FADE ÎN:

Fațada unui spital. Agitația specifică din faţa lui: maşini de salvare care vin şi pleacă, femei şi bărbaţi care coboară şi urcă cele câteva trepte până la intrarea propriu-zisă în clădire.

Apare imaginea din spate a unui bărbat ce urcă treptele în fugă.

INT./ZI

Anticamera spitalului. În dreapta biroul de informaţi: pupitru separat de exterior printr-un geam. În spatele lui un dulap cu multe sertare.

O femeie (40) îmbrăcată în halat alb, cu ecuson, scrie preocupată într-un jurnal.

În anticamera mulţime de oameni civili şi cadre medicale în halate sau costume albe.

 

MIHAI POPESCU (45)1,70m, şaten, ochi căprui deschis, configuraţie sportivă, îmbrăcat sport, adidas, blugi, tricou. Arata ca şi cum ar fi la finalul unei curse de maraton, obosit, transpirat, agitat.

 

Bate în geam şi se adresează femeii aproape ţipând.

 

Miruna! Miruna Stamate!

 

Femeia nu reacţionează. Continuă să scrie.

Mihai Popescu se lasă cu coatele pe pupitru, respirând greu. Vorbeşte răstit, nervos pe atitudinea femeii care nu i-a acordat atenţie.

 

M.P cu o voce obosită dar aspră.

 

Miruna Stamate, vă rog!

 

Femeia, brunetă, tunsă scurt, ochelari cu dioptrii mari, îşi ridică capul şi îl priveşte calm. Din cauza dioptriilor are pupile ochilor mărite grotesc.

 

FEMEIA (40). Răspunde rar şi apăsat.

 

Etajul doi, salonul 208.

 

M.P.se răsuceşte şi observã liftul din care tocmai ies doi bărbaţi în halate albe şi un altul în uniformã de poliţist. Aleargă la lift trecând printre cei trei. Unul dintre ei reuşeşte cu greu să îşi tinã echilibru. Strigă în urma lui M.P. care deja este în lift preocupat doar să apese pe butonul care să îl pună în mişcare.

BĂRBAT (50) în halat alb, uitându-se contrariat după Mihai.

 

Hei, hei, hei!

 

INT./ZI

Culoar lung de spital, linişte. Undeva la mijlocul holului, pe partea stângă, în dreapta uşii salonului, pe un scaun cu spătar, un bărbat în uniforma de poliţist citeşte un ziar.

M.P iese grăbit din lift, se opreşte în faţa primului salon aflat undeva la doi trei paşi şi căută cu privirea numărul acestuia.

Din salonul din dreapta lui o soră medicală iese cu o tăviţă în mână în care are tot felul de recipiente şi intră fără a-i da importanţă în salonul alăturat.

M.P. zăreşte poliţistul şi se îndreaptă îngrijorat spre el cu figura unui om care bănuieşte că acolo este salonul căutat. Prezenţa poliţistului adaugă încă o notă de îngrijorare la atitudinea lui.

Poliţistul îi aude paşii şi se ridică grăbit. Îşi abandonează ziarul pe scaun şi blochează cu statura lui uşa.

 

M.P. extrem de îngrijorat, cu vocea scăzută.

 

Miruna Stamate!

 

POLIŢISTUL (40) uniforma de poliţist, o persoană comună.

 

Sunteţi...

 

M.P.

 

Mihai, Mihai Popescu! Am fost sunat acum o jumătate de oră...

 

POLIŢISTUL 

 

A, da! Vă aşteptam.

 

M.P. extrem de îngrijorat

 

Ce se întâmpla? Mi s-a spus că a avut loc un accident.

 

POLIŢISTUL dornic să povestească dar îşi aminteşte de ce e acolo.

 

Poate să fie un accident. Aveţi o legitimaţie?

 

M.P. scoate buletinul nerăbdător să pătrundă cât mai repede în salon.

 

POLIŢISTUL 

 

Mulţumesc. Puteţi intra. În câteva minute va sosi şeful meu. Vă va pune câteva întrebări.

 

MIHAI îngrijorat şi foarte nerăbdător să ajungă în salon

 

E în regulă, dar ce se întâmpla?

 

Poliţistul se retrage din uşă.

 

M.P.nu aşteaptă explicaţiile şi intră în salon.

 

INT. /ZI

Salon de spital aflat în semiîntuneric.

În pat este o pacientă acoperită cu o pătură portocalie. Se vede doar un cap bandajat. Se vede doar un ochi ce este închis, conturul buzelor iar la nas tuburi de respirat.

Este legată la aparate. Un monitor în dreapta patului arata bătăile inimii.În partea stângă a patului o servantă pe care este aşezată o tăviţă cu câteva fiole de injecţii. Pe aceeaşi parte se afla şi un scaun cu spătar.

În mâna dreaptă sunt perfuzii. Mâna stânga atârna puţin pe marginea patului.Pe inelar are un inel din aur alb cu o piatră albastră.

 

M.P. rămâne încremenit, şocat de imagine, în canatul uşii.

 

Poliţistul se strecoară cu greu şi se opreşte un pas lateral înaintea lui privind spre pat.

 

POLIŢIST   

 

Este sub sedative... O minune că trăieşte... Pericolul a trecut, cel puţin aşa zice doctorul. Va avea nevoie de o operaţie estetică.

 

Vocea îl aduce la realitate pe M.P. care se apropie de pat cu paşi uşori şi nesiguri. Îşi coboară privirea spre mâna stânga. Priveşte degetele lungi, delicate, cu unghii îngrijite, vopsite într-un alb sidefiu. Inelul cu piatra albastră îi scoate un suspin. Speranţa că sub bandaje să nu fie persoana căutată este pierdută.

Îi cuprinde mâna inertă. Atingerea ei îl impresionează profund. Articulează cu greutate:

 

M.P.  

 

Ce s-a întâmplat?... De ce o păziţi?... Miruna!

 

Priveşte monitorul unde bătăile inimii par a fi în ritm normal. Din spatele lui se aude o voce.

 

CĂPITANUL (50) înalt, brunet, îmbrăcat în costum închis la culoare, cravata,

 

Domnul Mihai Popescu?

 

M.P. da afirmativ din cap fără să îşi poată lua ochii de la momâia albă din pat.

 

CĂPITANUL  

 

Sunt căpitanul Stoian... Vă mulţumesc că aţi venit atât de repede... Am câteva întrebări să vă pun.

 

M.P.fără să se întoarcă, fără să lase mâna din a sa.

 

Mie? Eu trebuie să pun întrebări. Ce se întâmpla? Aceasta este Miruna?

 

CĂPITANUL  

 

Aşa credem. Poate cu ajutorul dumneavoastră ne vom convinge.

 

M.P.aşează uşor mâna pe marginea patului şi se întoarce spre cel care s-a prezentat cu o privire tulbure.

 

CĂPITANUL  

 

Aş vrea să ne ajutaţi s-o identificăm.

 

M.P.

 

Adică? Cum aş putea? Acolo e doar un morman de feșe.

 

CĂPITANUL

 

Din păcate chiar dacă l-am înlătura imaginea nu ar fi mai concludenta. Are faţa arsă. A suferit şi o puternică lovitură la cap.

 

M.P.

Ce s-a întâmplat? De unde ştiţi că este Miruna Stamate?

 

CĂPITANUL

 

Păi, am spus. Nu ştim. Bănuim doar.Repet, speram cu ajutorul dumneavoastră să aflăm adevărul... Am găsit-o în camera unui hotel, acum două zile. Camera respectivă a fost ocupată cu o seară înainte de o anume Herta Hoffman,care nu știm acum unde e... Din păcate nu s-a făcut nici o altă însemnare în registrul hotelului. Cei care au făcut asta - arătă spre pat - au luat tot ce ar putea să o identifice.

 

M.P.  

 

Nu înţeleg nimic. Sincer, sunt şocat... Nu am mai văzut-o pe Miruna de vreo cinci ani. Ultima dată am vorbit preţ de câteva minute la telefon, să fie trei ani de atunci. Iertaţi-mă, cum aţi dat de mine, dacă...

 

CĂPITANUL  

 

În dimineaţa aceasta am găsit un lănţişor cu un medalion. Are gravat pe spate numele Miruna Stamate iar în interior, era un bilet cu numele şi numărul dumneavoastră de telefon

 

M.P.continuă cu o privire în gol ca şi cum îşi scotoceşte mintea să găsească răspunsuri.

 

M-a sunat acum două nopţi... Cred că dormeam deja, nu am auzit telefonul. Mi-a lăsat un mesaj. Mă ruga să fiu la ora 16 într-un anumit local... Nu a venit, deşi am aşteptat vreo trei ore...

 

CĂPITANUL  

 

Ce legătură aveţi cu ea?

 

M.P. tresărind, cu privirea pierdută în gol.

 

E greu de spus... Prieteni! Da, cred că suntem... prieteni speciali.

(accentuează prin intonaţie ultimele două cuvinte)

 

CĂPITANUL mirat şi ironic în acelaşi timp   

 

Prieteni speciali? Şi aţi vorbit ultima dată acum trei ani?

 

M.P.privindu-l nedumerit.

 

Păi, de-aia suntem prieteni speciali.

 

CĂPITANUL

 

Mi-ar fi plăcut să îmi spuneţi că sunteţi, sau mă rog, că aţi fost iubiţi.

 

M.P.

 

Cu ce ar schimba datele problemei?

 

CĂPITANUL

 

Corpul ei a suferit câteva lovituri dar totuşi un iubit ar putea să îl recunoască.

 

M.P. zâmbeşte. Se apropie de pat şi îi cuprinde din nou mâna în a lui. Atingerea mâini îi produce din nou emoţie. Priveşte lung inelul de pe deget. Îşi plimbă unul din degete deasupra lui. Vorbeşte cu voce scăzută în care străbate emoţia amintirilor.

 

M.P.

 

Inelul acesta... I l-am dăruit eu. Are ochii albaştri... Cunosc şi medalionul în formă de stea pe spatele căruia este scris numele. Un cadou de la tatăl ei pe când făcuse optsprezece ani... Nu ştiam că medalionul se deschide. Îmi tot zicea-zâmbeşte din nou - că are o ascunzătoare secretă... De fapt, Miruna Stamate este numele ei de fată. O perioadă s-a chemat Toma, apoi... nu ştiu.

 

CĂPITANUL nerăbdător 

 

Deci, aţi fost iubiţi sau... logodnici?

 

M.P.în aceeaşi stare, privind capul bandajat, ca și cum nu ar fi uzit întrebarea.

 

Totuşi, ce s-a întâmplat şi de ce este păzită de oamenii voştri? Cum adică... în camera de hotel cu faţa arsă? A fost un incendiu?

 

CĂPITANUL  

 

Vom avea timp să intrăm în detalii. Mai întâi trebuie să fim siguri că este Miruna... Dacă e ea, doctorul are nevoie de o fotografie. Vrea să înceapă reparaţiile şi ar prefera să nu se îndepărteze prea mult de original... Câţi ani are Miruna?

 

M.P.cu o față pe care i se citeşte neliniştea şi nemulţumirea.

 

Păi nu ştiţi?

 

CĂPITANUL  

 

Vă repet, nu s-a găsit nici un act de identitate. Aproximam 45-50 ani... Domnule Mihai, suntem în România, nu pe platourile de la Hollywood să aflăm de la stomatologul ei câţi ani are. De altfel, nici nu a avut vreodată un stomatolog.

 

M.P. repede, tăind vorba ironică şi dură a căpitanului.    

 

Patruzeci şi opt. Pe 18 Septembrie face patruzeci şi opt... Miruna are câteva semne... Nu ştiu dacă îmi doresc să le găsesc sau nu. Chiar nu ştiu...

 

CĂPITANUL împăciuitor

 

Cred că va înţeleg... Vreţi să o faceţi acum?

 

M.P. se întoarce şi îl priveşte în ochi. Privirea îi alunecă peste capul căpitanului unde se găseşte un alt bărbat în halat alb ce are mâinile adânc înfipte în buzunare

 

Pot să rămân singur... cu ea?

 

CĂPITANUL

 

Nu cred... Mă rog, aş vrea măcar domnul doctor să rămână... Vă aştept afară. O să vă rog să mă însoţiţi, apoi, la secţie...

 

M.P. încruntându-se,realizând cu întârziere ce i s-a spus, cu o voce iritată.

 

De ce o păziţi? Cum adică cu nume fals?

 

CĂPITANUL evaziv

 

Vom avea timp de detalii.Vă aştept pe hol.

 

Căpitanul iese.

Mihai se aşează cu grijă pe marginea patului. Pare că a uitat cu desăvârşire de prezenţa doctorului, care nu a scos nici o vorbă doar a urmărit scena tăcut şi cu mâinile adânc înfipte în buzunare.

M.P.mângâie din nou mâna albă. Privirea îi este încremenită pe capul bandajat ca şi cum ar vrea să pătrundă în spatele feșelor, să privească chipul.

Înlătură cu grijă pătura.Se vede doar mâna bărbatului care rămâne o clipă suspendată în aer. Degetele ating gâtul delicat. Priveşte vena care pulsează.

 

M.P.şopteşte abia auzit aplecându-şi capul spre capul femeii.

 

Miruna, iartă-mă!

 

O lacrimă se prelinge pe obrazul nebărbierit. Privirea se îndreaptă spre corp, dar acesta nu se vede.

 

INT. /ZI BIROUL CĂPITANULUI

Biroul este mobilat modest. Un birou mare pe care se găseşte un monitor CP, o lampă de birou, telefonul, suport în care sunt câteva pixuri.

Căpitanul sta la masă. Are în faţă o mapă pe care o răsfoieşte încontinuu oprindu-se din când în când asupra unor hârti. În spate este un dulap cu vitrină unde sunt aşezate o mulţime de dosare cu coperţi groase, de carton albastru. Un alt dulap metalic, în imediata apropiere cu cheile în broască.

În faţa biroului două fotolii încadrează o masă dreptunghiulară.

Mihai Popescu stă pe fotoliu din partea stângă a căpitanului. Are ochii tulburi, neliniştiţi. Părul îi este răvăşit. Îşi plimbă din când în când degetele prin el, ca şi cum ar fi un tic nervos. Este adus de umeri, întreaga lui înfăţişare arătând că a unui om sleit de puteri, copleşit de evenimentele întâmplate.

Lângă o fereastră mare a căror jaluzele sunt trase pe jumătate, aflată în partea dreaptă a căpitanului, sta în picioare un al doilea poliţist, îmbrăcat ca şi şeful lui în civil, cu blugi şi geacă de piele maro. Fereastra da undeva într-o stradă cu circulaţie intensă fiindcă răzbat sunetele străzii, claxoane, zgomot de maşini. Sub fereastră exista un scaun cu spătar aşezat lângă o măsuţă rotundă pe care se găsește o tavă cu o cafetieră, o sticlă de apă minerală, două pahare, căni pentru cafea.

 

CĂPITANUL  

 

Deci... este Miruna Stamate?

 

M.P.

 

Aşa cred. Are un semn... Nu ştiu însa care este probabilitatea ca şi o altă persoană să îl mai aibă... Zicea, râzând, că îl are moştenirea de la mama ei.

 

CĂPITANUL  

 

Să plecăm de la această premiză atunci... Am înaintat.

 

Căpitanul întinde o coală de hârtie Poliţistului 2

 

CĂPITANUL

 

Miruna Stamate, 8 septembrie 1960, fosta sau actuala Toma. Vezi ce găseşti...

 

Poliţistul 2 iese.

 

CĂPITANUL  

Ce ne puteţi spune domnule Mihai de ea?

 

Mihai ridică ochii spre Căpitan.

Căpitanul îşi aprinde o ţigară.

 

CĂPITANUL privindu-l intens

Fumaţi?

 

M.P.nehotărât

 

Nu... da, aş fuma o ţigară.

 

Căpitanul îi întinde pachetul.

 

CĂPITANUL  

Deci, cine este Miruna Stamate?

 

M.P.

 

Adică?

 

CĂPITANUL

 

Familie, unde a trăit în ultimul timp, cu ce se ocupă, tot ce ştiţi despre ea.

 

M.P.

 

Domnule căpitan, nu ar trebui mai întâi să îmi spuneţi ce i s-a întâmplat Mirunei?

 

CĂPITANUL

 

Nu ştiu mai mult decât v-am spus. Sper să aflu de la dumneavoastră mai multe.

 

M.P.  

 

De la mine? V-am spus că nu am văzut-o de cinci ani.

 

CĂPITANUL Tonul acestuia devine pe măsură ce vorbeşte din ce în ce mai ridicat şi mai ferm.

 

V-a sunat acum două zile. Avea numele şi numărul dumeavoastră de telefon scrise pe un minuscul bileţel, ascuns într-un pandantiv, unde de obicei se ţine o fotografie. După ştiinţa noastră sunteţi ultima persoană cu care a vorbit. Apoi, a fost găsită aproape moartă şi cu faţa desfigurată fără nici un act de identitate asupra ei, fără nimic de fapt, doar într-o sumară cămăşuţa de noapte, cu un inel pe deget pe care aţi

recunoscut că i l-aţi făcut cadou şi un lănţişor căzut din întâmplare la capătul patului. S-a înregistrat cu un nume care s-a adeverit fals. Da, domnule Mihai, aştept să aflu de la dumneavoastră mai mult.

 

M.P.îl priveşte pe căpitan cu aceeaşi nedumerire. Simte ca asupra capului lui pluteşte o acuzare gravă.

 

M.P.vorbeşte iritat şi nedumerit.

 

Să înţeleg că mă suspectaţi? De ce i-aş face asta? V-am spus că îi sunt prieten.

 

CĂPITANUL  

 

Un "prieten special". Adică? Cum vine asta?... Dar să o luăm cu începutul. Vă ascult.

 

M.P.preocupat de a se dezvinovății, uită să răspundă întrebărilor. Grăbit,speriat chiar.

 

Nu am vorbit cu ea. E adevărat că m-a sunat cam la 23,30... uitaţi, mai am încă mesajul ei.

 

Întinde căpitanului telefonul. Mâna îi tremura incredibil de tare.

 

CĂPITANUL  

 

Tremuraţi!

 

M.P.

 

Da, imaginea Mirunei m-a şocat. Întreaga această veste m-a şocat. Nu mă aşteptam să o întâlnesc după cinci ani într-un spital. Nu mă aşteptam ca vreodată Miruna să nu aibă chip... Nu eu i-am făcut asta. Nu aveam nici motiv, nici cum.

 

Se ridică agitat și se îndreaptă spre fereastră trecându-și degetele mecanic prin păr. Se oprește brusc în fața măsuței. Zărește paharul și sticla de apă. Își toarnă un pahar de apă și bea apa până la fund.Trage aer în piept și continuă ceva mai relaxat. 

 

Nu mai aveam nici o veste despre ea de peste trei ani. Şi de fapt nici atunci nu a fost o veste. Mi-a spus doar că e în ţară şi că îşi doreşte să mă vadă. Din păcate nu m-a mai sunat să stabilim o întâlnire aşa cum promisese.

 

CĂPITANUL poftinu-l prin gesturi să își reia locul pe fotoliu.   

 

De ce credeţi că avea numărul dumneavoastră de telefon scris şi ascuns.

 

M.P.revie pe fotoliu.

 

Miruna era... doamne, trăieşte încă, este o persoană foarte inteligentă. Dar nu poate reţine numerele de telefon. Nici măcar pe al ei. Probabil nu putea să îl păstreze memorat în

telefon.

 

Căpitanul ridică o sprânceana.

 

M.P.

 

Soţul ei, mă rog, bărbatul cu care plecase din ţara era foarte gelos. Îi interzisese să vorbească cu mine.

 

CĂPITANUL

 

Este căsătorită? Parcă ziceaţi că este divorţată.

 

M.P.

 

Aşa era. Dar acum cinci ani, când a plecat s-a recăsătorit.

 

CĂPITANUL

 

Cu cine?

 

M.P.  

 

Nu ştiu. Nu îl cunosc. Nu l-am văzut niciodată. Nici măcar nu sunt sigur dacă era neamţ său român.

 

CĂPITANUL

 

Ziceaţi că sunteţi prieteni speciali. Acum afirmaţi că nu îi cunoaşteţi soţul.

 

În birou revine Politistul 2. Pune în faţa căpitanului câteva hârtii. Trage scaunul de lângă fereastra lângă birou şi se aşează pe el viceversa. Are un zâmbet ironic.

Căpitanul acţionează telefonul. Vocea Mirunei se aude vizibil nemulţumită că trebuie să lase un mesaj. Este destul de înceată, semn că a vorbit încet, probabil ferindu-se de cineva care stătea în preajma ei.

 

VOCEA

 

Mihai, sunt eu Miruna. M-aş fi bucurat să răspunzi... acum pot doar să sper că vei asculta mesajul... Sunt în ţară. Vreau să te văd... voi fi la ora 17 la Bodega Pariziană?... Te rog să vii... te rooog să vii.

 

CĂPITANUL.

 

Unde e bodega aceasta? Nu am auzit de aşa ceva.

 

Priveşte întrebător spre Poliţist 2. Acesta dă din umeri.

 

M.P.

 

Doar noi doi îi spunem aşa. O poveste... de demult.

Rămâne cu ochii privind telefonul de pe birou.

             

ECRANUL SE ÎNNEGREŞTE, APOI APARE UN VÂRTEJ LUMINOS ŞI SE AUDE REPETAT ŞI ÎNCET, PÂNĂ SE PIERDE, VOCEA MIRUNEI CU “TE ROOG... “