a muşcat viaţa din mine rânjind parşivă! de unde să ştie că la celălalt capăt din mine se naşte-o poezie? să ne jucăm de-a poezia iubite, să-ţi înfrunzească teiul pe pleoapa stângă pe-obrazul meu să ningă floarea de castan! e mult mai mult de-un an de când, sălcie lacrima ne tot gusta pe rând cu jind, cu poftă cum gustă ploaia din pământ! te-mbeţi cu apă chioară, viaţă! ca o paiaţă te hlizeşti…