numai azi, draga mea, nu e loc de cuvinte,

nici de triste-amintiri, evocări prețioase,

amăgiri din trecut blând ne-o iau înainte,

hoți cu gând de măriri ce dau iama prin case,

am tăcea, gânditori, când pe-un umăr, când pe-altul,

să nu pierdem nimic din ce-aprind în neștire

licurici vinovați că ne-arată înaltul,

ca pe-un fruct interzis de la stele citire,

îmi simt trupul mai greu decât sânii calzi, roșii,

cei pe care-i sărut cum ne-a fost rămășagul,

până când ne-or trezi ca din moarte cocoșii,

până când Dumnezeu ne va trece iar pragul.