Uneori o rană, alteori un gând,
amintiri si lacrimi legănate-n vânt.

Uneori iubire, alteori nimic,
scârțâie pe uliți roata de la dric.

Uneori o mamă, alteori un drum,
amintiri si poze, toate numai scrum.

Uneori un tată, alteori un frate,
ah, cum bate toaca... toamna ne desparte.

Timpul își deapănă nemărginirea

La fel cum fusul caierul adună

Fără a ști de-i cald sau e furtună

Și fără să vestească omenirea.

El nu dă socoteală nimănuia

Și nu prea se încurcă el cu firea,

Dar își cunoaște bine…

Pe culmea neuitării ajung câteodată

temutele dileme ce parcă mă străpung

cu amintiri găsite în ceața alungată

de vânturi rătăcite la margine de crâng.

Iar de privesc tăcerea apusului de soare,

când la sfârșitul zilei dispare după deal,

în gândurile mele, fără să vreau, apare

o miză retrezită…

Iubito, a-nflorit laleaua

şi-n astă clipă-mbobocită

timidă sare micşuneaua,

gradina toată-i înverzită.

Miracol! Florile de gheaţă

din geamul casei părăsite

ne-au inundat în dimineaţă…

Intr-o clipă,

de dincolo de nu-i,

c-o bataie de aripă

albina fecundează floarea de gutui.



O petală,

sepală şi-un pistil

se visează fruct cu fală:

aer, rouă, soare prinse-n rod fertil.



Sufletul meu

le priveşte tăcut,

natura e-n alt apogeu,

un fruct am fost şi eu la început...

Intr-o clipă,

o petală…

vin

Învăţătorule

vin la nunta din Cana

vin vin să faci

din apă

de-or rămânea

din nou nuntaşii fără vin

de-oi cădea sub masă

tot Te voi recunoaşte

drept Uns –

nu-s dintre cei

ce

doar la picioarele-Ţi

pironite

Ţi se-nchină

vin

vin în Cana Galileii ca mire

să-mi blagosloveşti mireasa

şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile…

Era o vreme când sângele meu avea toate celulele pline de iubire.

Grația îmi stăpânea corpul, ochii se minunau

de orice întâlneau în cale, ființa mea toată trăia

după legea sentimentelor și empatiei.

Dincolo de alb, e negru . . .

Dincolo de răsărit, e apus . . . 

Dincolo de zâmbet, e lacrimă  . . .

dincolo de mine, erai tu . . .

cu forța și…

Înfrunt primăvara c-o poezie

înfrunt primăvara c-o poveste

 binecuvântează florile aceste

 o grădină cerul deasupra este

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Detașarea e o luptă

ce se-ntinde pe decenii

E o linie abruptă,

și împarte schizofrenii,

Am fost în deșertul minții,

căutându-mi un toiag,

și-am plecat să-mi caut sfinții

ca să nu mai fiu pribeag.

Să-mi salvez în conștiință

reguli reci și clasice,

când pătrund în neființă

să cred că sunt mitice.

Dar n-am găsit detașare,

nici văzduhul mai curat,

Și, atunci…

cum par că erau scrise

În seara asta sigur, mai ți-aș deschide poarta

Cu iarba-acelor fiare aflată dintr-un basm,

Ce mi-l dădeai drept cheia când îmi ghiceai tu soarta

De-ai tras peste noi cerul cu-atât entuziasm.

Dar cum să intru simplu ca într-un vis oricare

Și sub oglinda lunii să-mi pun dorințe-n gând,

Nu-i ca și cum aș cere, imens un pod pe mare

Să facă legătura spre suflete…

Motto:

" Ea era frumoasa ca umbra unui gând.

Între ape, numai ea era pamânt."

Nichita Stănescu - Evocare

...câteodată

îmi spune că sunt minunată

mă sărută pe gât, fiorul se scurge, nu ştiu până

când...

uneori e rece, e dulce, pe buze mi se lasă sărutată

se prelinge până unde?

altminteri mă strigă, mă îneacă, mă poartă până mai încolo

mă ţine atârnată ca de-o toartă

mă las…

 sărută-mi pleoapa și roagă-mă 

                                                  să nu te tot condamn,

dragul meu hölderlin, să nu te tot condamn de zborul printre nori, 

și ape zbuciumate,…

Eu nu te iubesc cum te iubesc oamenii, si te iubesc cum te iubesc eu.

Eu sunt deasupra lor că:

Îți colind cărările inimii înnoptate pe vârfurile degetelor,

luminând doar traiectoria sărutului tău spre limanul buzelor mele.

Pe vârful degetelor îți respect frumusețea

pe care vreau să o conserv pentru eternitate.



Eu nu te iubesc cum te iubesc oamenii pentru că ei nu sunt ca…

Zbor cu-albastre penaje, în zori,

Spre câmpia ce leagănă flori;

Mă înalț, mă cobor - E un vis?

Parcă-s vântul din ierburi, proscris…

Nu mi-e clar de e noapte sau zi;

Norii…

Sunt singur, Doamne,

departe de cel pe care l-ai zămislit.

M-ai ridicat din pământ

dar zborul meu a fost prea scurt ...

Sunt asemenea copacului,

rând pe rând îmi pierd frunzele:

frunzele amare ale răutăţii…

La poarta uitări se-adună regrete

venind dintr-o antică plajă

pe cântec vrăjit de sirene ascete

ce vor să mă prindă în mreajă.

Se-aude departe o primă soprană,

cu triluri prelungi mă despică,

iar cântecul său, de fată orfană,

la margini de nori mă ridică.

O voce mai gravă, de…

Ploaie străvezie, ploaie de amurg,

Nu-mi distruge mie fructele în pârg,

Nu te las, copacii să mi--i dezgolești

Fără flori, și-n umbră să îi umilești.

Rece, ploaie, rece, și cu stropii lungi

Uită-mă-n câmpie, visele s-alungi

Să îmi speli păcate și să le albești,

Și cu miez de suflet să mă învelești.

Spumele să vină, tălpile când dor,

Să îmi dăltuiască pasul mai ușor,

Vântul să adie și să mă…

dacă te-ntrebai ce mai fac

de am uitat sau nu încolțirea care ne poartă neștiut adn-ul

află că mai înghesui fugar între coaste ruguri

respir sacadat din fisuri largi cât o viață

și mă încăpățânez

să nu mă dezbrac total de mine

în pulsul ispititor al unei supernove

știu

(când nu-mi…

poem nimănui

te-am întâlnit într-o seară sub tei

cum mi-apari uneori și în vis

ochii tăi pradă doar ochilor mei

„de unde ești frumoaso?” ți-am zis.

ai tresărit, venind de la sine

o întrebare cât mai șiret

„domnule, în vis, chiar oricine

mai aruncă o vorbă discret!”

o, de-ar fi stele pe cerul pustiu

le-aș cerși lor un pic de noroc,

dar tu, vezi doamne, acum…