ÎNSEMNE CULTURALE
bella
mereu însoțită de-o pasăre
arta deviantă a statului degeaba umplea de ridicol sufrageria
sau ce mai rămăsese după cănile sparte
colțuri din mobila sărită de pe fixul unui timp ce voia doar înainte
precum poziția viitoare plină de subînțelesul unui erotism desuet
mă făcea cel mai bun caz în fața creației
sau ego-ul meu rătăcea de la o umbră la alta
după ce demonii au ales să părăsească pământul
am mâncat tort până mi s-a făcut rău
de la cuvântul dragoste
mă prefac iubitor de frumos
și de părul tău în care intru ca într-o cadă cu spumă aducătoare de negru
cel mai greu somn pe care mintea mea ar putea să-l conceapă
în anumite condiții despre care inima nu spune nimic
doar așteaptă revolta sângelui fierbând pe la margini
pentru că
nu-i așa
de la periferie începe cangrena
aud un tors de motan ce mă vizitează
în vis
mă înconjoară o moliciune de trup obosit dar plăcut surprins
de misterul iubirii dintre două ființe complementare
ne-am căutat până când am rămas în mână cu o coastă
pe care scria dumnezeu iar tu cu gustul dulce-acrisor al unui măr de care
doar mușcătura unui șarpe prudent putea să-ți aducă aminte
și iată-ne iar în grădina cu îngeri
eu dincolo de începutul meu slab te slăvesc ca pe o zi de duminică
tu însoțită de-o pasăre
petrut dan
Maria, îți mulțumesc frumos, te mai aștept, seară liniștită, cu drag!
Apr 23
Nikol MerBreM
Mi-a plăcut ideea de a construi un poem în tușele intrigante și provocatoare ale lucrărilor în care arta deviantă este firul roșu al poveștii. Dacă începutul lasă impresia de detașare și cinism, sfârșitul poemului aduce căldura Duminicii și liniștea grădinii cu îngeri, a regăsirii, a refacerii cuplului primordial, chiar dacă, și acolo, atmosfera rămâne una care ne plasează încă în zone ale misterului, deviante de la linia clasică a unei povești de dragoste, de parcă nu putem fi siguri dacă balanța alege să se încline în alb ori în negru. De altfel, linia estetică a artei deviante îmi pare prezentă în multe dintre detalii, toate ducând înspre ideea că iubirea poate fi, uneori, letală: ,,am mâncat tort până mi s-a făcut rău/de la cuvântul dragoste", ,,mă prefac iubitor de frumos/și de părul tău în care intru ca într-o cadă cu spumă aducătoare de negru/cel mai greu somn pe care mintea mea ar putea să-l conceapă". Stranietatea femeii însoțite de o pasăre, parcă un mesager venit din alte lumi, completează această imagine a iubirii ca seducție fatală. Toate acestea aproape că mă fac să citesc titlul Bella(-)dona, un joc de cuvinte care ilustrează ideea de iubire letală, prin asemănarea cu numele plantei otrăvitoare.
,,ne-am căutat până când am rămas în mână cu o coastă/pe care scria dumnezeu" - foarte bun versul acesta, ca, de altfel, întregul poem.
Drag,
Nikol
Apr 24
petrut dan
Plăcut felul în care ai parcurs textul în interpretarea personală, o analiză complexă ce menține interesul până la sfârșit, mulțumesc, Nikol, cu drag!
Apr 25