Comandorul (r) Ștefan Popa a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi de Aviație „Aurel Vlaicu”, promoția anului 1986. S-a format ca aviator la o unitate de elită a Aviației Militare, Regimentul 57 Aviație de Vânătoare de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, Constanța. Ofițerul de aviație Ștefan Popa s-a specializat în managementul de aviație la Academia de Înalte Studii Militare „Carol I”, promoția anului 1994, București. Este absolvent al Colegiului de Război din cadrul Universității de Apărare „Carol I”, promoția 2009, București. Obține doctorat în științe militare. Apoi, se specializează în domeniul comunicării și relațiilor internaționale prin absolvirea masteratului Comunicare și Relații Internaționale din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Ofițerul de aviație Ștefan Popa reușește să-și îndeplinească și o veche pasiune, spiritualitatea, prin licențierea în Teologia Ortodoxă, specialitatea Pastorală, promoția anului 2000, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Ofițerul Ștefan Popa a activat în cadrul UM 01941 Mihail Kogălniceanu, Constanța, în cadrul UM 01943 Cluj-Napoca și în cadrul UM 01835 București. Ofițerul de aviație Ștefan Popa a îndeplinit mai multe funcții de conducere în cadrul Forțelor Aeriene Române, printre care aceea de șef de stat major, comandant, director al Revistei „Cer senin”, publicație a Forțelor Aeriene Române, director al Muzeului Național de Aviație, București, funcție de pe care a trecut în rezervă. A fost supervisor în conducerea, controlul și coordonarea zborurilor, în operații aeriene și siguranță aeriană, în implementarea legilor, ordinelor și regulamentelor militare, la nivel de unitate și mare unitate de aviație. Este căsătorit cu Mihaela Emilia Popa, de profesie profesoară și au împreună o fată, Damiana Augusta. În prezent, locuiește în municipiul Cluj-Napoca. O altă pasiune a mea a fost literatura: cititul și scrisul. A publicat peste 2500 de studii, recenzii, interviuri și articole de specialitate, de istorie militară, de filozofie și teologie, publicate în presa civilă și militară. A publicat 60 de cărți: 38 de proză și poezie și o Revistă, precum și coautor în peste 22 de antologii literare. Face parte din mai multe Cercuri literare, Asociații, Fundații etc. Este membru fondator al Societății „Cultul Eroilor” din Cluj-Napoca. Este membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Este președintele Ligii Aeriene Române, Filiala Cluj. Este director și fondator al Revistei de istorie, cultură și spiritualitate „Chemarea zborului”. Este director și fondator al Școlii de Excelență Mistică „Schimonahia Elisabeta”.

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Martie 7, 2026 la 3:53pm

Impresionant CV! Felicitări! O să vă rog să citiți Regulamentul site-ului!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Băiatul și sfera II a lui Chris
cu 27 secunde în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Băiatul și sfera I a utilizatorului Chris
"O poveste delicată, o punte între lumi. aDa "
cu 5 minute în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Băiatul și sfera I a lui Chris
cu 6 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: răcoarea serii a utilizatorului Stanescu Valentin
"răcoarea serii, minune-n trup de vară răcoarea serii în rotunjimi de pară cât le dorim!…"
cu 15 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Valenta: răcoarea serii a lui Stanescu Valentin
cu 19 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar ceară a utilizatorului Calin Tina
"Mi-a plăcut să recitesc versuri ce știu să te cheamă-napoi. metafore bune, senzații curate. se…"
cu 20 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Doar ceară a lui Calin Tina
cu 23 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: liniştea serii a utilizatorului Stanescu Valentin
"liniștea serii, o încântare... ca respirații în balansoare liniștea serii, balsam…"
cu 24 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Valenta: liniştea serii a lui Stanescu Valentin
cu 26 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ! & ? a utilizatorului Dacu
"semnele din titlu nu au sens dar întrebarea oarecum filozofică așteaptă mai multe…"
cu 27 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce trist că păsările nu pot plânge a utilizatorului Maria Mitea
"O zicere/ întrebare rostită cu durere. Sau mai degrabă cu multă sensibilitate adunată…"
cu 29 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ce trist că păsările nu pot plânge a lui Maria Mitea
cu 31 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haldă a utilizatorului Mihai Burlac
"E un TOT de emoție, un cântec în surdină cântat de cuvintele - brusc…"
cu 31 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Haldă a lui Mihai Burlac
cu 33 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Arta ploii a utilizatorului Costel Zăgan
"un poem cât un picur de ploaie! medităm, aDa "
cu 34 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Arta ploii a lui Costel Zăgan
cu 35 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Singurătatea a utilizatorului ovidiu
"Despre emoții cu emoție, cum altfel?! și când singurătatea este gazdă, poftiți…"
cu 35 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hoinar a utilizatorului ovidiu
"da, poem în proză, din belșug stropit de emoții. aDa "
cu 37 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păcatul lenevirii a utilizatorului Ghiţă
"Suficiența - sau lenea, cum bine punctează Lisia, într-un limbaj simplu, amuzant, dar și…"
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Păcatul lenevirii a lui Ghiţă
cu 41 minute în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor