Coţofana curioasă

 

Răvăşit de gânduri inutile

ce îmi răsar aiurea-n minte,

m-aşez în zorii-acestei calme zile

ca liziera-n rouă să m-alinte.

 

Pe ramul ulmului văd cum creşte

cuibul unei păsări prinse-n dor,

din cuib o coţofană cântăreşte

prezenţa mea tăcută în decor.

 

Prin minte-mi trece-un gând banal:

”Un sigur cuib mi-ar fi de-ajuns...”

„Ce faci aici aşa de matinal?”

 

mă-ntreabă ea cu voce omenească ...

şocat, spontan i-am dat răspuns

că meditez în limba păsărească!

  • Tudor Cicu

    Un sigur cuib mi-ar fi de-ajuns”... Deși titlul pare de fabulă, apoi sonetul se vrea, ușor ironic, limpezit într-un tâlc anume, mă gândesc că relația noastră, de poeți, cu natura este spațiul care ascunde atâtea sensuri ale limbajului. De fapt, ocolind ceea ce ne desparte de natură, e comunicarea care ar putea fi intens marcată de tăcerea ce ne ține împreună înlăuntrul misterului care învăluie locuirea noastră cu nevăzutul și nespusul pe care l-a vrut rostit Luca (9.58): „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-și odihni capul”.

  • Ada Nemescu

    Ce-aș mai putea adăuga după un comentariu semnat - Tudor Cicu!

    Totuși, voi încerca:

    - versurile sunt de-a dreptul copilăroase, dar atât de ...serioase. Este evident că un calm aparent ascunde frământări esențiale, dovedește și faptul că omul își creează frici/angoase/probleme acolo unde este liniște ancestrală, stricând, cumva, ordinea lumii...

    - acest dialog aproape ireal nu exclude comunicări reale cu natura, de noi depinde, de sinele neexplorat deajuns...

    Am citit cu plăcere, aDa

  • Monica Pester

    Spontană și jucăușă !

  • Stanescu Valentin

    Tudor, comunicarea ar trebui să ne fie a doua mamă... Vorbesc pe rând cu o coţofană, cu o vrabie, cu un iris, cu un cireş. Le mulţumesc pentru că sunt şi de la fiecare avem câte ceva de învăţat.  Mulţumesc pentru cuvintele cu deplin înţeles.Toată admiraţia pentru acest comentariu.

     

    Cireşul

     

    Cireşu-i pom cu dăruire,

    el este precum omul bun

    ce-ţi zice vorba cu iubire

    şi-nţelepeciune din străbun.

     

    Contemplu-n ziuă monumentul

    ce falnic se ridică-n azi

    iar fructul copt îţi dă momentul

    când în savoarea-i dulce cazi.

     

    In forma sa de inimioară

    Cireaşa-i dar şi dor subtil

    ce împlineşte-o zi de vară

     

    în care-n noi să regăsim

    iar bucuria de copil

    ca-ntr-un cireş din nou să fim.

  • Stanescu Valentin

    aDa, am întârziat un răspuns la comentariul tău generos. Coţofana şi-a mutat cuibul în anul următor din ulm într-un mesteacăn cu coajă gri, mai înalt. Mă croncăne de câte ori trec prin crâng şi nu îmi mai vorbeşte omeneşte. Într-adevăr gândul meu era frământat de existenţa mea şi a ei şi a câinelui meu prieten. Mulţumesc pentru cuvântul tău! Gândul meu a trecut pe lângă alt cuib şi am constatat că şi copacii care poartă câte un cuib printre ramuri vibrează la sosirea păsărilor din sud...

     

    Cuib

     

    Când noua zi peste cătun mijeşte,

    copacul prinde ramul ca-ntr-un horn

    să ţină cuibul gol, care tânjeşte

    o pasăre din sud, din Capricorn.

     

    Ea va sosi cu aripile ude

    de ploi, de vânt pieziş, în lungul zbor,

    prin pene moi va fi ca să asude

    iar cuibul s-o-ncălzească salvator.

     

     

    Apoi, s-audă lin un ciripit voios,

    prin frunzele arzânde-n pârguire,

    iar joaca printre ramuri în sus şi-n jos

    să-i scoată trunchi bătrân din amorţire.

     

    Si-n mine este gata un cuib arzând,

    secundelor din stolul primăverii

    să le-nmulţesc tăria, gând cu gând,

    să împlinesc iar taina re-nvierii.

  • Stanescu Valentin

    Doamnă Monica, mulţumesc pentru reciprocitate. Multe dintre poeziile mele au fost scrise în natură, despre natură. Carneţelul meu cuminte mă aşază-ntre cuvinte. Era într-o zi de mai, călduţă şi înflorită şi înverzită, când m-au bucurat pe limba lor păsărească trei gingaşe păsări ale cerului...

     

    Cântecul păsărilor

     

    Cântă cucu-n lizieră,

    nu mai este solitar,

    un ecou în atmosferă

    îl îngână din frunzar.

     

    Pupăza, vară străbună,

    pupă lumea-n trei silabe,

    în chemări vrea să impună

    moţul capului, podoabe.

     

    Guguştiucul nu desminte,

    cântă-ntr-una iarnă, vară,

    pune cântecu-n cuvinte

    mai ’nainte să apară.

     

    Zbor spre tine şi mă cuc,

    înc-odată te pup-pup,

    printre pini mă guguştiuc,

    inimioara vreau să-ţi rup...

  • Amanda Spulber

    Poezia nu e perfectă, prozodic vorbind. Mi-a plăcut însă ideea de comunicare până la empatie și schimbarea rolurilor. Și poeziile din comentarii sunt frumoase. Mai ales a doua e foarte drăguță. Typo: sigur în loc de singur
  • Mihai Katin

    un  sonet   as  zice  atipic  dar  d-voastră  scrieți   într-o   nota  de un  optimism  și  o  căldura  sufleteasca   deosebite  ceea ce  face  si  mai  apreciata compozitia...

  • Grig Salvan

    Se spune despre păsări în general și despre corvide în special că sunt printre cele mai inteligente ființe de pe pământ, de mult urmăresc viața păsărilor, fie în natură, fie în lumea virtuală și visez să am cândva un corb, o stăncuță sau o coțofană ca animal de companie, așa cum văd că au și alții. Mica poemă în care personajul e coțofana cea curioasă, isteață și vorbitoare, pare a fi din cărțile pentru copii, dar și pentru oameni mari care mai au suflete de copii și cred că păsările pot vorbi.

  • Stanescu Valentin

    Amanda, mulţumesc pentru trecere, mulţumesc pentru zicere. Cuvintele adună oamenii către oameni. Să dăm drumul cuvintelor bune să zboare între noi!

  • Stanescu Valentin

    Mihai, paisprezece versuri formă de sonet m-au adus în casa sufletului tău...