Magistral - un poem manifest, ce zugrăvește starea de promiscuitate morală în care ne scufundăm implacabil. Felicitări, domnule Corneliu Neagu! 

Vă mulțumesc stimate prieten și coleg de condei, Gabriel Cristea!

Excepțional ! Un adevărat suflet de român !

Monica Pester, mulțumiri alese cu drag și prietenie! Onorat!

Un poem al dorului de autenticitate și normalitate, o meditație amară asupra unui destin colectiv, care pare că s-a rupt de rădăcini. Românul se simte „străin” nu pentru că ar fi emigrat fizic, ci pentru că țara însăși s-a transformat radical, într-un mod care îl exclude și îl înstrăinează.
Sincere felicitări!

Mulțumiri Alese, cu prietenie și respect, doamnă Maria Moise, pentru comentariul dumneavoastră care, doar în câteva cuvinte, reliefează cu precizie matematică mesajul major pe care poetul a dorit să-l transmită cititorilor săi.Onorat, mi-a făcut plăcere să vă reîntâlnesc din nou în acest spațiu virtual oferit de revista Însemne Culturale.

„Ne răsucim pe muchii de-ntrebări”, bine spus. Poezia asta mă duce cu gândul la autorul primului roman social „Ciocoii vechi și noi”,  cel care ne confirma prin eroul ei, Dinu Păturică,  teoria că: „banul a închis gura tuturor”. Ca şi Dinu Păturică, îşi vor pune, din nou, cei cocoțați de multă vreme în fruntea țării o pereche de papuci galbeni de ”Ţarigrad” (era în roman, dar cum vremurile s-au schimbat, schimbăm direcția), îşi vor strânge giubeaua la piept şi după ce vor face câteva complimente de linguşire, se vor repezi să sărute haina noului princepe ales (conform teoriei lui N. Filimon), luând „o poziţiune umilitoare”. Vă închipuiţi, ce pacoste pe capul omului simplu din popor să i se prescrie, de analiștii acestor vremuri, sindromul individului depresiv neurasteniform? Nu am încotro, dar Cioran, cel care în 1994 spunea că Romănia nu are în viitor NICIO ȘANSĂ, chiar mă trage din nou, acum, de mânecă, pentru că nimeni ca el nu a iubit această lume: „Să nu te naşti este, fără doar şi poate, cea mai bună formulă care există”. Dar dacă tot tot ce încerci, îți pare în zadar? – și îi dau dreptate poetului care concluzionează în finalul poeziei: „o, biet român, străin la tine-n țară!”

Vă mulțumesc domnule Tudor Cicu pentru acest comentariu amplu și valoros din care tragem concluzia că ceea ce se petrecea pe vremea lui N. Filimon s-a perpetuat peste timp, așa încât bietul român de astăzi, în alte forme, dar mai perverse, este tot străin în țara lui. Cu siguranță, spusele lui Emil Cioran sunt mai actuale ca oricând, pentru că bietul român ne mai avâd nici-o șansă în țara lui a luat calea pribegiei.

Un poem oarecum surprinzător care, în același ton melancolic și în aceeași atmosferă de miraj ca și celelalte, adoptă un ton de critică socială cu accente dure, un pamflet aparent molcom, dar virulent în esența lui. Citind, am regăsit în el tot ceea ce simt și eu cu privire la viața noastră socială de azi, la vremurile tulburi și deloc încurajatoare pe care le trăim.

Mulțumiri alese cu drag, prietene Grig Salvan! Ai descifrat poemul exact în cheia pe care și-a dorit autorul să ajungă la cititorii săi. Onorat să te am alături de mine, prin cuvintele tale înțelepte!

Într-adevăr, asistăm zi de zi la răsturnarea valorilor, într-o lume care parcă s-a întors cu susul în jos. 

tot ce încerci îți pare în zadar

Trist...