Cum ninge la mijloc de vară

Te caut prin fragedă noapte –

Fâșie albastră de dor, 

Te strig, dar ești tot mai departe, 

O, demon cu chip visător!  

Să sufăr răgaz nu încape

Căci noaptea se-ntâmplă subtil

În fierberi suave de ape

Urcând din pământ ca un tril;

Dar trilul pe dată îngheață, 

Preface abisul în sloi, 

Îl sparge în cioburi de ceață 

Și timpul îl cerne apoi. 

Cum ninge la mijloc de vară! 

Un viscol gonind pescăruși 

Când fluturi nocturni mă-mpresoară, 

Strigoi de iluzii seduși. 

Load Previous Comments
  • Maria Mitea

    ” O, demon cu chip visător!  ” - Amanda, aduci cititorului provocări, îl faci să simtă, dar și să  cugete ” cine oare visează cu adevărat în noi?” 

    Un poem de zile mari, 

    ...un singur cuvânt mă intrigă ” Strigoi” - da poate e doar o percepție de moment... Am citit cu plăcere, și mult drag de poezia care o scrii cu dăruire! 

  • Amanda Spulber

    Mulțumesc mult, Grig! Mă bucură aprecierea ta. Din păcate, nu am citit nimic de Lermontov, dar voi începe să citesc.
  • Amanda Spulber

    Mulțumesc mult, Maria, pentru aprecierea generoasă. Cred că am scris strigoi fiindcă încă mai aveam în minte imaginea fluturilor de noapte care m-au speriat, m-au fascinat și mi-au și trezit un sentiment de compasiune. Am deschis fereastra să dau afară un fluture și să vezi cum veneau: apăruți ca de nicăieri s-au repezit să intre bătând rapid din aripi. Nicio șansă să îi dau afară până dimineață când s-au lăsat conduși cu ușurință.