Tu știi că-mi place ploaia, dar astăzi nu-ți mai spun
Câți stropi de nebunie în pumnul meu adun.
Sosește de niciunde. Cândva ne-a însoțit
Pe câmpul cu narcise. Credea că-i otrăvit
De fulgerul ce, poate, s-ar fi pierdut cu firea.
Dar ce avea să ardă mai mult decât iubirea?!
Purta o rochie nouă și-atâta de curată
Încât credeai că-i scoasă din zestrea ei de fată.
Am vrut s-o-ntreb degrabă de ce-…