E primăvară!

Golul înghețat din sufletul meu

De anxietăți și disperări iernatice

Este topit de căldura umbrelor

Pe care le-am iubit și care m-au iubit...

Aș vrea din nou ca în copilărie

Să ajung în Poiana luminată din pădurea

în care ne-a dus să culegem flori

În ziua de Paște,

ca să nu mergem la biserică,

Doamna învățătoare...

Acum imaginea aceea

juxtapusă peste Primăvara lui Botticelli

Cu frumusețea imperfectă a zeiței…

Sângeră, mă sângeră, mă străbate peste toate,

Mă ridic când fulgeră inima și nu mai poate.

Strigă-mă, mai strigă-mă, sunt aici, tu ești departe

De mă uiți, visează-mă, v…

Dragii mei, pentru că aici e spațiul poeziei, vreau să vă prezint într-un alt mod poezia mea de început și pe mine ca om, ca poet. Această emisiune radio care durează aproape 3 ore a fost realizată, cu trei ani în urmă, de talentata scriitoare Carmen Popescu, administrator pe Însemne culturale și redactor la Radio Vocativ. Aș fi onorată dacă o veți asculta. Carmen a realizat multe emisiuni pentru membrii Însemnelor (Ion Lazăr da Coza, Gabriel…

                              eclipsă-n umbră

                                    fenomen rar

                                          vârcolaci

                                              muşcă

                                                    iar

                                                        eclipsă-n umbră

                                                      …

Vai de cap, unde nu-i minte, timpul nu-l dai înapoi;

La îngăduința popii și cu fala din sorginte, 

Arme, iarăși să descânte un imaginar strigoi, 

Dirijezi, de parcă-argila e săracă în morminte. 

Orice pace e mai bună, decât cel mai just război;

Liberare, dar si reazem, sunt luările-aminte

Furibunde, ce, cu mintea, timpul vor să-l dea 'napoi, 

Prin îngăduința popii și prin fala din sorginte. 

Uiți că soarele…

nu mai sunt om liber

sunt sclav într-un labirint întortocheat

de aduceri-aminte

m-am născut

în universul pierdut

nimeni nu m-a vândut

știu că era un continent bătrân

între două prăpăstii

gloanțele libertății au intrat adânc

în inima mea

am ales să alerg spre o lume neidentificată

sunt aici fizic

supraveghez zborul copiilor

în noua lume

lumea mea neînțeleasă

se-ntoarce în labirintul întortocheat…

Nu alegem câmpiile pe care carnasieri

Ne sfâşiem cerul retinei

Strângând în braţele de cositor

Afrodita din vitraliul roz

Pe care l-am purtat în spate ca o relicvă

Aruncând peste noi ploaia

Ce ne despoaie de zdrenţele pielii

Şi-n goliciunea albă doar umbra se va ridica

Să danseze în ritmul inimii

 La care stăm pe rând să ni se dea încă o zi

De ce doare sensul liniştii?

Nu mai este timpul să mângâiem…

SONET LXXVII

Aș fi vrut să ascund dorul tău în neant –                     

Doar așa aș putea timpul meu să-l străbat,

Dar o stea oglindea gândul viu preschimbat               

Când, din nou, tu curgeai în răstimpul flotant             

Existent pe Pământ, neputând să-l dezbat,

Nici să-l duc în alt sens, undeva... post-restant.

Nu găsesc nicăieri, printre stele, girant                       

Să…

... când timpul îți mângâie fața,

înflorind pe obraji bujori răsăriți

din iubiri retrăite sub umbra amintirilor,

se așterne tăcerea, în timp ce inima grăbește ritmul.

Nostalgia își spune povestea spre seară, sub clipocit de stele,

când copacii se-apleacă presărând pete aurii

peste istorii uitate în jurnale demodate.

... dar clipa ce poartă toate acestea

dispare odată cu primul clipit al pleoapelor.

în fiecare noapte vin și te învelesc cu

un gând cât pot să

visez orice în afară de tine

șiruri de ceață își pierd echilibrul

din vârful arătător spre

iubire

locul meu preferat e un pește cu spatele alb

mă las vindecat de liniștea lui

citesc răvașe pe sticle cu fața în sus

etichete rupte

ciocuri de vulturi

nicio amintire nu-mi lasă

sunete grave de pietre se iau…

reverberează credința în clopote,

eu privesc cu optimism înainte,

izvoarele glăsuiesc sporind șipote,

aurul sufletesc se reflectă-n cuvinte.



exultă codri cu rapsodii de mierle,

eu mă scald în liniștea apei albastre,

muguri de liliac rotunzi ca niște perle,

vorbesc de împlinirea visurilor măiastre.



timpul a împrumutat din blândețea oii,

în poiene de lumină zburdă zefirii,

se hrănesc câmpiile cu energia ploii,

în grădini iubite s-au trezit…

O, de-ar veni izbăvitoare ploi,
să curețe pământul de urât,
iar florile, ca niște îngeri goi,
să ne redea seninul absolut!

Acolo unde timpul e demult
aripă și visare pentru noi
mijesc albastre flori; Și le ascult!
O, de-ar veni izbăvitoare ploi...

Într-o zi pe înserat, m-apucă un dor nebun,

Să las totul terminat, dar să-mi iau și rămas bun.

Zis-făcut, n-aveam în casă nici pisică, nici cățel,

Și gândeam la idealul de a-mi fi stăpân de fel.

Doară singur și senin precum porțile de piatră,

Nu mai pot să beau un vin, timpul văd că nu mă iartă.

Iau în rucsac niște pietre, ce se spune că-s de leac,

Proptite pe lângă casă, de-mpliniseră un veac.

Le ridic  cu…

pe tine te zidește cerul... *

pe tine te zidește cerul în vis

pe mine doar norul într-o poezie;

dar frunzele bat la fereastră, mi-ai zis

și-o pasăre doarme pe sîrma din vie.

și-ntr-un târziu, totuși, din geam mă ridic

nici nu știi ce hoinar îmi umblă doar gândul

și coala-i tot albă, n-am scris mai nimic

nimic despre mine nu-ți spune nici vântul.

o toacă tot sună și…

                                                       iar echinocţiu

                                                        iarna înfrâng

                                                                mugurii

                                                                  de prin

                                                                   …

curge belșugul din palmele ploii,

narcise galbene poartă glia la brâu,

pe socluri înalte sunt cinstiți eroii,

șoaptele lutului reverberează-n grâu.



triluri vesele răsună între muguri,

greierii inspirați compun rapsodii,

se îndulcesc zilele trecute prin faguri,

eu transform necazurile în parodii.



magnolii fac spectacol de mireasmă și culoare,

cântă izvoare, râuri, cântă și codrii,

în țară peste tot caișii sunt în floare,

ating cu vârfurile…

Mai țintește-mă

cu setea

gurii tale dintr-o vară,

când din nouri

curgea noaptea

în acorduri de chitară.

Mai aleargă-mă

cu gânduri

presărate cu descântec,

fluturi albi

roiască rânduri

în albastrul meu din pântec.

Mai colindă-mă

cu cetini,           

cu miros de…

Stau în mijlocul reflectoarelor și continui

să sting pe rând, felinare, spre mirarea

ultimilor artiști care coboară cortina.

Felinarele pâlpâie ușor, într-un duios 

rămas bun și intră-n întuneric.

Eu, însă, știu că lumina lor are alt drum,

negândit, trasat de mâini nevăzute.

Mai știu că la capătul drumului,

flacăra nearsă izbucnește în mii 

de artificii, care pornesc spre alte

labirinturi, pe căile…

Scriitorul Ion Lazăr da Coza s-a născut de drept la 21 martie 1963, ziua echinocţiului de primăvară și a poeziei, dar a fost înregistrat, printr-un hazard, pe 2 aprilie – ziua păgubosului Tândală –, cum îi plăcea lui să spună. Nu am înțeles niciodată de ce înregistrarea se făcea atunci mai târziu. În amintirea acestei zile speciale, postez următorul poem care-i poartă semnătura. E unul dramatic, l-am tot evitat, dar azi, se pare, i-a venit…