Era o dimineaţă de vară ca toate celelalte. Lena se trezi la ora obişnuită şi în timp ce se spăla pe dinţi se simţi observată! O insectă ce părea lipită pe faianţă, stătea chiar deasupra chiuvetei şi o privea curioasă. Ignoră mica insectă, gândindu-se că va pleca singură când va găsi geamul deschis.

A doua zi, în baie, acelaşi ritual: Lena se spăla pe dinţi sub privirile atente ale insectei. Nici măcar nu ştia ce insectă putea să fie: avea corpul subţire si alungit, aripi înguste şi transparente şi şase picioruşe subţiri cât firele de păr şi foarte lungi, cu care se agăţa foarte bine de plăcile alunecoase de faianţă. Părea că nu are cap, dar când îşi mişcă cele două picioare din faţă încercând cumva să sondeze aerul, se zări un cap mic aproape microscopic.

Începuse să se obişnuiască cu prezenţa insectei. A treia zi deja o căuta pe faianţă, deasupra chiuvetei şi ea era acolo, parcă o aştepta!

În aceeaşi seară, în pat, decise să citească dintr-o carte înainte de culcare, aşa ca se aşeză comod, aprinse veioza şi deschise cartea. Când simţi din nou că este privită: pe peretele din partea dreaptă, pe fondul alb imaculat stătea sprijinită pe picioarele lungi şi cu privirea îndreptată către ea, insecta!

“Ce vrei tu? De ce nu eşti afară cu prietenii tăi? De ce? De ce?” Oftă şi se întoarse la citit.

Peste ceva timp cartea îi căzu pe piept, capul se lăsă într-o parte, corpul i se relaxă si respiraţia deveni mai calmă. Lena dormea. Dormea profund şi visa. Visa că era pe câmp.

Soarele strălucea, era o zi frumoasă, vântul jucăuş îi aducea în nări aerul parfumat. Respiră adânc! Pe covorul verde erau mii de picături colorate: galbene, albe, albastre, roşii şi lila – o feerie de culori.

Încercă să se mişte dar îşi dădu seama ca se inălţa în aer. Această senzaţie de plutire o făcu să se teamă. Îşi privi mâinile: erau lungi, subţiri, negre şi cu peri pe vârf. Înţelese că se putea prinde de orice! Zâmbi!

Nu-i mai era teama să se mişte, senzaţia de plutire şi zborul îi dădură o bucurie imensă. Se simţea complet liberă. Se opri pe o floare de romaniţă. Era atât de mare şi mijlocul galben era atât de moale şi parfumat... îşi apropie faţa să-i simtă moliciunea.

Întoarse capul şi văzu că îi făcea companie o albină. Zâmbi! Albina începu să-şi înfunde picioarele în mijlocul galben şi moale al romaniţei. O pulbere de aur i se prindea de picioare şi corp în timp ce işi lua zborul greoaie.

Un pic mai departe, îi atrase atenţia un “clopoţel” lila. Coborâ în floare ţinându-se de un filament. Interiorul era răcoritor şi umed, era plăcut, părea o cupă şi ar fi fost un loc bun de dormit.

Dintr-o dată... văzu că se apropia o umbră ce devenea din ce în ce mai mare. Pe o petală se opri un fluture cu aripile deschise în toată splendoarea lor. Aripile păreau pictate cu o frumoasă culoare albastru deschis cu modele aurii umbrite de bleumarin. Pe suprafaţa lor, linii negre desenau alte aripi mai mici. Marginile aripilor erau “zimţate” şi aveau aceleaşi culori şi umbre. Corpul subţire şi delicat părea pudrat cu un praf auriu. Natura, maestru neîntrecut, crease această fiinţă pentru ca cine o privea să cadă într-o profundă admiraţie.

În timp ce privea încântată fluturele, începu să audă un zumzet. Urcă pe petală şi văzu în mijlocul câmpului un roi de muşte. Roiul zumzăia din ce în ce mai puternic şi devenea din ce în ce mai negru semn că tot mai multe muşte se alăturau. Auzi un zumzet ascuţit chiar lângă ea. Când îşi întoarse capul văzu insecta. Zâmbi fericită!

Insecta începu să zboare în jurul ei. Zbura din ce în ce mai repede şi începea să fie agresivă. Lena nu înţelegea ce se întamplă. Începu să folosească mâinile să se apere de atacurile insectei. Se trezi din acest vis ce devenea coşmar. Când deschise ochii, insecta  zbura frenetică în jurul capului, mai ales în apropierea urechilor!

“Dar ce se întâmplă?” îşi zise în timp ce devenea conştientă de zgomotul de afară.

Se auzea un huruit ciudat pe care nu reuşea să-l identifice. Peste puţin timp totul în jur începu să tremure. Se sperie, fără să se gândească prea mult înhăţă capotul şi ieşi afară. În curtea blocului şi pe stradă ieşiseră o gramadă de oameni, speriaţi, dezorientaţi, în pijamale ca şi ea. Noaptea întunecată ca smoala era luminată doar de becurile aprinse în fugă... Pământul se legăna atât de puternic de parcă s-ar fi transformat în valuri. Peste ceva timp, secunde poate, începură să se desprindă plăci din tencuială şi să cadă căramizi de la coşurile de pe cladiri. Toate trozneau: clădiri, copaci, inclusiv pământul părea că stă să deschidă o gură uriaşă şi să înghită tot!

După ceva timp, aproape o veşnicie, totul se opri, se făcu linişte! Nimeni nu avea curaj să intre în casă, aşa că deciseră să mai stea în stradă ceva timp. Orele treceau şi lumina zilei descoperea vederii mărimea dezastrului. Când intră în casă, pe lângă pereţii crăpaţi, lucruri căzute şi imprăştiate, pe pat, ca şi cum ar fi dormit, se odihneau bucăţi din plafon!

Instinctiv Lena caută insecta. Nici urmă de ea, nicăieri...