dogorește-n aer ultima secundă

flăcări nevăzute sufletu-mi inundă

umbra și-a pierdut vlaga ei știută

ploile, de rugi, uită și n-ascultă

jariștea din cer este mult prea multă... 

m-a prins atmosfera de vară la superlativ, de care la iarnă ne va fi dor :))

aDa

Minunat poem, ferbinte ca miezul de vară, dar scris în maniera schaltinienei, adică scăzând treptat în sonoritate până se pierde asemeni unui ecou, până nu mai rămâne decît tăcerea. Formă fixă dragă mie, pe care am încercat-o și eu de câteva ori și-mi place s-o regăsesc la alți autori.

aDa, până şi umbra e fierbinte, ea nu mai e ca altădat’, simt dilatarea prin cuvinte în ADN-ul dilatat...

cat o umbră necesară

pe sub al sălciilor fald

cuvântul meu la fel de cald

rătăcit prin miez de vară

mă-ndeamnă mare să mă scald