CĂRŢILE MEMBRILOR NOŞTRI

„Sunt modest cu condiţia să se ştie că sunt modest!”

Acest GRUP invită pe toţi autorii, membrii ai Site-ului ÎNSEMNE CULTURALE, care au noutăți editoriale, individuale sau în antologii, reviste etc. să posteze în FORUM-ul DE DISCUŢII, fotografii cu cărţile lor, însoţite de scurte prezentări sau chiar de cronici literare.

Demersul are scopul de a ne cunoaşte mai bine (ştiindu-se cât de deficitară este distribuţia cărţilor), dar dă posibilitatea Adimistrației să aibă criterii mai obiective de a aşeza la rubrica OBŢINE INSIGNĂ  fotografia autorilor membri ai USR sau LSR, ori ai celor care au cel puţin trei cărţi publicate.

Pentru cei care vor să vândă sau să cumpere cărți, sunt rugați să viziteze LIBRĂRIA ONLINE, a acestui site!

Briză de cerneală - Carte

Nu degeaba se spune despre Decembrie că este Luna Cadourilor! Anul acesta Moș Crăciun, puțin cam grăbit, mi-a purtat în desaga lui magică cea mai recentă apariție literară care-mi poartă semnătura. Un volum de versuri apărut la editura Betta, cu o prefață semnată de domnul Nicolae Georgescu iar pe coperta patru cuvântul domnului Dan Toma Dulciu. Mulțumiri deosebite, domnului Nicolae Roșu, pentru editarea acestui pașaport literar.
Cu această ocazie vă doresc un Crăciun fericit și Sărbători de Iarnă cu sănătate, bucurii și multe împliniri sufletești! La mulți ani!
  • sus

    Vasilisia Lazăr

    Multe felicitări dumneavoastră, precum și tuturor celor implicați în realizarea acestei frumoase cărți! Și la mai multe!

    Un an mai bun pentru toată lumea! La mulți ani!

  • sus

    Maria-Ileana Tănase

    Mulțumiri pentru cuvintele frumoase și Onomastică minunată împreună cu gândurile mele de bine! La mulți ani, de ziua numelui!Vasilisia Lazăr a spus :

    Multe felicitări dumneavoastră, precum și tuturor celor implicați în realizarea acestei frumoase cărți! Și la mai multe!

    Un an mai bun pentru toată lumea! La mulți ani!