Privesc în jurul meu și caut oameni cu inima trezită,

Găsesc scenarii de minte rătăcită,

Dar sper ca lumina să pătrundă pe undeva,

În acele locuri cu tristețe grea!

Atâta răutate mă înfioară și-i caut zadarnic rostul,

Poate, mai sunt oameni care să cinstească postul,

Mai sper să existe un antidot la această stare,

Unde ești tu, iubire, oare?

Domnește acum dorința de putere, nesimțirea,

Pe cine să dăm, oare, vina?

Peste tot mustește letargic cenușiul,

Răzbi-vor culori mai armonioase decât griul?