ticăie a ceață caroseria inimii

 

cefalopode uriașe

orașele prind în ventuze oameni cu pielea înverzită de vise

cotropiți de miopii candide

sunt hrana ratării culoarelor de humă

portalurile n-au zebre și borne în spectru vizibil



sacrul își are legea veșniciei în pupă efemerida mestecă leneș nemuririle

una câte una la un ceai de stamine cu eul



în laguna…

Noi ne schimbăm guvernele în piață

La vot, nu mai ieșim, din plictiseală,

Ne credem cei mai “democrați”, din viață

Alegem ura ca să ne-nțeleagă...

Nici nu contează cine ce și cum,

De ce urlăm, a cui este dreptatea,

Vrem sânge pe asfalt și-l vrem acum,

Iar pe copii îi învățăm că asta-i “libertatea”

Cu pumnii-n piept ne cerem “revoluția”,

Să ne ucidem frații, ce contează?

Doar anarhia străzii, astăzi, e…

*

eu nu deschid uşi

 în oameni sau rădăcini

în sucul de portocale sau clădiri

nu am bătut cu vânt în ferestre sau migdali

marmura nu se teme de mine

nu am săpat  o inimă în ea să-i cer iertare

gândurile-mi sunt ca norii pe munţi

şi iarba nu se întoarce la auzul pasului meu

maci albi răsar pe măsură ce îmbătrânesc

de mult nu am mai auzit  un mac roşu cântând

şi nici nu am mai văzut o tresărire în sufletul

zeităţii care trece…

Descreţeşte-mi faldurile acestei toamne,

Să curgă-n râuri de floarea soarelui

Spre întrebările din mine,

Spre ziditele cuvinte strânse-ntre dinţi

Şi-ntre buze ce n-au sărutat icoane

(Dar nici umeri de bărbaţi peste 40 de ani!)

Acoperă-mi ridurile acestor ceasuri goale!

Să nu le prade deznădejdea,

Sau frunza de trifoi cu patru foi.

Să nu le doboare secure de vânător,

Sau lacrimă de fecioară

Nepurtată-n pârg de roua…

(alături de C)

pe paleta lui da Vinci a mai rămas doar negrul

din care lacrimile Giocondei se scurg 

ea

ieșea uneori din ramă și îl revendica

făceau dragoste până se sfâșia pânza

zâmbetul era mereu altul

și el urca din colțul buzelor ei

într-un alt tablou



îmi spuneai că noaptea e o femeie…

Când vârcolacii sug din sfârc de lună

Îmi scot cu dinții cuie din sicriu;

Ascult cum urlă câinii și cășună

Și-un pricolici în coaste-mi intră...pfiu!

Am dat, convins, cu bobârnace-n Jiu,

Dar vin la tine iar, lume nebună,

Cu tenul estompat, gălbinicios, laviu,

Pe care viermii stau să-l recompună

Și-ntind o mână, descărnată , hai!…

În noaptea-n care visul mi l-ai frânt,

Foșneau tăceri în pașii-i de furnică,

Prin noi curgea în valuri un descânt,

Ploua din cer cu iz de argințică.

În noaptea-n care clipele gemeau

A-nsingurare și-a deșertăciune,

Năștea poeme tot ce atingeau,

Cu-a lor baghetă, norii de tăciune.

Cu frunze-n plete, iar a poposit

Posaca toamnă-n primăvara noastră,

De când ni-e curcubeul prohibit,

Agonizează liniștea…

Pe prispa iernii,

gândul aşteaptă buchete 

de ghiocei,

umeziţi de şoaptele tale, mamă!

Îmi vorbeşti acum 

prin lumina şubrezită de umbre

şi faci din a mea clipă, 

ecou de infinit……

Plânsul meu în toiul nopţii

E canonul unei zile,

Când m-au strâns în dinţii sorţii

Trişti lachei cu minţi agile.

Plânsul meu e plâns de fiară,

Hăituită fără vină,

De pigmei ce vor să pară

Suverani peste lumină.

Plânsul meu e plânsul vostru,

Neputinţe strânse-n urlet,

Demnităţile-n  căpăstru,

Iar de-atunci vă port în suflet.

Şi mă rog făr’ de-ncetare:

Cerne, Doamne, peste…

renasc

iubito

 chiar acum sunt pălmuit

pentru primele lacrimi

pe aici se bucură toți

iar eu nu-nțeleg

de ce râd ei

când un suflet coboară

în suferinţă

mi-e milă

de această mamă

care-și leagă fericirea de mine

de sânii

pe care-i voi vlăgui

 încercând să mă fac om

de bucuria tipului

care se crede tată

în așteptarea beției

 promise…

Timpul trece, timpul vine, timpul se ascunde-n noi

Ore multe, adormite ca miresele-mbătate 

Fără spaimă sau emoţii, fără veste despre noi 

Vreascuri multe, vorbă multă fără pic de ruşinare 

Ape repezi în cascade: ale gândului furtuni! 

Stăm sub vorba ce răneşte ca sub grea ameninţare 

Şi uităm să facem crucii semn smerit de-‘nchinăciuni 

Ne ascundem (cum se poate să…

piesele albe ale iluziei

iau conturul râsului tău alb palmele împădurite miros

a tei înfloriți cât de greu te scutur din pelerină

(bagheta magică am uitat-o într-o altă viață pe colțul mesei prăfuit)

desprind de buze cuvintele aride

deși le-am spus să fie atente mereu li se destramă efemerul

pe la coate dacă întârzii în gloată inevitabil

te va strivi sau vei uita…

în locul unde doarme bunicul 
a răsărit un munte
cu păduri 
și animale sălbatice

pe fruntea lui coboară soarele 
prima dată
în fiecare dimineață
și le îmblânzește
mă găsește uneori
rezemat de tâmpla lui
dormind cu mâinile pe vreo carte
citită pe nerăsuflate

atât de adâncă e clipa asta că mă înnec în ea

mă dizolv mă destram  în cristalul zilei

în respiraţia vântului pasăre de ceaţă

căutându-şi visul rătăcit

cineva iubeşte în locul meu

ascuns  între veacurile acestei  clipe

Mămăliga-soarele ce ne-a mai rămas

din câmpia unde-am făcut ochi-

(au avut grijă coroporaţiile străine s - acapareze tot!)

n-o mai trântim fierbinte pe cârpătorul de lemn, nu,

ci o aşezăm frumos pe farfurie...

n-o mai tăiem cu aţa, cum făcea bâna, nu,

acuma o tăiem cu lingura ca-n Franţa,

aşa ar fi de bonton...

Făţarnici din scutece,

am ajuns să ne fie ruşine cu obiceiurile,

cu tradiţiile din moşi - strămoşi

şi-n loc să le conservăm,…

te-am căutat

amma

plămadă inversată

am ferecat aurore boreale

să-ţi dau timp

să verşi pe lumină

lapte din sâni de malachit

pe tabla de şah

pentru tine

am amânat imperii

ce stau să cadă

pioni de duzină

îţi cărau farmecele

pe tărâmul nebunilor

dar tu erai ocupată cu viaţa

cu regele acela neputincios

ce nu voia să-mi facă loc

sufocat în mantii de absint

până când un nebun

din palatul…

Etica treptelor

O virgulă, și încă o virgulă, invadează

planșeul transpirat în neputință,

până când pumnul clipei

scanează

iubirea mucegăită în halta intersecției cu pământul.

Pauza se degradează în echilibrul instabil,

în timp ce

momentele colaterale ale șoaptei

sunt accesate de lăbuțele unui motan virtual.

De pe cea mai înaltă treaptă,

îmbrăcat „la patru…

Fiecare are o teamă

Fiecare viață e ca ața de pe mosor întinsă spre soare

Mai întâi de toate, îmbrățișările...

Într-un câmp înflorit, ele,  nu înseamnă nimic.

Bănuiala însă, e otrava sufletelor.

Așadar: cine se mai poate gândi că are dreptate?

Pierdut și eu (în iubiri) mi-am făcut pat în zăpezi.

Se va topi odată cu iubirea

Așa e! Curând vom fi anunțați și la meteo că vine primăvara.

Ehei! Dacă…

*poveste de groază*

miezul nopții deșiră ca o rutină împotriva mea

povești de groază

despre amorțirea lumii nu se vorbește

e greu de articulat silaba astringentă de adevăr

călătoria în jurul lumii

cât se cuprinde ce-ți refuză deocamdată semnătura

devine un spectacol de varieteu pentru copii oligofreni

blândețea a ieșit de mult din topul atingerilor…