E orizontul tras în tuş

          şi luna în contur.

     Amurgul trece prin retuş

spre roşul pur.

Ţi-e chipul luminat, semeţ,

     încrezător în el.

          Cuvântul mi-e acum glumeţ,

               cuprins într-un pastel.

               Ţi-e fruntea-n galben-auriu

          şi ochii de smarald.

     În marea lor, în străveziu,

cobor adânc, mă scald.

In roşu bate al tău păr

     şi-n vânt e unduit.

          În gândul meu e adevăr,

               în dor înlănţuit.

               Ai urechile-nroşite,

          flori de mac pe ele.

     Sub cercei frumoşi, gătite

vin şoaptele mele.

Printre gene arcuite

     zburdă lin privirea.

          Vraja-n forme dăltuite

               ne-ncearcă uimirea...

               Când curg din tine spre obaji

          şiroaiele de dor

     eu simt căldura ce-o degaji

când simplu-ţi spun: te-ador!

Iar florile zâmbind nocturn

     nasul tău le simte.

          Parfumul lor intens, diurn,

               trece-n dulci cuvinte.

               Liniştea din sublim amurg

          ne-nvăluie acum,

      în clipe mari care se scurg

spre somn, spre vis, oricum.