Trăiesc în cercul timpului meu,

Din acest univers intangibil,

Mă doare clipa, sufletu-i greu,

Aripi se frâng, invizibil.

Cuvintele zac, risipite pe câmp

Inutile și seci, fără soare,

Arse demult, în creierul tâmp,

Ostenit de lungă-așteptare

Și nu mă găsesc nici îngerii mei,

Strig din plămâni pe tăcute,

Nebună  coasă, vrei să mă iei

Dar zilele nu-mi sunt trecute.

Anii rămași erup în cascadă

În crucea de piatră  cobor,

Greu să ating vârful de spadă

Al vreunui promis viitor.

Clepsidrele sparte, fără nisip...

De ce-or fi în lume războaie?

Gânduri mă macină, stereotip

Și norii se-ncruntă a ploaie.