în micul meu oraş medieval au mai rămas un dric şi patru cai abraşi, cu stea în frunte, panglici de doliu mătăsoase, panaşe, alămuri de fanfară şi un poet – gloria locală – cu capu-n nori şi cearcăne sub ochi, la fel de singur şi ciudat ca dricul   în ficare dimineaţă, când orologiul încă funcţional anunţă în cinci limbi a cincea ante-meridiană oră, caii sunt adăpaţi, ţesălaţi, plimbaţi în padoc…