Tu știi că-mi place ploaia, dar astăzi nu-ți mai spun Câți stropi de nebunie în pumnul meu adun. Sosește de niciunde. Cândva ne-a însoțit Pe câmpul cu narcise. Credea că-i otrăvit   De fulgerul ce, poate, s-ar fi pierdut cu firea. Dar ce avea să ardă mai mult decât iubirea?! Purta o rochie nouă și-atâta de curată Încât credeai că-i scoasă din zestrea ei de fată.   Am vrut s-o-ntreb degrabă de ce-…