în seara asta plouă şi e frig



stropii îndestulători îmi

inundă faţa

am o stare care nu-mi aparţine

mă strâng uşor în universul din mine

şi-mi imaginez o lume în care

oamenii să se plimbe

prin mine

să-i mângâi să-i simt

şi-n cele din urmă

să le îmbrac tristeţea cu iubire



în adâncul meu e frig

noaptea abundă de umbre

pe asfalt multe inscripţii

e…

Scoţi foc şi pară

din fântâna imaginară

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

de dor chinuitor

mă ard tăciunii mamă

de-albastre zboruri plâng

s-ajung până la tine

îmi curg dureri pe…

Împreună am dorit să căutăm cărarea

dintre cuvinte şi înţelesul lor,

aveam impresia că realitatea era o strălucire ştearsă,

o rara avis în deşertul existenţei noastre,

mă sfătuiai să presar puţină nepăsare

peste duritatea ei, nu credeai în nefericire

sau cel puţin aşa mi-ai lăsat de-nţeles,

pentru tine cerul, uscatul, mările şi oceanele

acestei planete strivite de-atâta albastru

erau surse de unde culegeai iubirea, frumuseţea,

culoarea viselor,…

cu fața întoarsă spre cer număram macii din doi în doi

și-mi îngropam degetele în arătura reavănă

de fapt căutam rădăcinile de unde să-mi crească speranța

floare albastră între două sfere complementare

lumina aceea de la capătul universului căreia îmi place să-i spun dumnezeu sau pur și simplu acasă…

ta, e roşu (a)prins

din tangoul ce

valsează

pe albastrul porţii

dintre noi.

Eu

orb, tu

doar împrăştii parfumul

pe urma paşilor tăi

să-l simt,

să nu greşesc

viitorul

sunet să-l sfărâm

pe caldarâmul

minţii din suflet

şi puzderie de stele

să-mi acopere privirea

şi aşa…

Nu măsura timpul pentru noi

în secunde anormal de secvențiale

nu mai știu când am intrat în tabloul acesta

sperând să descos anotimpurile de secrete

ce nebuni am putut fi

să ne imaginăm o clipă

rătăcind în buzunarul memoriei

ceasurile nu bat 

ora exactă

pentru visul din perete

ar fi deajuns să găsim o scorbură

și un moment de sinceritate

simți iubirea cum ticăie?

24 ian.…

mă agăţ cu toate degetele sufletului
de colţul inimii tale
ies din tiparele jocului
prinsă în corzile destinului
escaladez desculţă
mă însufleţesc îndrăgostită
căutându-mă în ploaia de gând
( rafale reci şi curcubeie)
îngenunchez clepsidra
printre respiraţii
să simt mirosul îmbrăţişării

mă dureai că

din ochiul meu creșteau ciulini…

cad gene albe în temnița interiorului străin de mine

ferecate-n lacăte

clipele aștern tăcerea

uneori se aude din depărtate văi

zbuciumul

zbătându-se între două timpuri

trecut

și prezent



o rupere în destin

invazie stranie de resentimente

inundă irișii cufundați în pleoape 



strigătul ce se varsă-n ecouri…

nu l-am chemat

a venit

l-am lăsat să-şi deşire neliniştile

să-şi etaleze confortabil obiceiurile

să hohotească de râs sau plâns

să caşte somnoros

visând năluci albastre

nu i-am cerut

nu i-am refuzat

ne-am iubit încleştaţi într-o lacrimă

printre copite ceaţă şi fum

el atingea albe clape

eu aprindeam sângele brun

şi-n clipa de graţie

creşteau aripi pentru a…

 Convoaie de vise se sting între gene

 Când râu izvorăște sub pleoape verzui,

 Îți sunt acuarelă, un vals de sirene,

 Ninsori de lavandă cu ochii căprui.

 Nu-ți scriu despre dor sau stele căzute, 

 Un ram de măslin prin îngeri trimit,

 Tu pune zăvoare iubirii pierdute,

 Sub semnul uitării te las răstignit! 

 Aștepți un răspuns? Alintă-mi culoarea!

 Strivește petala tăcerii în lacrimi,

 Vindecă-ți dorul,…

Mărgăritar

Nu azvârliţi mărgăritarul!

făr'-de-grija

se va întoarce împotrivă:

cu meridianele ucise,

cu stâncile pe care floarea de colţ nu mai vrea să crească, rămase

pietre în pat de apă fără apă,

cu luna ca o tipsie, refuzându-ne

secera subţire,

cu firimitura respinsă,

cu devorarea

şi auto-devorarea,

cu tăcerea devenită

din ametist, cangrenă.

Şi murim…

murim de…

am vrut să răstignesc lacrima

pentru toate patimile

pe care Le-ai îndurat pentru mine

să îi scot inima 

şi goală ca o gaură neagră

să o agăţ de fiecare pătrar de lună

ca mai apoi să o  pot răstigni

pentru toate necredinţele 

îngropate în spatele zâmbetului ipocrit

dar de fiecare dată

piroanele le-am…

mi-am lăsat ochii

în altă viaţă,

la poarta sufletului

să se odihnească.

Acum

sunt orb,

doar pleoapele

îmi ţin loc

ochilor să cred

că văd în întuneric.

Plecat

în gânduri,

nu mi-am mai găsit

nici ochii,

nici sufletul.

S-or fi ascuns

rătăcind prin lumea de vise

căutându-te…

nu mai urc pe membrana cuvântului

au făcut-o pentru mine visele

mi-au țesut plasă hristică de prins dragonii

degetele mele herghelii de iarbă desenează cercuri

sub pragurile lumii inițiază ritualuri păgâne

trag focurile din subpământuri

vatra dintre atrii duduie de curcubeie

minune vie fresca arterelor mele

decodifică nemurirea îngerii deschid…

poate că într-o zi

am spus poate doar așa dintr-un obicei ciudat de a da o șansă nesfârșirii

să se întoarcă la punctul zero

de ce să cred că nu ar vrea să se mai nască măcar odată

să facă bing-bang sau doar fâs-fâs

oricum nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aș desena cu creta pe o tablă fără stele

pentru sentimentul acela de căutare pe care-l simt și eu…

duminica vânzătorul de la Bingo

nu vine lângă coloane

nu este nimeni să oprească liniştea

doar profesorul ros de cancer

coborât din blocul bălţat cu polistiren ca din cer

îţi povesteşte zâmbind că aproape a scăpat

răul este un bine iconoclast

şi banii curg fără zgomot pe stradă precum sângele în abatoare…

Am luat buzduganul lui Prâslea cel mic

să mă bat cu zmei purtând platoşe grele,

şi-obosit de vrajă n-am putut să-l ridic

dincolo de neputinţa cuvintelor mele.

Nu-mi găseam rostul în atâtea poveşti

incercam să răstorn păduri printre stele,

să zidesc o minune ce mereu o-ntalnesti

prin aceste nelinişti izvorâte din ele.

Am făcut o armură din stropii de rouă

şi-am topit buzduganul pe o vatră cu flori,

trei…

Adă-mă spre tine, sunt sătul de cale

Și de văi în care e secată apa.

Cerul se-nconvoaie în sclipiri ovale,

Gândul rătăcește căutându-și soarta.



Nu scorni binețe poleind cuvinte,

Nu-ntreba de mine frunza din cărare;

Nu mai vreau iubito ca să-mi vină-n minte

Umbra unor vremuri cu sosiri precare.



Crâșmele tristeții încă mă mai cheamă-

Parcă altă lume îmi deschide vinul;

În beția clipei nu-mi mai este teamă

Că înstrăinarea îmi va…