Când ai înțeles că nimic nu este în afara cuvântului lui Dumnezeu, nici bucuria, nici lacrimile, nici măcar atâtea aparențe care ne-ar arăta că suntem fericiți, nu sunt de ajuns să știi că nu mai ai nevoie să fii mântuit, fiindcă prin poezie ȘTII că ești mântuit, poetul o simte și o transmite și cititorului care odată cu poetul se simte poet și el. Cred că Lazăr da Coza realizase această stare de lucruri în ultima secundă a timpului și se topise în ea.

Să-l lăsăm pe Dumnezeu să intre și în "vin" și în lacrimă. Cred că domnul Lazăr nu L-a ținut la distanță.

Am citit cu sufletul!

Adevăr ! Domnul ne cunoaște cu bune și-ncercări.

Ne așteaptă, important este să-L căutăm.

aDa

Frumos.

Doamnă Vasilisia, cât de intens a trăit fiecare cuvânt în care şi-a lăsat amprenta dorinţei de a-l aduce ca o rază de lumină de la Dumnezeu către noi. Cum spuneam cândva: a venit din lumină, a trăit în lumină, a plecat în lumină!

Versuri ce îți răscolesc sufletul! De o frumusețe desăvârșită este strofa

”vin în Cana Galileii ca mire

să-mi blagosloveşti mireasa

şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile ei

vin”, ce pune într-o lumină caldă mireasă, creând o atmosferă cu totul aparte, de comuniune cu starea divină.

Insolită și ingenioasă paronimie vin... vin...

Minunat spus:

„şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile ei”

Este una din poeziile care mi-au rămas în minte! Este o poezie cu adevărat genială, emblematică pentru un scriitor deosebit!