine

gustul de pară necoaptă

da-l buzelor mele când sânii tăi

trec dincolo de lumină

şi ca să nu-mi…

Ţi-am spus poate prea rar cât te iubesc

Şi doar sporadic că mi-e dor de tine!

Credeam că simţi şi fără să-ţi vorbesc

Cât anotimp de drag rodeşte-n mine,

Cât zbor înmugureşte-n aripi noi

Când ochii tăi încercuiesc lumină

În oaza mea-nverzită-n gând de ploi,

Minată cu seminţe de verbină,

Cât răsărit veghează să zâmbeşti

În orice vis şi-n orice întâmplare.

Credeam că ştii, că-ţi sunt şi că îmi…

mi-am împletit sufletul lumânare

sã picure

înlãuntrul fiecãrei biserici pe care o clãdesc

din cuvinte nenãscute

pe mirarea umãrului tãu

rozã de mirare

prelinsã în ghearele buzelor mele

sãlbãticite

şi limba clopotelor e fierbinte când

sãrutã

cuvintele

ce spalã podeaua umãrului…

cu tine la piept nu aș putea muri 

mi-ai împrumuta bătăile inimii 

și timpul ar curge albastru prin venele oxidate de liniște 

aș respira bătaia ta de aripi și zborul 

ne-ar apropia ca două buze însetate 

ecoul sărutului ar umple cerul de ploi 



trezește-mă din visare 

toarnă-mi cu palmele căuș 

gheață în suflet 

adună…

Sunt ploaie caldă de vară,

mă preling pe buzele-ţi moi,

îţi sărut infinitul regăsit,

sorbind-ţi cu sete

lacrima

din colţul zâmbetului, 

amară ca o cafea băută

pe fugă.

Marea o simt în ochii-ţi adânci,

gustul lor e dulce-sărat

la fel ca viaţa…

Înot printre valuri de suflet,

mă lovesc de stâncile 

gândurilor tale… 

Înserarea ne e…

      O, neastâmpărate Cupidon, fereşte-te de mine

      şi nu-mi aprinde iarăşi focul dragostei,

      de vrei să nu te mai blestem!

      Nu ţi-a fost oare  de ajuns, de-a lungul veacurilor ,

      câte focuri ai aprins?

      lăsându-le  în grija unor muritori nepăsători,

      ce s-au lăsat uşor ademeniţi doar de văpaia efemeră,

      a limbilor de purpură ce ard mocnit,

      în sufletul odat-aprins?

      Ai…

câteodată susurul ierbii

îl simt adânc

acolo

unde realitatea şi visul

îşi strecoară printre gene fiorul

dânsul felinic îşi coboară ritmul

în gleznele dragostei

răbdarea curge în sângele-aşteptării

până jos în calcâie

acolo

unde roua şi stelele se unesc sub tălpile goale

într-o solemnă tăcere, pe altarul palmelor

câteodată 

îl simt tremurat în simfonia ochilor mei

în foşnetul atingerii…

Pe ciorna simpl-a vieții, suntem pete

De nonculori cu ochii larg deschiși

Din toc, cernelurile stau acum să fete

Pierdute linii interzise de proscriși.

Cădelnițe cu jar de lemne rare

Descriu fuioare albe pe pereți

Organizând perdele, din petale

De fum, iluzii și izuri de asceți.

Matrițe aidoma și dure de iubire

Fără bavuri în plus ori după gât

Păianjeni prinși în colțuri fără fire

Ori cioburi tari,…

Tu, pană dulce, pierdută-n căutare

Vino să îți descânt deochi de zbat

Copilule uimit, încă mai ai picioare

Pământul plânge surd de al tău drag.

Nu-ți arde tâmplele prea reci, de stele

Mângâie-ți zbuciumul înalt, de nori

Vino să creștem înzecita necădere

De dor, nicicând să nu mai zbori.

Îmbracă-te-n veșmânt de pământean

Și poartă blând, umil, povara morții

Să nu te pierzi, curent într-un ocean

Aici…

valsul falselor trăiri

și ajuns ca de-o suflare la răscruce de suspine

m-a îmbrățișat o zare de adânci hăuri străine

să mă leg în valsul tău de confuze-mpleticiri

cum și apele din mine se topesc după iubiri…

INTERFAŢĂ

 Galateea

respiră stingheră şi angoasată

de pe soclu de ceaţă

sânu-i siliconat nu deschide cale lactee

în doruri

îngerii scăpaţi printre valvele poluate ale timpului

şi-au amanetat…

Mergând

în pas legănat

la voia întâmplării

pe un drum desfundat,

c’un fel de vagă amintire,

gândurile curgeau ca nişte fluvii

prin umbra ce se alungea

pe la colţuri de stradă

cu moartea în suflet.

Rostea cuvintele

pe un ton mai ridicat

în clipa cea mai tăcută

a nopţii.

Şi-a aprins o…

culoarea infinitului

născută e din ochii tăi iubito 

divinul e doar un copil de cristal

ce-ţi oglindeşte iubirea din  albastru …

Poate că uneori devin neliniştit

Pierzând înlănţuirea cuvintelor din frază,

Poate că uneori tăcerea s-a grăbit

Lasandu-şi armonia pe străzi când se-nserează.

Sunt multe lucruri azi ce par nepotrivite

De parcă-ar fi ninsori străine-n primăveri

Pătând cu albul lor pădurile-nfrunzite

Trezind sub tâmple visul din zilele de ieri.

Şi nu găsesc răspuns la nicio întrebare

Mai singur sunt cu-o clipă şi poate mai…

nu sunt decât o părere

umbră

câine în aleargare de vultur  după un os

ros

i se spune  în toate limbile pline de sete

ale mâinilor căprui  sângelui de zi și de noapte

și altele în dialect monoteist

lume

iertați-mă dacă vremelnic

ștergându-mă la ochi cu pâinea lui

și sarea lui

v-am acoperit…

sunt oameni care se hrănesc cu linişte 

sau cerşetori surzi care mănâncă de pe jos cuvinte 

eu ciugulesc firimituri de gând pe un pervaz abandonat din vară 

fiecare gând are gustul specific anotimpului 

cu sau fără aripi 

zborul de la viaţă la moarte m-a obosit 

migrez an de an 

deşi nu mai ştiu unde e rău sau bine 

aceeaşi lapoviţă de-un rece…

Tu eşti copacul meu, eu ale tale ramuri,

Mi le fereşti de vânt, de viscoliri şi ploi,

În valsul primăverii pun verdele ca flamuri

Iar tu îmi mângâi floarea ce înfloreşte-n noi.

Îţi dăruiesc iubire și fac din asta crez,

Mă dărui întru-totul cu inima şi gândul,

În nopţi cu lună plină şi visele-ţi veghez,

Adorm abia la ziuă, aştept să-mi vină rândul.

Suntem o lume-ntreagă făcută doar din noi

Şi nimeni niciodată nu ne…