Nelinişte marină...



Nelinişte marină... Valuri peste valuri!

Prin fiecare vers ni se conturează călătoria,…

nu-ţi mai sunt iubit,

nu-mi mai eşti iubită

cuvintele pe care ni le mai spunem

mă dor totuşi

de parcă anumite sensuri

altădată plină de viaţă acum se

gândesc să moară

în mine

dealul şi sfinţirea crucii

şi oamenii trăitori în vârf de deal

unde mâncărurile sunt gustoase

iar seară miroase

atât de puternic a fân şi flori

unde simţi cum adie eternitatea

voiam să-ţi pot spune…

Cu ochii îngustaţi 

de fumul

de ţigară, îşi privea

imaginea

reflectată în oglindă.

Îi fusese

siluită personalitatea

cu un gest

larg al mâinii

unde-o umbră

de zâmbet îi flutura

pe faţă...

Spulberat

într-un milion de ţăndări,

în spirale învolburate,

şedea adâncit în fotoliu

cu faţa ridată

adânc de umbre.

Te-am cunoscut când fulgi în mine au căzut

spălând păcatul vechilor iubiri,

n-au vrut să ştii dacă am plâns sau m-a durut

şi nici prezenţa lor prin amintiri.

Voiam să fii prinţesă pe-al meu tărâm uitat

de saltimbacii care m-au iubit,

şi-n fiecare anotimp fără să-ntrebe au plecat

să joace actul până la sfârşit.

Nu mi-a păsat că iernile din lacrimi se-nteţeau

doream să calc zăpada din cuvinte,

te-am…

Şi-acum

fără

nicio

şagă

Poetul

n-are

voie

Nici

pe

jos…

prima oarǎ

ai întins amândouǎ mâinile

salvându-mǎ

a doua oarǎ

m-ai întâmpinat cu sufletul strǎlucind

ca pentagrama fosforescentă

în luminǎ

migrasei în dimensiunea mea

strǎbǎtând-o ca pe viațǎ

i-ai deschis ușa

aruncând privirile-nainte

când…

Eu nu-s din ăia

care se-ntreabă la tot ceasu’…

O clipă dăruită cuiva



Tu care mi-ai dăruit visul visului din noi,

prin ce sunt oamenii vii, iubitule?

Tu care-ai navigat pe apele viselor mele,…

Lumina din inima ta

Sub straturile de vernis,…

Mi s-au lungit în slove

simțurile toate,

se scurg alene

peste foile albite,

întinse uniform

și fără grabă

încep din punctuații

să palpite,

din gândul pur,

din nebunia fără margini

voi răstigni, voi înșela

creând cu satisfacție imagini.

Când somnul

nu mai poate să învingă

cu ochii minții

veți citi în altă limbă,

pierdută pe sub zările-nsorite,

oriunde simțul și închipuirea

vor să fugă

și să se…

şi nu-mi amintesc să te fi văzut vreodată
să te fi cunoscut
nu ştiu dacă exişti sau ai fost vreodată.
doar dorul de tine, o inseparabilă prelungire
a tuturor fiinţelor care mi-au împărţit sufletul
de-a lungul vârstelor mele zadarnice,
invariantul care mă face să sărut buza prăpastiei,
doar el îmi mai plimbă privirea în căutare peste reliefuri,
de parcă dumnezeu ar fi scris natura în braille
pentru un orb neputincios.

despre balenele ceresti,

despre nimicul obositor,

despre fleacurile fiecărei zile:

găleata cu apă,

coşul cu mere,

lampa pe care o aprindem să ascundă umbra

sunt, toate, semne

ţi le las pe drum

în ele, mă vei regăsi, întreagă.

Stai lângă mine, să vorbim

despre grădina pârjolită

pe lângă care am trecut mai ieri,

grădina cu iarbă arsă, având, în centru,

o cruce, şi

pe cruce, un…

Se strecura afară din cameră.

Un nod i se punea în gât

când umbrele înserării

îşi întindeau aripile.

Nu-şi exterioriza sentimentele,

îşi etala doar

paloarea străvezie

în totul

lipsit de sens.

Umbrele

se prelingeau

pe pereţi, picurii

stăteau

în suspensie şi ochii

se împăienjeniseră,

mânia începea

să coloreze

obrajii, că-nlănţuite

de stâncă,

speranţele

 se plătesc.

În mine două vieţi s-au stins şi-a treia doar

mai pâlpâie-n fereastra din trecut,

când clipele se-ntorc din ce în ce mai rar

în templul meu rămas necunoscut.

Sunt prea bătrân să te invit la cină şi să vii

cu stele prinse-n părul răvăşit,

frumoasa mea-ntâlnită-n vechi fotografii

prin care gândul iar s-a prelungit.

Mă bucuram atunci de-amurguri trecătoare

visând statornicii măreţe-n viitor,

dar au murit iubiri, cum încă se mai…

Zornăim  pe la uşile sorţii

ȋncercȃnd să pătrundem cu chei găsite

sau pierdute de alţi trecători.

Aliniem ȋn prag sentimente

decent curăţate, vorbe cu sens predestinat,

 neȋncepute .

Trosnim atunci cuvintele astea,

cioburi să se facă, că şi aşă ȋnţelesul  e prea greu

şi dese ori ne scapă.

Conturul golit de sens, ocupă

Locul ȋnutil ȋn viaţă.

Hăinuţe ponosite ȋmpărţim ȋn piată

Şi ne aliniem…

Şcrijelesc ȋn fiecare zi cȃte un gȃnd

Pe răbojul golit de fapte.

Nu ştiu ce aşteptări ai şi nici cȃt

De adȃnc trebuie să tatuez

partea poveştii nespuse şi uitate

din cutia copilăriei…

Poate memoria ȋmi joacă feste

Şi rolul este invers, cum este

iubirea cu capul ȋn jos.

Nu este nimic pregătit să o ȋntoarcă

Să o cureţe şi să-I pună hăinuţa nouă

A crescut prea mult şi i-au rămas mici

toate…

A desfrunzire-mi ţipă înserarea

Şi-a timp desculţ în ceasul neîntors.

Un matelot timid îngână marea

În luntrea arsă-a gândului netors

Din niciun caier de lumină caldă.

Dinspre rostiri n-adie niciun vânt

Şi-n ape de-ntuneric iar se scaldă

Toţi paşii setei mele de cuvânt.

Legat de ţărm i-un curcubeu de teamă.

Mi-ascund cărări de ploaie în nisip

Când stoluri de surâsuri mă tot cheamă

Să-mi şterg…