În zborul cârn şi injectat

Cu visul meu de sare,

Rămân stingherul andabat

Din iarnă şi uitare.

În mine clopote se zbat

Şi crucea minţii doare,

Când rătăcirea de sabat

Mi-e crudă ursitoare.

De la păcat nu fac rabat,

Mă trage în vâltoare;

Croind himere-ncet răzbat,

Cu Sfinxul la picioare.

Din nouri am descălecat,

Sunt vechea dezertoare;

Sub cugetul…

Prietena îmi doarme

pe o muchie de cuțit

şi are tot ce-i trebuie:

e surdomută

insensibilă

şi rară.

E atât de frumoasă

că nici nu o vezi,

decât trasă în piept.

De unde ştiu?

Păi... în copilărie

(nu întâmplător)

l-am deschis pe Andersen

fix la pagina 159:

"Atât de gingaşă la piele

nu putea să fie

decât numai o... prințesă!"

Şi am tras clopotul a mort

în dunga tăişului…

plutiți pe o mare de sentimente indecise 

bieți eroi de carton presat la rece 

mereu cerșind cu mâinile întinse 

uitând în ceața voastră 

să numărați măcar până la zece 

cleioase inimi ce nu știu iubirea 

în piepturile voastre prind gust de mătrăgună 

în bucurii și în plăceri mărunte vă este fericirea 

cu bârfa și trădarea voi faceți casă bună 

și cerul pentru voi e doar un licăr mort 

și numai pe pământ…

Nemuritoarea
Orice pasăre pe limba ei piere,
orice cântec îşi are sfârşitul.
o săgeată îi poate frânge zborul,
o poate răni în aripă,
dar nu îi poate opri glasul.

Ne naştem , trăim şi murim
şi transmitem din generaţie în generaţie,
versul ei limpede,
al păsării ,
ce renaşte din propria cenuşă
nemuritoare.
ca o altă pasăre Phoenix
Pasărea Limba Română.

EMINESCU

Puneți-l pe Eminescu la icoană

Lângă Maica Precista,

Să nu uitați de el după ce-i trece acestă zi,

El ne-a învățat să iubim,

El ne-a învățat să suferim,

El ne-a învățat să ne bucurăm,

El ne-a învățat să murim,

El ne-a învățat că timpul trece

Și cu el trecem și noi,

El ne-a învățat

Că avem o țară cât limba română,

Frumoasă și plină de mister,

Că a răzbit prin vârtejurile istoriei

Până…

pe drumuri, tot pe drumuri,

printre turiști de marcă,

nu știi în care parte

să mai privești și iată

din nou cum nou se naște,

dar ceva doare parcă

muriră-n stradă mieii

ca-ntr-un ajun de…

bătea ora absurdă în turnul din mijlocul pieții 

în prăpăstii adânci lumea își prăbușea pereții 

cu un zgomot de pușcă stricată pocnea o petardă 

pomii începuseră să umble goi doi câte doi pe stradă 

din caldarâm se desprindeau pietrele una câte una 

pe cer despletită ca o fecioară beată rătăcea luna 

din găuri adânci și din povești ieșeau balauri cu capete șapte 

nu știai ce vreme era părea jumătate zi jumătate…

Aievea, miezul iernii reînvie

Mărețul praznic – tainic-legământ –

Învesmântați în strai de poezie,

Vom poposi cu jind sub teiul sfânt,

Când iarăşi norii vor porni să cearnă

Un car de pofte – vrajă şi eres –

Lumina slovei pace va s-aștearnă

Sorbind eternul… „nu m-ai înţeles”.

Aievea, codrul va vui îndată

De jurăminți uitate la  izvor,

Iar adorata, „preafrumoasă…

da da îl știu

mereu îl văd citind

am auzit că se îndrăgostise

de o fată care iubea cărțile

și...

alo da

servus mamă dragă

azi nu cred că pot

am primit ceva prin poștă?

și nu mergi să te uiți?

hai că te-aștept la telefon

...

aha scrie pe plic de la cine e?

nu scrie

atunci e de la ea

nu

nu Luca

dacă a trecut o pisică neagră prin fața ta

înseamnă că a…

e ciudat cum dragostea trăia în noi /două trupuri asimetrice

Prin germeni cheie din vremuri străvechi,
portaluri schimbă trecutul,
din prezent o noapte devine întreagă
în inelul lunii.
E peste noi, se știe, ceva parcă divin,
ochii lucesc în limbi de poezie,
se croiește un alt drum,
de unde nu mai venim,
noul fel de a trăi prin stele,
îl regăsim în noi acum.
Suntem puteri în vid albastru,
ce scaldă roșul, baza lumii pământești,
cerul e acoperit de stele,
trupurile noastre cerești.

câte suflete nepereche

rătăcite în ceață amețite de dor

pe când noi

noi ne-am trezit deodată îndrăgostiţi

mai știi, de cum am intrat

ochii mi se lipiseră de privirea ta

și ne-am cutremurat până în străfundul ființei noastre

cum eram învăluiți într-un halou misterios

cum zburam

înlănțuiți pe deasupra invitaților tăi

cum îi amețeam pe toți cum cădeau secerați

beți de iubire

ne-am regăsit definitiv

abia la prima…

Pe trupul tău pășesc,
catarandu-mă pe stele,
nuanțele iubirii noastre apuse.
Te închini la mine,
pe obraz îmi lași cugetarea
unui bătrân care iubește
o rugăciune, fără cuvinte.
Cerul îmi coboară flori,
plouă peste noi
cu gheață, e toamnă...
Se leagănă timpul,
la colțuri copilăria șade,
e noapte drevreme,
la șase târziu.
Întunericul sparge lumina
În suflet e liniște,
tăcerea vindecă,
cerul se trezește.

Nu ştiu

cum am ajuns iar

pe

câmpul minat al copilăriei

Iarba-i până la genunchi

şi

creşte în continuare

Cărţile sunt jucăriile mele preferate

Mă joc numai cu tine dragoste

Partidele noastre

durează de-o viaţă

Aşa că înţeleg foarte bine

De ce ura mă invidiază şi ea

tot

din copilărie

Însă

nu mă plâng decât în versuri

Dacă se poate

albe În afara foilor pe care…

1.

Cum veneai cu fulgii de nea din lună

                (Se dedică acest prozopoem poetei GELA ENEA, de ziua ei)

      Am visat azi-noapte (mai bine n-aș spune) că m-am dezbrăcat în prima zăpadă, în timp ce lupii tăiau elegii printre nămeți, iar eu susțineam sus și tare că poetul trebuie să fie o portavoce a vremurilor sale. Dar scriu versuri lungi pe buza prăpastiei până te vei trezi, lunaticule! „Mai ții minte, Emil, acum zece ani am…

Am arat întreg ogorul, ne-am mândrit, cu el, mereu,

Eu eram semănătorul, tu erai ateul meu.

A crescut lanul cât casa, pe fereastră au intrat

Niște porumbei tomnatici, care s-au pus pe cântat.

Am crezut că ținem pasul cu tendințe de senin,

Când treceau, spre miazănoapte, caravane cu venin

Și ne măsurau cetatea cu privirea mânioasă.

Dar ne-au confundat, pesemne, cu o fecioară sfioasă!

Un haiduc din altă viață…

să vorbești despre singurătate e interzis

ilegal

imoral

de singurătatea mea am urlat lup

indecent

insistent

sub fereastra ta stelară

imaginară

vizionară

am urlat inutil

imbecil

indocil

lavă am…

Arareori suntem lăsați să fim

de lume, de-ntâmplare sau de frig,

eu, un flămând ce caută cireşi

dulceața lor din floarea ta când ieşi,

tu, sete adâncită în izvor

şi interzisă buzelor ce vor

să potolească patimi pământeşti;

eu... tot flămândul după ce nu-mi eşti.

într-un suflet pârlog 

zăresc printre buruieni …