Cântec pentru calul meu
Slăvite cal am să-ți arunc iar frâul
Să spargem zarea-’n tropot sub potcoave
Zări peste zări cu umbra în târziul
Visat și de Turbincă pe carboave.
N-am să-ți arunc din goană mari îndemne
Îți las azi poezia la picioare,
Acum când spaima pare să însemne
Al tânguirii corn în fiecare.
Că ne-a costat trimisu-n abatoare
De a vuit într-un galop și țara
Bătrânii mei, în case, fiecare
Ca-‘n gât la pițigoi le era gheara.
Dar acest cânt, cu tine va renaște
Cădea-vor vise, dar se nasc o mie
Deși huliți, ei, mânjii când s-or naște
Stăpâni ne vor găsi, și-atunci, pe glie.
Cornaciu Nicoleta Ramona
Am citit cu plăcere!
Duminică
Tudor Cicu
Corneliu Neagu: Abia când m-am aflat pe pământ străin, în Grecia, am simțit mai mult, acest sentiment patriotic de care amintiți: Asta mi s-a întâmplat la Heroneea, unde s-a ridicat celebra statuie a leului gigant, în cinstea eroilor din Teba, răpuşi, până la unul, în lupta cu Alexandru cel Mare. Acolo mi-am amintit de o celebră replică atribuită (se spune) poetului Vergiliu lui Laokoon, cel care-i sfătuia pe troieni să nu lase să intre în cetate calul de lemn. Un cal, mai înţelegeam, gândindu-mă și la dacii noștri pornind călări, cu steagul lupului dac împotriva năvălitorilor. Dar un leu?... Ce o fi fost în mintea sculptorului care a ridicat statuia, nu am înțeles.
ieri
Tudor Cicu
Nicoleta Ramona: O lume creată de scriitor, cu ajutorul cuvintelor, e o lume pe care o supunem judecății cititorului, asta e sigur. Dar ca să atingi frumusețea ei, ne gândim la o lume care tinde spre cea a lui Dumnezeu, deși, știm că nu o va atinge vreodată. Nu știm, dar trebuie să încercăm, asemeni lui Don Quijote, chiar dacă din lupta cu morile de vânt s-a întors „întins pe o mână de fân într-un car cu boi”, mergând către „capătul călătoriei”. Tot o călătorie, cu un astfel de acpăt, o făcuse și imprevizibilul Gregor Samsa, nu oricum, ci „atras de cântecul viorii” - mânuite de sora sa, în Metamorfoza. Mulțumesc de lectură!
ieri