Treptele din vis

Iar am broboane pe tâmplele mele argintate.

Nu înțeleg, de ce pe tâmple? De ce nu pe piept, pe creștetul meu deștept?

Pe tâmplele mele asudate de trecutele mele amintiri, amintiri ce urcă, coboară pe trepte! Ah! Da! Treptele sunt argintii. Acolo sus ești tu în acel alb cu margini argintii la poalele mânecilor, la poalele fustei ce întregește rochia transparentă, transparentă ca visele mele, ca gândurile șerpuitoare! Ah! De-aici din pat, în camera de hotel atât de scumpă, (ce contează?), privesc prin geamul de la balcon, perdeaua peste ușă nu este darnică, acoperă vederea spre treptele ușor șerpuitoare, treptele argintii ca tâmplele mele, ce în simpatie au devenit ușor argintii! De ce privești în jos? Ai ajuns acolo sus, nu te opri, nu sări, nu rosti, nu fugi pe trepte-n jos! Aleargă, caută absolutul, infinitul iubirii! Eu nu mai sunt acolo, nu sunt nicăieri! Totuși, te văd, te aud de aici de jos, de la un etaj mult mai jos, chiar și de prima ta treaptă pe care ai suit-o cu atâta gingășie! Curaj, iubita mea din vis! Nu te opri, nici chiar pentru acel fulg de nea, da, argintiu, argintiu cum e visul meu din gândurile mele.

Aproape că te pot atinge cu gândul. Ești acolo, la marginea visului, la marginea realității mele. Fiecare pas pe treptele argintii te apropie de un alt nivel al iubirii noastre, o iubire care pare să transcende limitele acestei lumi. Oare ne vom întâlni din nou, dincolo de vise, dincolo de treptele argintii?

Voi putea da deoparte perdeaua rea și grea ce-mi încețoșează orizontul?

Îmi amintesc fiecare zâmbet al tău, fiecare privire plină de speranță și promisiuni. Acolo, în sus, în lumina albă ce învăluie totul, te regăsesc mereu. Ești o siluetă diafană, un vis care nu vrea să dispară. De fiecare dată când ajungi la capătul treptelor, ești cu un pas mai aproape de acel absolut pe care îl căutăm împreună.

Dar eu sunt aici, jos, prins între amintiri și realitate. Fiecare treaptă urmată de tine e ca o bătălie câștigată, un pas mai aproape de împlinirea noastră. Nu te opri, iubita mea! Continuă să urci, continuă să cauți, pentru că înălțarea ta este și înălțarea mea.

Te privesc cum te pierzi în lumină, cum te transformi într-o ființă a visului, o ființă a luminii. Și chiar dacă nu te pot atinge, te simt aproape, te simt în fiecare bătaie a inimii mele. Ești acolo, în visul meu, în fiecare gând argintiu.

Cu fiecare pas al tău, cu fiecare treaptă urcată, îmi redai speranța. Speranța că, într-o zi, ne vom regăsi. Acolo, sus, unde treptele se întâlnesc cu cerul, unde visele devin realitate și iubirea noastră capătă forma supremă.

Așadar, continuă să urci, iubita mea din vis. Nu te opri pentru nimic în lume. Eu voi fi aici, așteptând, visând, iubind. Voi fi aici, mereu, cu tâmplele argintii, cu inima plină de dor și speranță.

Oare, în final, visele noastre ne vor aduce împreună? La capătul treptelor argintii, la capătul visului, ne vom regăsi? Atunci, totul va avea sens?

26 mai 24