Alexandru, „Cât de frumoasă eşti!” i-aş spune poeziei tale. Aşteptam această postare. Avem voie, prin regulament, la trei postări pe o pagină în zile diferite. Cum ar fi să fim obligaţi la cel puţin o postare pe pagina principală? Frumos ai încadrat chipul ei în cotidian!

Domnule Valentin, vă mulțumesc pentru comentariu și sugestie. Din păcate traversez o perioadă mai complicată la serviciu dar ne revenim noi...

O abordare directă a societății în care trăim. 

Toate s-au schimbat, doar iubirea a rămas la fel de puternică. Frumos poem, Alex!

Un poem al zilei (scris până acum de tine), sau „acel strigăt” (acum unul de admirație) la zicerea lui Matei (cap. 6-34) care spunea „ajunge zilei răuatea ei”. Ori, cum ar fi spus, mai exact, Eclesiastul (în cap.5, v.6): „Căci din mulţimea grijelor se nasc visele şi deşertăciunile din prea multe cuvinte”. De n-ar fi fost atracția vrăjitoarei, m-aș fi trezit transportat în camera de fată a bătrânei din „Marile speranţe” strigând-o pe Estela. Și bineînțeles: spunându-i: Ești atât de frumoasă!

O radiografie realistă și fără menajamente a epocii pe care o trăim, în care toate se schimbă dramatic, mai puțin frumusețea nepieritoare a dragostei.

Mulțumesc, Lisia!

Nicoleta, uneori mai fac câte o radiografie a zilelor noastre...

Domnule Cicu, vă mulțumesc pentru comentariul generos!