cearceafuri albe

rupte-n scaieții uscați

solia iernii

     ***

pământu-nghețat

așteaptă cojoacele

licăr de stele

     ***

cușme înalte

lemne trosnite-n vatră

leagăn de vise

     ***

verde împărat

învelit în…

cuvintele vor păstra

inima

în piept

cât va bate iubirea exactă

în fapt…

Ne vom scurge în ploile cu ropot

Pe eisensteiniene trepte de scări;

Tu ieşind din bronzul unui clopot,

Eu din amiaza unei lumânări.

Pe urmele de paşi, ce urcă şi coboară,

Neîmpăcaţi, lovindu-ne de lume,

Să mi se topească o lacrimă de ceară

În sunetul ce cheamă îngerii pe…

pe străzile urbei 

nimeni și nimicul se plimbă de mână 

în cartierele mărginașe latră la lună pustiul 

cel mai bun prieten al omului moartea șade pe scaun în camera mea 

cu glas de corb îmi recită poeziile lui Poe la ore târzii 

„nevermoriada” se încheie cu tuse seacă și bomboane de mentă 

grinda trosnește sub pașii celor ce umblă desculți prin viață 

concertul…

...Ce-o mai vrea bunica voastră?!

— Alo, mamă, spune iute…

Sunt în mall cu prichindeii…

Ce simte oare ochiul când lacrima-i se naște,

El care doar luminii îi bea dumnezeirea?

Chiar de-ar avea cuvinte, i-ar sta în raclă moaște,

Că braț să-l facă şoaptă nu are ca Iubirea.               

Văzut-a sâni obraznici, cu in de rit în…

Primii fulgi



E nuntă-n cer, confeti cad,

suflete împărtăşesc în mod

egal bucuria.

Simfonii cu doruri de trăiri

valsează în ninsoare suavă

de caişi.

Aripi de fluturi, petale de

crin, în ritualuri de descânt

formează galaxii unde creez

punţi spre lumea de vis.

Dorinţă de infinit:

izbândă asupra nimicului

naşte zboruri spre nicăieri,

ca o poezie.

Mă apasă minute ninse fără

surâsuri şi…

Să nu-ţi iei existenţa asta împuţită,

s-o trânteşti de pereţi?

Câte visuri se perindă

prin casa cu lampioane roşii?

Aşa sunt ele,

trăiesc precum prostituatele,

mai mult goale.

Îmi vine să le iau de coapse,

să le f... până ajung la extaz,

apoi să le umplu cu realitate,

să urle.

Şi după ce fac sex cu ele, tot nesatisfăcute,

tot părăsite,…

splendidă viața urcă în metrou 

prin tunelul subteran agață orice

pasager care îi cântă în strune

umblă pe la expoziții îmbrăcată 

de gală într-o pagină de jurnal 

scrisă în zigzag

în copacul fiecărui poem

voi aşeza o mierlă cântând

lângă mierlă un pârâu

lângă pârâu o veveriţă

voi alcătui un tablou naiv

din câteva culori

care să mă exprime cel mai bine

să-mi poarte mâna pe şevalet

dar să nu-mi pună inima pe jar

pentru că jarul cere jertfă

lucru imposibil de exprimat

în culorile folosite

celelalte culori

aleargă către sufletul meu

cu un buchet de flori în mână

iar eu…

ce zână, domnilor, ce zână!...

nu te-ai zgârâiat cumva pe mână

când ai ieşit din cartea cu poveşti?...

vezi,

zmeii, toţi, ştiu cine eşti...

din gura larg deschisă le atârnă

limba de aspidă, despicată,

oho! ce te-ar mai linge noaptea…

Maeștri în cuvinte-s jonglerii dintre slove,

Făpturi remunerate cu vorbe sau himere,

În jungla năzuinței – ferocele pantere,

Prin visele mărunte, râvnesc la supernove.

Crăciunul le așteaptă răvașele selecte,

Iar Paștele devine o scenă de jertfire,

Plătesc pentru păcate cu drept la nemurire,

Ca membri de onoare-n fanaticele secte.

Se tulbură ego-ul în stare de hipnoză

Și tremură din gene cu mina-i…

cu gust de rodnicie

în comă

dacă este băută de nori –

eunuci negri de sterilitate

după cum toanele din

tălpile Lui Dumnezeu

le poruncesc să plouă

cu silă

peste țopăitul paparudelor

din baruri.  

poate că tot căutând prin amiezi

mi se vor întoarce imaginile înapoi,

ca un plug păgân,

răscolind

în carne,

în ţesuturi moi,

în căutarea hărţii pe care

sunt desenate erorile păsărilor...

vedeţi voi,

râma, prin pământ, poate…

Vrei tu anatomia cuvintelor și-a florii,

Să vezi pe unde-i drumul ce-n cârcă duce greșul,

Meridianul căror tristeți mi-au scris cocorii

Și să-ți explic cui oare mi-a înflorit cireșul?

Oricâte paradisuri în ochii lui…

PRIZONIERII de Nicolae Văduva                                      SINGURĂTATE de Ionel Mony Constantin

Nu vrea pielea asta zăbăucă, de pingea,                      Sunt văduvă de tine Nicolae

Să-şi mai amintească, fi-r-ar ea,                                Când pleci şi stau închisă în odaie.…

*dedicată Lisiei da Coza*

scriind pe labirinturi cu zboruri

”pe unghia sorții îmi joc începuturile femeie culeasă

din însetările mele

cu pensetă de vânturi tu ești pulsul în care-mi ascund

îngenuncherile” imun la blestemul spațiului strigam a noapte

sub ghilotina iubirii

cu o golgotă plasture la intersecția aritmiilor învăț să te uit

a tine împătimit iremediabil nu te mai caut

din praful oaselor…

Sfârşit de sărbători

Strânge-mă-n braţe, iubito,

să nu văd sărbători cînd trec,

brazi fără beteală şi globuri

în colţuri de curţi, în ger.

Ascunde vederea cu moşul,

magia lui a trecut,

fără el este mai săracă

zăpada

şi frigul mă pătrunde acum

Mai lasă-mi visul, iubito,

când stele sclipeau fără cer,

iar eu, copil, aşteptam

cadouri să cadă din el.

Pentru o clipă am fost toţi la…