Intr-o bună dimineaţă, roua le-a spălat pe faţă.

Ea, neghina-şi umflă frunza, roşul feţei îi sticleşte

şi ia-n râs subtil Cicoarea că nu-i floarea prea semeaţă,

că n-are puterea ei... dar Cicoarea îi şopteşte:

“Nu sunt floare, sunt Cicoare, cerul se reflectă-n mine,

cresc frumos în lan de grâu sau oriunde e lumină,

celui care mă iubeşte îi aduc starea de bine

dându-mi trupu-ntreg cu voie, farmacie-s în grădină,

frunze proaspete-n salată, ceaiuri simple sau infuzii,

curăţ sângele de rele, pun linişte-n rinichi, ficat,

darul meu este din ceruri, el nu vine din iluzii“.

Vorba ei ne înfioară, să fim toţi de-acum Cicoare,

gândurile cele bune să le facem dar curat,

s-alungăm din Suflet răul adus de neghina floare...