Mi-ai spus cândva, în glumă, cu vocea ta subțire Că vrei să pleci departe, pe steaua hărăzită; Îți vezi lumina-n porturi de marinari păzită Și-n larg, prea răvășită, întreaga ta simțire. Aș crede că o vrajă de sine te desparte Și-n trup bântuie ceața cu noaptea mână-n mână, Că niște reci fantome tulburător îngână Ciudat cântec sinistru de stânci și pietre sparte. Împrăștie, degrabă, spre-a ceru…