Un vis

În liniștea nopții, dincolo de vacarmul acestor zile obositoare, mi-am lăsat versul să curgă...

Împărtășesc...

Mă strecor la tine-n gând,
În brațe te cuprind,
Cu iubire te ating
Și lacrimile-ți sting
Cu săruturi-comete căzătoare
Peste frunte și șuvițe rebele, călătoare
Ca și gândul,
Ca și vântul!...


Sunt aripile ce mi le dai să zbor,
Să mă avânt până la nori
Și mai sus,
Mult mai sus, dincolo de apus,
Mă lași să zbor,
Ca un condor,
Dincolo de nori!...


Îmi dai aripi cu iubirea ta,
Să mă înalț peste lumea asta,
Pot să zbor, să te ador!...


Iubirea mea în brațe te cuprind,
Coroană de vis și stele îți întind.
Hai, să zburăm dincolo de apus
Și, chiar mai sus!

  • Stanescu Valentin

    Teodora, ’’Et in Arcadia ego’’. Am trecut printre cuvintele tale... cu emoţie.

    Şi zborul cuvintelor mele a fost plin de frumuseţe dar a planat peste mii de clipe printre nori şi norişori de gânduri umanoide...

    Pândeşte când mai prinzi un loc eligibil pe pagină (maxim două postări pe pagină, conform Regulamentului) şi ne mai bucură cu visul tău! Felicitări!

    Încearcă să aduci câte un punct de vedere postărilor colegilor noştri. Asta face bine creaţiei tale poetice şi nu numai!

  • Vasilisia Lazăr

    Maxim TREI, domnule Stănescu. Era prea mare lâncezeală. Poate să fie de vină toamna, iarna... Mai vedem. Deocamdată TREI. E scris pe roșu în dreapta. 

    Revin.

  • Ada Nemescu

    O poezie de dragoste scrisă în ritmul inimii tale...

    pozitivă, fierbinte, o incantație, o vrăjitorie de versuri în slujba iubirii...

    aDa, cu drag

  • Gavrilă(David) Giorgiana Teodora

    Mulțumesc frumos tuturor pentru comentarii și informații! Vă îmbrățișez cu drag!

  • Vasilisia Lazăr

    Hai, să zburăm dincolo de apus
    Și, chiar mai sus!

    O stare de bine și de visare.

    Niciodată nu se pune vreun semn de punctuație după punctele de suspensie! Se pot folosi semnul întrebării și exclamării, dar înaintea lor. 

    „...!”, „...?” / Corect este „!...” și „?...”

    Ca și vântul....! / Corect este Ca și vântul!... Nu există patru puncte de suspensie, ele sunt numai și numai trei.

    Și...mai sus / Niciodată să nu unești două cuvinte prin puncte de suspensie! Acest lucru se întâmplă numai dacă niște litere dintr-un cuvânt lipsesc, în general se întâmplă asta la cuvintele obscene. De exemplu: p..ă. :)

    rebele-călătoare / Nu văd rostul cratimei aici. Se putea folosi virgula.

    Sunt-aripile / Iar aici chiar deloc nu trebuie cratimă!

    Așadar, mai multă atenție!!!

  • bolache alexandru

    Iubirea îți poate da aripi! Poate mai multe metafore ori mister... ar face poezia mai valoroasă!

  • Gavrilă(David) Giorgiana Teodora

    Vă mulțumesc frumos pentru îndrumări!

    Multe îmbrățișări tuturor!

  • Mihaela Popa

    iubirea, bat-o vina! :)

  • petrut dan

    Am citit cu interes, până dincolo de apus... și chiar mai sus, frumoasă imagine, cu drag!

  • Gavrilă(David) Giorgiana Teodora

    Cu iubire, vă mulțumesc!