Trist copil fiind acasă la ai tăi                           

spre chipul mamei zâmbeai cu ochii plânși,    

nevrând s-o superi  tăceai cu pumnii strânși   

prin lunga noapte  n-ai vrut  a mai trăi...          

Fugind de tine, de cuibul părintesc,           

te-ntinzi spre stele de umeri să le prinzi,   

dar ard în ceruri, n-ai cum să le cuprinzi  

și tocmai asta te-a deprimat prostesc.         

Actori…

Jiboul încins miroase-a friptură.

Maşinile negre se-nmulţesc în parcări.

Călători ameţiţi se visează călugări-

Jiboul negru miroase-a friptură.

Pancarte fantomă sugrumă doi stâlpi,

până şi corbii-şi dezbracă penajul.

Focul carnal ne fură mirajul-

pancarte carnale sugrumă doi stâlpi.

Dezbracă-ţi bumbacul ce-atârnă pe coapse,

nu e timp de bârfit! Nu e ceas de pierdut!

Dă-mi carnea ta să o gust cu-mprumut-

dezbracă-ţi un ceas…

Prin toamnă Tu, parcă, sugrumi natura.

Plouă cu frunze, plouă cu lacrimi,

mireasma fructelor uscate

mă bântuie noaptea când Tu ucizi natura.

Zilele curg răpite de-ntuneric.

Friguroase păsări halatul și-l îmbracă

și pleacă triste, plânse, cu inima-mpietrită

departe în neant, uitându-mă-ntuneric.

Pe ce frecvență vorbești cu mine Doamne?

Cum crezi că respir eu când prin glasul toamnei

îmi dezvălui soarta…

Cod negru de furtuni, plouă.
Plouă cu gânduri, plouă negând.
Mirosul neuronilor arzând
spre tine mă poartă... plouă.

Pe tine, timpul, nu te calcă.
Eşti tot mai frumoasă, mai coaptă,
iar marea albastră te-aşteaptă...
Timpul, pe tine, nu calcă.

Cod negru de lacrimi albastre.
Plouă cu gânduri, plouă negând,
în ce mă transform evoluând?
Negru cod de lacrimi albastre...