Tulburat de o undă de emoţie

se refugia până la revărsarea zorilor

în lungile ore suportabile.

Obsedat - bântuit de insomnii,

aprinse o ultimă... ţigară.

Suru sare sus, stai Surule cuminte

Ana are mere şi-ţi poate oferi,

abecedarul şi dorul fierbinte

din care tu singur ne vei părăsi.

Am scris despre tine-n trecut

te visam alergând prin lanuri de maci,

Sari Surule, cal al copilăriei pierdut

ce loveşti din copite şi taci!

Tu Ana frumoasă cu mere de foc

mai lasă-mi privirea-adormită pe ele,

poate Manole să aibă noroc

zidindu-ţi trecutul în visele…

ai învățat licuricii să picteze

pe umărul meu

aici spic-de-soare dincolo fir din ulciorul dragului…

Moțăilă

– o să mai auziți de el –

era omu’ de casă a’ lu’…

“absurd e vântul acesta

cum vrea să poarte el lumina

prin parâmele irişilor captivi între gheţurile ochilor”

ai uitat întrebi 

tresar şi privirea îmi urmăreşte iar melodia copacului

“din fâşiile de răsărit rămase foşnind între crengi

şi nocturna pe care o redau frunzele 

se naşte umbra ta

copacule“

ai uitat…

l-au prins
la granița dintre
frumos și realitate
și vameșii
l-au catalogat imediat
traficant de iluzii
diluate în
picături mici
altfel ar fi fost toxic
încerca să intre
printr-o spărtura
pe aripa unui fluture
în veșminte de clovn
n-ai voie
spuneau vameșii
visătorii
nu pot trece
fără pașaport

plâng și poeții
mai mereu
și-n lacrimi
ancore
stau resemnate
reptile versuri
versuri cochilii
mlădițe
zâmbind
complice către cer
plâng si poeții
mai mereu
lujer de toamnă
deghizat în lacrimi
năluci pictate pe obraz
dintr-o iubire
care-a fost un fals
un kitsch
la modă ce e drept
ce s-a hrănit

cu boabe de tristeți

și de dureri

În speranţe plăpânde întrezărea

crucea pe care îi e dat să o poarte.

Sprijinit

de peretele camerei

reînfiripând

senzaţia de tihnă,

închise ochii

şi se sili să-şi aducă aminte

vântul

scurgându-se din fruntea

plesnită

ce pătrundea nestânjenit

în încăpere.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Eu sprijin anii mei de tine

Ca de un munte de lumină.

Tu-i porţi... iar umerii tăi mici,…

TRUFIE  

în fiecare dimineață

odată cu aburii ceaiului mă trimiți în exil

ești obsedat de calcule balanțe plăți

îți lipsesc întotdeauna câțiva bănuți ca linia orizontului

să nu încline spre asfințit

arenele în care n-ai avut curaj să cobori le înghesui

între ridurile nopții

poate vor dospi o victorie…

Rondelul sublocotenentului

Era sublocotenent,

Cea mai tare din armată,

Îi făcuse postament

Avansarea-i necurată.

Se purta inconştient,

Peste toţi privea ingrată,

Era sublocotenent,

Cea mai tare din armată.

Monitorizată-atent,

De cei ce-o credeau nepoată,

Au surprins-o-n accident,

Când glorificata fată

Era… sub locotenent!

Întinde mâna să m-atingi şi să mă simţi,

biserică să-mi fii şi-altar de rugăciune,

pe undeva în viaţă să ajungem cuminţi

trecând prin ani şi clipe fără nume.

Iubito, paşii să-ţi găsesc pe drum închis,

să ştiu că existăm în gânduri dimineaţă,

tu să-mi aduci în zori ce încă n-ai promis

eu să rămân lumina ce te-a spălat pe faţă.

Pe stânci golaşe vulturi vin să fie-aproape

de cer, de nori, de ploi albastre şi de…

și ai făcut-o fără anestezic…

Nu sunt tramvaie pentru clipe şi nemorţi,

doar ceruri sau văgăuni inerte,

capete de linie şi vatmani fără cranii sub chipie,

taximetriste bete în pană de benzină mânate de nevoi,

pensionari mahmuri, pierduţi la loterie, cu ochii vitriolaţi

de blugii adolescentelor la care singurul lucru inteligent este telefonul,

văduve…

Cu un icnet scurt,

slobozi aerul din plămâni

luând o poziţie de aşteptare.

Strâmbându-şi a dezgust faţa,

se agita încoace şi încolo

cu o notă de plictis în voce.

Cu un râs gâlgâit

ce-i provoca furnicături

în vârful degetelor,

în clipele premergătoare,

glasul lui suna ferm.

Zâmbea în întuneric...

Şedea în întuneric.

Miji un pic ochii

cu un vuiet monoton, ritmat.

Îşi impunea să zâmbească doar.