Ca o ploaie tristă de toamnă, are frumusețe melancolică misterioasă.

Binecuvântări!

Mereu într-o alunecare ca de basm, pentru că tot ce se întâmplă ulterior cu aria ta „de cuprindere” - și uimit că poemul a venit în urma altei intervenții făcute la un comentariu”. Inspirația ta nu e decât efectul logic al admirației pentru cuvânt, prin care ne și treci cu o anumită încărcătură emoțională. Poezia, la tine, începe cu omul locuit de trăirile lui. Un poem reușit!

Foarte expresive versuri! Sunt imagini vizuale, auditive, sunt senzații reale aproape pipăibile...

Granița visului este atât de fină...flu...

Mare lucru inspirația!

aDa

Trei urmăritori consecvenţi ai dăltuirilor cuvinetlor mele pe coloana efemerului! Voi răspunde în ordinea primirii semnelor de recunoaştere a glăsuirii mele.

Doamnă Denisa, observ că sunteţi în contact permanent cu tot ce se postează aici. Aceasta mă duce cu gândul că trăiţi ceva special cu fiecare postare pe care o studiaţi. Ceea ce aduceţi la rându-vă aici este de valoare şi sunt bucuros să îmi imaginez mesajul pe care îl transmiteţi. Să ne bucurăm de frumuseţea cuvintelor luminoase!

Lugubră atmosferă, intensă, potrivită unui adevărat coșmar . . .

Frumusețea metaforelor este însă de necontestat.

Tudor, eram într-o stare nedefinită, atunci când am citit poezia ta. Pe măsură ce parcurgeam textul tău auzeam o zarvă a cuvintelor care îşi căutau locul şi cu un ochi citeam iar cu celălalt îmi dirijam mâna să adune în ordine vocalele şi consoanele, să le aşeze în rânduri în aşteptarea rimelor dătătoare de sens, muzicalitate, peisaj, tumult, însingurare, acceptare a realului... Începutul a fost un comentariu postării Doamnei Ada care mi-a deschis izvorul cuvintelor...

aDa, m-ai emoţionat cu poezia ta şi ai dat tonul trecerii mele de la golul serii la plinul sufletului. Am comentat într-un catern simţirea poeziei tale şi apoi starea s-a dus mai departe după ce am citit poezia Domnului Cicu. Rezultatul a fost o destindere a bucuriei. Mulţumesc pentru postare şi replici poetice.

Doamnă Monica, ceea ce aţi citit a fost clipa unei stări de gol trecut din amintiri în seara ivirii acestor rânduri. Adolescentul din mine a trăit seri lacustre, pustii, tumultoase în drumul spre iluzia de care nu se putea desprinde... După ce am terminat de revărsat toate cuvintele am rămas uimit cum de am scris aceste trei strofe intense, în paralel citind postarea Domnului Cicu care a fost, poate, catalizatorul scrierii mele...

Un poem de atmosferă tulbure și grea, ca-n Arghezi „Ce noapte groasă, ce noapte grea!”, ori ca-n Bacovia, cu trupul și sufletul zbuciumat, împiedicat în materia vâscoasă a lumii din jur, versuri pregnante, un text profund și emoționant, mi-a plăcut mult. Felicitări!

Amanda, ne-am întâlnit prin cuvinte la răscruce de ape, la răscruce de drumuri, la răscruce de gânduri, la răscruce de iluzii...

Grig, lumina este vecină cu întunericul. Cel mai greu este de trăit între ele...

Excelent poem! Sensibil, profund și într-o curgere lină. Minunat!